În doar trei ani, AI-ul a creat noi giganți globali și a schimbat piețele mondiale. Cererea rămâne uriașă

Momentul-cheie al acestei transformări este considerat de mulți investitori 24 mai 2023, când compania americană NVIDIA a anunțat rezultate financiare mult peste așteptări, datorate cererii uriașe pentru inteligență artificială.

De atunci, boomul AI a schimbat complet ierarhia din sectorul tehnologic și a influențat inclusiv industrii care nu aveau legătură directă cu software-ul sau calculatoarele.

Explozia veniturilor generate de AI

Potrivit unei analize realizate de Morningstar, veniturile generate de cipurile folosite pentru inteligență artificială au crescut într-un ritm fără precedent. Cea mai spectaculoasă evoluție a fost înregistrată de Nvidia, principalul producător de procesoare grafice utilizate pentru antrenarea modelelor AI, precum ChatGPT.

Veniturile companiei din segmentul acceleratoarelor AI – cipuri speciale folosite pentru antrenarea și rularea inteligenței artificiale – au crescut de la 3,4 miliarde de dolari la peste 60 de miliarde de dolari în numai trei ani, ceea ce reprezintă un avans de aproximativ 1.600%.

Veniturile anunțate de NVIDIA în ultimul trimestru raportat sunt de 81,6 miliarde de dolari, mult peste estimările analiștilor.

„Nu există semne de încetinire a cererii pentru echipamentele AI produse de Nvidia”, spun analiștii, care susțin că cererea pentru inteligență artificială rămâne „insațiabilă”.

Cipurile care alimentează boomul AI

Acceleratoarele AI sunt cipuri speciale folosite pentru dezvoltarea și funcționarea inteligenței artificiale. Ele permit procesarea rapidă a unor cantități uriașe de date și sunt utilizate de companii precum OpenAI, Google sau Meta Platforms.

Cererea explozivă pentru aceste cipuri a impulsionat puternic companii precum NVIDIA, Advanced Micro Devices și Broadcom, printre cei mai mari producători de semiconductori și infrastructură pentru inteligență artificială.

AI-ul nu ajută toate companiile din tehnologie

Deși boomul AI a dus la creșteri spectaculoase pentru producătorii de cipuri și infrastructură, nu toate companiile tehnologice au avut de câștigat. Potrivit sursei citate, firmele din industria software au rămas mult în urmă față de producătorii de semiconductori. Investitorii se tem că inteligența artificială ar putea reduce nevoia unor aplicații software tradiționale sau chiar înlocui anumite servicii.

Astfel, în timp ce indicele companiilor de semiconductori a crescut cu aproape 424% din 2023 până în prezent, multe firme software au înregistrat creșteri modeste sau chiar scăderi.

Revoluția AI a schimbat și alte industrii

Expansiunea inteligenței artificiale a dus la construirea accelerată a centrelor de date, facilități uriașe în care sunt găzduite serverele necesare pentru funcționarea AI. Acest fenomen a impulsionat inclusiv companiile din energie, construcții și infrastructură.

Printre marii câștigători se numără producătorul american Caterpillar, dar și companii care produc generatoare electrice sau construiesc infrastructura necesară alimentării centrelor de date.

Pe fondul cererii uriașe de energie pentru noile centre AI, compania energetică Bloom Energy din SUA, de exemplu, și-a văzut acțiunile crescând cu peste 240% în ultimele șase luni.

Noi giganți de sute de miliarde de dolari

Boomul inteligenței artificiale a produs schimbări majore și în piața startup-urilor private.

Evaluarea OpenAI a crescut de la 86 de miliarde de dolari în ianuarie 2024 la peste 850 de miliarde de dolari în martie 2026, potrivit datelor PitchBook, platformă specializată în analiza pieței de investiții și a startup-urilor.

În paralel, compania Anthropic a urcat de la o evaluare de 21 de miliarde la aproximativ 900 de miliarde de dolari.

Boomul AI a dus și la o concentrare fără precedent a piețelor financiare, unde câteva companii gigant domină acum o parte importantă din întreaga bursă americană, explică analiștii.

Aceștia avertizează însă că nu toate companiile vor câștiga de pe urma boomului AI și că entuziasmul investitorilor s-ar putea reduce dacă economia încetinește sau dacă rezultatele nu vor confirma așteptările uriașe ale pieței.

The post În doar trei ani, AI-ul a creat noi giganți globali și a schimbat piețele mondiale. Cererea rămâne uriașă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Donald Trump i-a dat asigurări lui Netanyahu că orice acord final cu Iranul va include dosarul nuclear

Preşedintele american Donald Trump i-a dat asigurări prim-ministrului israelian...

Trump îl asigură pe Netanyahu că acordul final cu Iranul va conține dezmembrarea programului nuclear

Potrivit declarației oferite duminică de un oficial israelian, Donald...

