Noul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, intenționează să-și reducă salariul la jumătate. Ce venit are acum în comparație cu premierul României

După ocuparea fotoliului de prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar a inițiat o politică drastică de reducere a cheltuielilor publice și intenționează să reducă cu mai mult de jumătate salariile multor politicieni, inclusiv al său. Noul premier de la Budapesta a precizat aceste reforme economice în cadrul unui interviu pentru RTL Híradó.

Potrivit lui Péter Magyar, salariul prim-ministrului ar urma să fie de 3,8 milioane de forinți brut (aproximativ 10.500 euro), sumă ce este compusă din salariul de premier, de 2,3 milioane de forinți (6.400 de euro), și indemnizația de parlamentar. Spre comparație, premierul a subliniat că cel mai recent salariu al lui Viktor Orbán a fost de 7,8 milioane de forinți brut (aproximativ 21.700 euro).

Această reducere de venit i-ar afecta și pe miniștri, secretari de stat și primari, care vor fi degradați la salariile anterioare. În comparație cu salariile șefilor de guvern din Europa, prim-ministrul ungar a fost anterior printre liderii cei mai bine plătiți din Europa în raport cu venitul mediu al populației țării.

„Salariul prim-ministrului va fi redus semnificativ, la fel ca și salariile altor lideri de stat, salariile membrilor parlamentului, salariile primarilor vor fi reduse, revenind la nivelul vechi”, a spus Magyar în interviul pentru RTL.

De asemenea, se plănuiește să se reducă indemnizațiile de deputat. În prezent, parlamentarii puteau primi până la 7 milioane de forinți (aproape 20.000 de euro) pe lună pentru transport, cazare și angajați. Acum, conform planului lui Magyar, limita maximă va scădea la mai puțin de 5 milioane de forinți (14.000 de euro).

În prezent, salariul mediu brut din Ungaria este de aproximativ 640.000 de forinți brut pe lună (aproximativ 1.600 de euro).

Care este situația din România

Spre comparație, premierul României are o indemnizație lunară de 26.450 lei brut (aproximativ 5.300 de euro), conform raportărilor oficiale de transparență publicate de Cancelaria Prim-Ministrului.

În România, salariul mediu brut este de 9.902 lei brut (1.990 de euro), conform ultimelor date oficiale publicate de Institutul Național de Statistică. Suma efectivă primită în mână de angajat, după scăderea taxelor, este de 5.938 de lei.

Recomandările autorului:

SUA și Iran au ajuns la un acord de principiu să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. Care sunt perspectivele

Casa Albă temperează optimismul din jurul acordului de pace cu Iranul. Cât va dura până la semnarea unui memorandum SUA-Iran

Încă o țară europeană vrea să interzică rețelele de socializare pentru adolescenți. Proiectul a ajuns în Parlament

The post Noul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, intenționează să-și reducă salariul la jumătate. Ce venit are acum în comparație cu premierul României first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Un tren de călători a spulberat un autoturism pe trecerea de cale ferată din Oradea. Pasagerii n-au avut nici o șansă

Un tren de călători a spulberat un autoturism pe trecerea de cale ferată din Oradea. Pasagerii n-au avut nici o șansă. Două persoane au murit,...

LIVE VIDEO | Ion Ceban: Festivalul Tradițiilor a transformat strada „Eugen Doga” într-un centru al culturii naționale. Sute de chișinăuieni, în ie, la tombolă...

Centrele extrașcolare și instituțiile educaționale din Chișinău desfășoară astăzi o serie extinsă de activități interactive și educativ-artistice în centrul Capitalei. Primarul general, Ion Ceban,...

Important

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

Un tren de călători a spulberat un autoturism pe trecerea de cale ferată din Oradea. Pasagerii n-au avut nici o șansă

Un tren de călători a spulberat un autoturism pe trecerea de cale ferată din Oradea. Pasagerii n-au avut nici o șansă. Două persoane au murit, duminică seară, în urma evenimentului produs în cartierul Episcopia din Oradea, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Santăului. Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Bihor, accidentul a fost semnalat prin apel la 112, la ora 18.36, iar la fața locului au...