Ucrainean salvat din munții Maramureșului după ce a rămas blocat timp de peste o săptămână

Potrivit Salvamont Maramureș, un ucrainean de 30 de ani a fost salvat, duminică, din munții Maramureșului. Tânărul avea și probleme medicale.

Căutările, începute după un apel de urgență

Misiunile de căutare a bărbatului au început după ce o prietenă de familie a sunat de urgență.

Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș, precum și Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte și structura din cadrul ITPF Sighetu Marmației au pornit să îl caute pe ucrainean. Căutările au avut loc până noaptea târziu.

Misiunea a fost suspendată ulterior, însă a fost reluată duminică dimineața.

Sursa foto: Salvamont Maramureș

Tânărul, aflat într-o zonă greu accesibilă

Un elicopter cu salvamontist la bord a survolat zona, identificându-l pe tânăr într-o zonă extrem de izolată și inaccesibilă. Acesta a declarat că a rămas rătăcit de mai bine de o săptămână și că nu a mâncat de patru zile.

Tânărul a fost recuperat și preluat de echipajul medical de la bord. El a fost apoi transportat la baza muntelui, unde a fost predat echipajului SMURD. Ulterior, ucraineanul a fost dus la cel mai apropiat spital.

The post Ucrainean salvat din munții Maramureșului după ce a rămas blocat timp de peste o săptămână first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

FC Hermannstadt a fost aproape să rateze victoria după ce a condus cu 3-0 în barajul pentru Superligă

Sibienii au condus cu 3-0 la începutul reprizei secunde,...

Mungiu, despre cât de mult a însemnat povestea familiei Bodnariu în realizarea filmului „Fjord”: E un film ficţional, inspirat din mai multe situaţii de...

Regizorul Cristian Mungiu a declarat, duminică seară, la revenirea în România, întrebat despre cât de mult a însemnat povestea familiei Bodnariu în realizarea filmului „Fjord”,...

LIVE VIDEO | Ion Ceban: Festivalul Tradițiilor a transformat strada „Eugen Doga” într-un centru al culturii naționale. Sute de chișinăuieni, în ie, la tombolă...

Centrele extrașcolare și instituțiile educaționale din Chișinău desfășoară astăzi o serie extinsă de activități interactive și educativ-artistice în centrul Capitalei. Primarul general, Ion Ceban,...

Important

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

Mungiu, despre cât de mult a însemnat povestea familiei Bodnariu în realizarea filmului „Fjord”: E un film ficţional, inspirat din mai multe situaţii de...

Regizorul Cristian Mungiu a declarat, duminică seară, la revenirea în România, întrebat despre cât de mult a însemnat povestea familiei Bodnariu în realizarea filmului „Fjord”, câştigător al Palme d’Or, că este „un film ficţional” care este „inspirat din mai multe astfel de situaţii, chiar dacă aceea a fost „situaţia cea mai popolară” şi „cea mai mediatizată”. „Pledoaria mea este să încercăm să căutăm un fel de cale de mijloc,...

Ministrul Culturii a anunţat că filmul lui Mungiu va fi inclus pe lista proiectelor strategice pentru susţinerea la premiile Oscar

Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a anunţat că filmul Fjord al lui Cristian Mungiu, câştigător al Palme d’Or, va fi inclus pe lista proiectelor culturale strategice în vederea susţinerii producţiei în competiţia pentru premiile Oscar.The post Ministrul Culturii a anunţat că filmul lui Mungiu va fi inclus pe lista proiectelor strategice pentru susţinerea la premiile Oscar first appeared on Nexta.ro.

Jandarmeria Română a anunţat că nu au fost distrugeri la Arena Naţională în urma concertului lui Max Korzh după apariţia în mediul online a...

Jandarmeria Română anunţă că nu s-au înregistrat distrugeri la Arena Naţională în urma concertului lui Max Korzh de sâmbătă seară, după apariţia în mediul online a unor imagini false care acreditează această idee. Jandarmii au menţionat că spectacolul s-a desfăşurat fără incidente. De asemenea, reprezentanţii Primăriei Capitalei au declarat că tinerii aflaţi la concert s-au comportat civilizat pe tot parcursul evenimentului.The post Jandarmeria Română a anunţat că nu au...

Sibienii au condus cu 3-0 la începutul reprizei secunde, însă au tremurat serios pe final după revenirea ilfovenilor. Oaspeții au început mai bine partida și au avut primele ocazii importante. În minutul 11, Babic a primit o minge în careul gazdelor și a șutat periculos, însă portarul David Lazar a intervenit salvator. Șase minute mai târziu, FC Voluntari a fost din nou aproape de gol, după o centrare trimisă în fața...