Republica Moldova intră pe harta marilor competiții de tenis.

Sâmbătă, 23 mai, a avut loc deschiderea oficială a Centrului Național de Tenis din cartierul „Satul German”. Evenimentul marchează un moment istoric pentru infrastructura sportivă din Republica Moldova și pune la dispoziție 13 terenuri de tenis de talie internațională: 6 terenuri hard, acoperite, și 7 terenuri de zgură, descoperite. Complexul este destinat atât organizării turneelor internaționale, cât și pregătirii sportivilor și copiilor care își doresc să practice tenisul de performanță.

La evenimentul de inaugurare au participat oficiali de rang înalt din Republica Moldova și reprezentanți ai structurilor internaționale de tenis, dar și sportivi de top. Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, directorul executiv al Federației Internaționale de Tenis, Ross Hutchins, președintele Tennis Europe, Henrik Thorsøe Pedersen, precum și legendele tenisului mondial Simona Halep și Juan Martín del Potro s-au numărat printre invitații care au participat la ceremonia oficială și au tăiat panglica inaugurală.

Momentul culminant al zilei a fost meciul demonstrativ disputat pe terenul de zgură. Echipa formată din Simona Halep și Radu Albot a învins perechea Juan Martín del Potro/Lia Belibova. 

Autorul ideii și dezvoltatorul Centrului Național de Tenis, Ceslav Ciuhrii, a mărturisit că și-a dorit ca Republica Moldova să aibă unul dintre cele mai performante centre de tenis din Europa de Est.

„Sunt sigur că acest Centru Național de Tenis nu va fi doar un loc unde se joacă tenis, ci un spațiu unde se nasc campioni, unde se educă, unde se formează caractere și unde tinerii se pregătesc pentru drumul lor în viață. Îmi doresc ca acest centru să fie rampa de lansare pentru generațiile viitoare de campioni ai Moldovei. Vreau să le mulțumesc marilor jucători care au reușit să ajungă la Chișinău. Pentru noi este o mare bucurie, iar faptul că sunt aici sunt sigur că îi va motiva enorm pe tinerii noștri tenismeni, pentru că vor vedea cu ochii lor că totul este posibil”, a declarat Ciuhrii. 

 

Și prim-ministrul Alexandru Munteanu a accentuat că deschiderea Centrului Național de Tenis este un moment important pentru Republica Moldova. “Este un semnal clar că sportul moldovenesc poate și trebuie să crească acasă, printr-o infrastructură modernă și condiții reale pentru cei care fac performanță”, a subliniat premierul. 

Legendara jucătoare de tenis Simona Halep a declarat că a rămas impresionată de condițiile oferite de noul complex sportiv. „Aici aveți tot ce vă trebuie pentru a face tenis de performanță. Sunt sigură că aceste facilități și acest proiect vor ajuta mulți copii să se apuce de tenis și, ulterior, să fie pregătiți pentru performanță”, a declarat Simona Halep. 

 

Articolul Republica Moldova intră pe harta marilor competiții de tenis. apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Clasamentul mondial al salariilor nete lunare: Poziția pe care o ocupă Republica Moldova

Republica Moldova se poziționează pe locul 62 în clasamentul...

Numărul utilizatorilor serviciilor online l-a depășit pe cel al persoanelor care merg la ghișeu

Mai mult de jumătate dintre moldovenii care au accesat...

ANRE decis! Gazele în regim de ultimă opțiune se scumpesc cu până la 4% din 1 iunie

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat luni,...

ULTIMA ORĂ

Poliţia elenă a arestat 20 de persoane în Creta, suspectate de fraudă cu subvenţii agricole de la UE

Poliţia greacă a arestat luni 20 de persoane pe insula Creta, afirmând că a desfiinţat o bandă criminală suspectată de fraudarea Uniunii Europene cu intermediul...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ 2% în 2026, dar va fi confruntată cu o inflație medie de 8,1% - semnificativ...

