Tánczos Barna admite efectele austerității: Măsurile fiscale au afectat consumul

„Cu siguranță, măsurile de anul trecut au afectat cererea și consumul. Așa este”, a afirmat oficialul duminică, într-o intervenție la Digi24.

Potrivit lui Barna, momentul critic pentru economia României a fost finalul anului 2024, când a preluat Ministerul Finanțelor.

Barna: Doar austeritatea nu poate rezolva criza

„Orice specialist în macroeconomie știe că nici o criză de genul acesta în care s-a aflat România – termenul sau momentul de referință este decembrie 2024, căci atunci am ajuns la finanțe – nici un derapaj macroeconomic nu se poate rezolva doar prin reduceri de cheltuie și prin austeritate. Trebuie și partea de dezvoltare economică”, a declarat politicianul UDMR.

Barna spune că social-democrații au avut dreptate atunci când au insistat pentru măsuri de stimulare economică în paralel cu disciplina bugetară: „Fără doar și poate, colegii din PSD au avut dreptate când au insistat foarte mult pe măsuri de relansare economică. Cele două lucruri trebuie să meargă în paralel”.

Problemele nu au început în 2024

Vicepremierul a respins ideea că actualele probleme economice ar fi fost provocate exclusiv de măsurile adoptate în ultimul an.

„Doar acele măsuri nu ne-ar fi dus în situația în care ne aflăm, dacă totul era frumos roz și totul mergea perfect până în decembrie 2024”, a afirmat acesta.

The post Tánczos Barna admite efectele austerității: Măsurile fiscale au afectat consumul first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

În doar trei ani, AI-ul a creat noi giganți globali și a schimbat piețele mondiale. Cererea rămâne uriașă

Momentul-cheie al acestei transformări este considerat de mulți investitori...

Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro

Europenii ar putea avea acces la crossoverul Skoda Kylaq,...

Cristian Mungiu, felicitat de Maia Sandu pentru al doilea Palme d’Or câștigat la Cannes: „O mare bucurie să vedem un cineast de renume, cu...

Președinta Maia Sandu l-a felicitat pe regizorul Cristian Mungiu pentru câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or la Festivalul de la Cannes

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Cristian Mungiu, felicitat de Maia Sandu pentru al doilea Palme d’Or câștigat la Cannes: „O mare bucurie să vedem un cineast de renume, cu...

Președinta Maia Sandu l-a felicitat pe regizorul Cristian Mungiu pentru câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or la Festivalul de la Cannes

În doar trei ani, AI-ul a creat noi giganți globali și a schimbat piețele mondiale. Cererea rămâne uriașă

Momentul-cheie al acestei transformări este considerat de mulți investitori 24 mai 2023, când compania americană NVIDIA a anunțat rezultate financiare mult peste așteptări, datorate cererii uriașe pentru inteligență artificială. De atunci, boomul AI a schimbat complet ierarhia din sectorul tehnologic și a influențat inclusiv industrii care nu aveau legătură directă cu software-ul sau calculatoarele. Explozia veniturilor generate de AI Potrivit unei analize realizate de Morningstar, veniturile generate de cipurile folosite pentru inteligență...

Europenii ar putea avea acces la crossoverul Skoda Kylaq, dacă analiza companiei cehe va demonstra că acesta poate fi importat la un preț competitiv. Mașina este produsă în India și costă sub 7.000 de euro.The post Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro first appeared on Nexta.ro.