Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane, găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022

Un craniu uman, un picior, o geacă și două telefoane, au fost găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022.

Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane, au fost găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022. Desoperirea macabră aparține de un localnic pe un câmp din Pribilești, publică Vasiledale.ro.

Sinistra desoperire a provocat o desfășurare masivă de forțe ale instituțiilor statului pe un câmp de la marginea localității maramureșene Pribilești. Sunt prezente mai multe echipaje ale poliției, echipajul criminalistic, specialiștii de la Serviciul de Medicină Legală dar un procuror criminalist.

Resturile umane, vechi de 4-5 ani

Totul după ce pe câmp a fost descoperit un craniu uman. Zona a fost securizată iar ancheta este în plină desfășurare. Deocamdată nimeni nu știe cum a ajuns craniul respectiv în zona aceea, nici cui aparține. Se bănuiește că vechimea acestuia ar putea fi de cel puțin 4-5 ani de zile.

Din zona respectivă în Ajunul Crăciunului din anul 2022 a dispărut un localnic în vârstă de 46 ani (la data respectivă). De atunci nu a fost găsit deși a fost căutat de familie și poliție zile la rând.

S-au folosit inclusiv drone. Deocamdată niciun indiciu nu duce spre confirmarea că ar fi vorba despre bărbatul dispărut. Totuși nu se exclude această variantă.

Cert este că vor urma proceduri complexe de identificare pe care specialiștii Serviciului de Medicină Legală urmează să le efectueze pentru a putea identifica cui aparține craniul și pentru a stabili și cauza decesului.

Recomandarea autorului: Român de 19 ani, acuzat de crimă în Italia. A mărturisit că și-a ucis prietenul dispărut din martie

The post Un craniu, un picior, o geacă și două telefoane, găsite pe un câmp din Maramureș. Resturile dezmemembrate pot aparține unui dispărut de Crăciunul 2022 first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Marius Bodnariu, unul dintre cazurile care au inspirat filmul Fjord premiat la Cannes: Mungiu a făcut un studiu temeinic, a vorbit cu familia extinsă,...

Marius Bodnariu, al cărui caz a inspirat filmul Fjord, pentru care regizorul Cristian Mungiu a primit premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, că...

LIVE VIDEO | Ion Ceban: Festivalul Tradițiilor a transformat strada „Eugen Doga” într-un centru al culturii naționale. Sute de chișinăuieni, în ie, la tombolă...

Centrele extrașcolare și instituțiile educaționale din Chișinău desfășoară astăzi o serie extinsă de activități interactive și educativ-artistice în centrul Capitalei. Primarul general, Ion Ceban,...

Important

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

Marius Bodnariu, unul dintre cazurile care au inspirat filmul Fjord premiat la Cannes: Mungiu a făcut un studiu temeinic, a vorbit cu familia extinsă,...

Marius Bodnariu, al cărui caz a inspirat filmul Fjord, pentru care regizorul Cristian Mungiu a primit premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, că regizorul Cristian Mungiu a făcut un studiu temeinic înaintea de realizarea filmului, a stat de vorbă cu familia extinsă, dar şi cu alte victime, precizând că nu este doar o opinie, ci un studiu întemeiat. Bodnariu a adăugat că acest film nu este inspirat...

Giorgia Meloni „condamnă ferm” atacul nocturn al Rusiei asupra Kievului

Prim-ministrul Italiei Giorgia Meloni a răspuns, duminică, în legătură cu atacul nocturn al Rusiei asupra Ucrainei din noaptea precedentă, relatează AFP. „Condamn cu fermitate atacul violent rusesc care a lovit din nou infrastructura civilă din Ucraina, cu o escaladare progresivă a amplorii armelor folosite ”, a declarat premierul italian. Cel puțin patru oameni și-au pierdut viața Cel puțin patru persoane au fost ucise și peste 100 rănite în Ucraina în bombardamente intense...

Ucrainean salvat din munții Maramureșului după ce a rămas blocat timp de peste o săptămână

Potrivit Salvamont Maramureș, un ucrainean de 30 de ani a fost salvat, duminică, din munții Maramureșului. Tânărul avea și probleme medicale. Căutările, începute după un apel de urgență Misiunile de căutare a bărbatului au început după ce o prietenă de familie a sunat de urgență. Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș, precum și Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte și structura din cadrul ITPF Sighetu Marmației au pornit să îl...

Un supliment luat de milioane de oameni, asociat cu risc crescut de insuficiență cardiacă, arată un nou studiu

Un supliment luat de milioane de oameni, asociat cu risc crescut de insuficiență cardiacă, arată un nou studiu. O analiză amplă arată că adulții cu insomnie cronică, care au folosit melatonină timp de un an sau mai mult, au fost mai predispuși să fie diagnosticați și internați pentru insuficiență cardiacă, scrie Earth.com. Rezultatele sunt preliminare, însă ridică semne de întrebare privind siguranța unui supliment pe care multe persoane îl consideră „natural”...

Un supliment luat de milioane de oameni, asociat cu risc crescut de insuficiență cardiacă, arată un nou studiu

Un supliment luat de milioane de oameni, asociat cu risc crescut de insuficiență cardiacă, arată un nou studiu. O analiză amplă arată că adulții cu insomnie cronică, care au folosit melatonină timp de un an sau mai mult, au fost mai predispuși să fie diagnosticați și internați pentru insuficiență cardiacă, scrie Earth.com. Rezultatele sunt preliminare, însă ridică semne de întrebare privind siguranța unui supliment pe care multe persoane îl consideră „natural”...

SUA și Iran au ajuns la un acord de principiu să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. Care sunt perspectivele

Potrivit unui oficial american, Iranul a fost de acord, în principiu, să redeschidă traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz și să renunțe la uraniul îmbogățit, transmite The New York Times. În ciuda acestui anunț, nu a fost semnat deocamdată niciun acord, iar mai mulți oficiali americani și iranieni au descris termenii de pace în mod diferit. Statele Unite și Iranul au convenit în principiu asupra unui acord care ar pune capăt...

Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros! Românca s-a retras din meci din cauza problemelor medicale

Gabriela Ruse a încheiat prematur parcursul de la Roland Garros.The post Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros! Românca s-a retras din meci din cauza problemelor medicale first appeared on Nexta.ro.