Important

Poliţia elenă a arestat 20 de persoane în Creta, suspectate de fraudă cu subvenţii agricole de la UE

Poliţia greacă a arestat luni 20 de persoane pe insula Creta, afirmând că a desfiinţat o bandă criminală suspectată de fraudarea Uniunii Europene cu intermediul subvenţiilor agricole, acesta fiind cel mai recent caz dintr-un scandal în creştere care a zguduit guvernul şi care este anchetat de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi.The post Poliţia elenă a arestat 20 de persoane în Creta, suspectate de fraudă cu subvenţii agricole de...

Republica Moldova intră pe harta marilor competiții de tenis. Centrul Național de Tenis din „Satul German” a fost inaugurat oficial

Sâmbătă, 23 mai, a avut loc deschiderea oficială a Centrului Național de Tenis din cartierul „Satul German”. Evenimentul marchează un moment istoric pentru infrastructura sportivă din Republica Moldova și pune la dispoziție 13 terenuri de tenis de talie internațională: 6 terenuri hard, acoperite, și 7 terenuri de zgură, descoperite. Complexul este destinat atât organizării turneelor internaționale, cât și pregătirii sportivilor și copiilor care își doresc să practice tenisul de...

Ambasadorul Țărilor de Jos: Susținem deschiderea clusterelor de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la UE

Țările de Jos susțin deschiderea oficială a clusterelor de capitole de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al țării. Declarația a fost făcută de ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, Fred Duijn, într-un interviu acordat IPN. Diplomatul a menționat că autoritățile moldovenești trebuie să se concentreze în special pe implementarea reformelor și pe utilizarea eficientă a fondurilor europene disponibile prin...

Clasamentul mondial al salariilor nete lunare: Poziția pe care o ocupă Republica Moldova

Republica Moldova se poziționează pe locul 62 în clasamentul mondial al salariilor nete lunare. Conform studiului, venitul mediu constituie 759 de dolari în țara noastră. Datele apar în cel mai recent top pentru mai 2026, publicat de platforma statistică Numbeo, informează IPN. Țara noastră este amplasată între Macedonia de Nord și Armenia, unde leafa lunară constituie 776 și respectiv 741 de dolari. România ocupă locul 54 în top, salariul peste Prut...

Trump cere țărilor arabe să semneze „Acordurile Avraam” în schimbul păcii cu Iran

Donald Trump a publicat pe pagina sa de pe Truth Social o postare lungă, în care confirmă informațiile publicate anterior de mass-media internațională. Potrivit președintelui american, în schimbul păcii cu Iran, SUA cere țărilor musulmane, inclusiv Arabiei Saudite și Pakistanului, să se alăture așa-numitelor „Acorduri Avraam”, care prevăd recunoașterea Israelului și stabilirea de relații diplomatice cu acesta. „Cer cu insistență ca toate țările să semneze imediat Acordurile Avraam.“, a...

Trump cere țărilor arabe să semneze „Acordurile Avraam” în schimbul păcii cu Iran

Donald Trump a publicat pe pagina sa de pe Truth Social o postare lungă, în care confirmă informațiile publicate anterior de mass-media internațională. Potrivit președintelui american, în schimbul păcii cu Iran, SUA cere țărilor musulmane, inclusiv Arabiei Saudite și Pakistanului, să se alăture așa-numitelor „Acorduri Avraam”, care prevăd recunoașterea Israelului și stabilirea de relații diplomatice cu acesta. „Cer cu insistență ca toate țările să semneze imediat Acordurile Avraam.“, a...

Iranul şi Trump anunţă o strângere de mână, dar nu acord în vederea opririi războiului. Teheranul oferă taxe pentru ”servicii de navigaţie” în schimbul...

Iranul a anunţat luni progrese în negocierile cu Statele Unite în vederea unei încetări durabile a războiului, însă a îndepărtat perspectiva unui acord iminent, iar Donald Trump a insistat, la rândul său, asupra ajungerii la un text ”excelent”, relatează AFP.The post Iranul şi Trump anunţă o strângere de mână, dar nu acord în vederea opririi războiului. Teheranul oferă taxe pentru ”servicii de navigaţie” în schimbul ridicării blocadei americane first...