Ciprian Ciucu numeşte obiectivele PNL: „Ne dorim foarte mult ca partidul nostru să meargă mai departe. Să ne lepădăm de pesedism”

Liberalii sărbătoresc aniversarea celor 151 de ani şi la sediul din Bucureşti, din strada Modrogan. Liderii PNL au susţinut şi o serie de discursuri despre misiunea pe care o va avea partidul din opoziţie, de acum înainte.

Preşedintele PNL Bucureşti şi primar general al capitalei, Ciprian Ciucu, transmite colegilor de partid că e timpul să nu se mai împăuneze cu meritele Brătienior, pentru că „meritele liberalilor dinainte nu sunt meritele noastre”.

„Dar aș vrea să mai spună și să subliniez un lucru meritele liberalilor dinaintea noastră nu sunt meritele noastre. Adică să nu avem aroganța prin care să ne asumăm meritele lor, pentru că sunt meritele acelei generații, pentru că nu ne putem împăuna cu meritele Brătienilor sau ale altor liberali de frunte. Noi trebuie să le cinstim memoria și atât, nu să le asumăm meritele”, transmite Ciprian Ciucu, din Modrogan.

În ceea ce priveşte activitatea din opoziţie, Ciucu spune c[ trebuie privit[ ca „o terapie” la finalul căreia partidul va ieşi însănătoşit.

” Suntem încrezători că vom trece printr-o perioadă mai grea, dar o perioadă care va fi ca o terapie pentru noi, din care ne vom însănătoși și vom putea să venim în 2028 cu o ofertă în care românii să aibă încredere.”

Liderul liberal a mai vorbit şi despre obiectivele imediate ale PNL:

„Ne dorim foarte mult ca partidul nostru să meargă mai departe, pentru că nu vrei să ai pe conștiință un partid care a început cu Brățienii și se termină cu girația ta.

 Să ne lepădăm de de PSD-ism care ne-a contaminat în ultimii ani, cu voia noastră, este adevărat, cu voia noastră, nu ne-a obligat nimeni.”

Ciucu a mai amintit colegilor că deciziile pe care urmează să fie luate în partid să fie  „în baza unei culturi organizaționale care are de apărat și o tradiție, pentru că nu luăm decizii doar pentru astăzi, doar pentru noi”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

  Bolojan a povestit cum fost abordat, la biserică, cu o replică veche de aproape 200 de ani: „Atât mi-a spus doamna”

Ciprian Ciucu explică de ce nu se lucrează pe unele șantiere deschise din București: Mai corect ar fi: „nu s-a lucrat”. Acum se lucrează!

The post Ciprian Ciucu numeşte obiectivele PNL: „Ne dorim foarte mult ca partidul nostru să meargă mai departe. Să ne lepădăm de pesedism” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Crin Antonescu: ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?

Crin Antonescu a transmis un mesaj extrem de acid liberalilor, reproșându-le că uită tot timpul trecutul, nu își asumă deciziile proaste și o iau tot...

LIVE VIDEO | Ion Ceban: Festivalul Tradițiilor a transformat strada „Eugen Doga” într-un centru al culturii naționale. Sute de chișinăuieni, în ie, la tombolă...

Centrele extrașcolare și instituțiile educaționale din Chișinău desfășoară astăzi o serie extinsă de activități interactive și educativ-artistice în centrul Capitalei. Primarul general, Ion Ceban,...

Important

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

Crin Antonescu: ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?

Crin Antonescu a transmis un mesaj extrem de acid liberalilor, reproșându-le că uită tot timpul trecutul, nu își asumă deciziile proaste și o iau tot timpul de la zero. „Dacă propaganda bolojenist-soroșistă i-a reproșat lui N. Dan că a formulat câteva (timide) critici la adresa Europei chiar de ziua ei, de data aceasta hârdăul cu ocări revărsat de Stelian Tănase a fost primit cu mare mulțumire. De ce? Din talentul...

Trump îl asigură pe Netanyahu: niciun acord cu Iranul fără eliminarea programului nuclear

Preşedintele american Donald Trump i-a dat asigurări prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu că orice acord cu Teheranul va include eliminarea programului nuclear iranian.The post Trump îl asigură pe Netanyahu: niciun acord cu Iranul fără eliminarea programului nuclear first appeared on Nexta.ro.

Cannes 2026. Cum a ajuns Sebastian Stan să lucreze cu Cristian Mungiu: ”Am fost curioși în legătură cu stilul lui de lucru”

Triumf românesc la Cannes! Filmul lui Cristian Mungiu, „Fjord”, cu Sebastian Stan în rol principal, a câștigat marele premiu, Palme d’Or, la aproape două decenii după alt succes al regizorului nostru, la același festival prestigios.The post Cannes 2026. Cum a ajuns Sebastian Stan să lucreze cu Cristian Mungiu: ”Am fost curioși în legătură cu stilul lui de lucru” first appeared on Nexta.ro.

Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros

Gabriela Ruse, locul 77 WTA, a abandonat, duminică, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland Garros.The post Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros first appeared on Nexta.ro.

Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros

Gabriela Ruse, locul 77 WTA, a abandonat, duminică, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland Garros.The post Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros first appeared on Nexta.ro.

Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane, găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022

Un craniu uman, un picior, o geacă și două telefoane, au fost găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022. Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane, au fost găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022. Desoperirea macabră aparține de un localnic pe un câmp din Pribilești, publică Vasiledale.ro. Sinistra desoperire a provocat o...

Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane, găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022

Un craniu uman, un picior, o geacă și două telefoane, au fost găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022. Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane, au fost găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022. Desoperirea macabră aparține de un localnic pe un câmp din Pribilești, publică Vasiledale.ro. Sinistra desoperire a provocat o...