ULTIMA ORĂ

Gisele Pelicot, supraviețuitoarea a sute de violuri puse la cale de soțul său, a anunțat că iubește din nou. „Am cunoscut acest tânăr de...

Gisèle Pelicot a descris momentul în care s-a îndrăgostit și a reușit să aibă din nou încredere într-un bărbat, după calvarul violurilor orchestrate de fostul...

LIVE VIDEO | Ion Ceban: Festivalul Tradițiilor a transformat strada „Eugen Doga” într-un centru al culturii naționale. Sute de chișinăuieni, în ie, la tombolă...

Centrele extrașcolare și instituțiile educaționale din Chișinău desfășoară astăzi o serie extinsă de activități interactive și educativ-artistice în centrul Capitalei. Primarul general, Ion Ceban,...

Important

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

Gisele Pelicot, supraviețuitoarea a sute de violuri puse la cale de soțul său, a anunțat că iubește din nou. „Am cunoscut acest tânăr de...

Gisèle Pelicot a descris momentul în care s-a îndrăgostit și a reușit să aibă din nou încredere într-un bărbat, după calvarul violurilor orchestrate de fostul ei soț în Franța.The post Gisele Pelicot, supraviețuitoarea a sute de violuri puse la cale de soțul său, a anunțat că iubește din nou. „Am cunoscut acest tânăr de 73 de ani” first appeared on Nexta.ro.

Guvernul va analiza consecințele în urma inundațiilor. Munteanu: „O situație dificilă, avem pagube considerabile”

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat, după vizita în localitățile afectate de inundațiile din raionul Călărași, că autoritățile vor evalua amploarea pagubelor și vor interveni pentru sprijinirea comunităților afectate.

Donald Trump i-a dat asigurări lui Netanyahu că orice acord final cu Iranul va include dosarul nuclear

Preşedintele american Donald Trump i-a dat asigurări prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu că orice acord cu Teheranul va include eliminarea programului nuclear iranian şi transferul stocului de uraniu puternic îmbogăţit în afara ţării, a declarat duminică un oficial israelian sub condiţia anonimatului, potrivit AFP.The post Donald Trump i-a dat asigurări lui Netanyahu că orice acord final cu Iranul va include dosarul nuclear first appeared on Nexta.ro.

Ilie Bolojan: Nu poţi să modernizezi România cu 15% în Parlament. E nevoie să reorganizăm partidul, să-l deschidem către oamenii valoroşi care lucrează în...

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ilie Bolojan, a declarat, duminică, la împlinirea a 151 de ani de la înfiinţarea PNL, că România nu poate fi modernizată „cu 15% în Parlament”. „E nevoie să reorganizăm partidul, să-l deschidem către oamenii valoroşi care lucrează în ţara asta, care vor un stat eficient şi instituţii care nu sunt administrate ca nişte feude şi unde nu sunt tolerate privilegiile”, a spus Bolojan.The post...

Ciprian Ciucu: Partidul este dispus să îşi asume drumul corect care să ne ofere premisele să ne reformăm. / Să ne lepădăm de PSD-ism,...

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a afirmat că PNL este dispus să îşi asume drumul corect care îi ofere premisele din opoziţie pentru a se reforma. El a precizat că liberalii trebuie să se lepede de PSD-ism, care i-a contaminat în ultimii ani, cu voia PNL.The post Ciprian Ciucu: Partidul este dispus să îşi asume drumul corect care să ne ofere premisele să ne reformăm. / Să ne lepădăm de...

Un aeroport din Europa le oferă pasagerilor o experiență neobișnuită: artă de muzeu direct în terminal

Sculptura a fost realizată în 1975 din fier vopsit și face parte din patrimoniul Galeria Națională de Artă Modernă și Contemporană din Roma. Opera a fost donată muzeului de artist în 1988, relatează FTE. Instalația este amplasată în zona centrală a Terminalului 1, unul dintre cele mai circulate spații din aeroport. Reprezentanții aeroportului spun că proiectul urmărește să aducă patrimoniul cultural italian mai aproape de milioane de pasageri care tranzitează...

Trump îl asigură pe Netanyahu că acordul final cu Iranul va conține dezmembrarea programului nuclear

Potrivit declarației oferite duminică de un oficial israelian, Donald Trump l-a asigurat pe Benjamin Netanyahu cu privire la acordul final cu Iranul, relatează AFP. Orice acord încheiat cu Teheranul va include dezmembrarea programului nuclear al Iranului. Acordul va conține și transferul stocurilor de uraniu în afara țării, precizează sursa. Trump „va rămâne ferm” în negocierile privind problema nucleară Președintele american a declarat, sâmbătă seara, că „va rămâne ferm în negocierile privind cererea...