Republica Moldova, pe locul 62 în clasamentul mondial al salariilor nete lunare

Republica Moldova ocupă locul 62 în clasamentul mondial al salariilor nete lunare, cu un venit mediu de 759 de dolari. Datele apar în cel mai recent top publicat de platforma statistică Numbeo pentru luna mai, transmite IPN.

Potrivit clasamentului, Moldova se află între Macedonia de Nord, unde salariul mediu net este estimat la 776 de dolari, și Armenia, cu 741 de dolari lunar. Comparativ cu țările vecine, Republica Moldova rămâne în urma României, care ocupă locul 54 în clasament, cu un salariu mediu net de 1.067 de dolari pe lună. Totodată, țara noastră se clasează înaintea Ucrainei, aflată pe poziția 81, unde venitul mediu net este estimat la aproximativ 497 de dolari lunar.

Elveția conduce clasamentul mondial al salariilor nete, cu un venit mediu lunar de aproape 7.600 de dolari. Pe următoarele poziții se află Luxemburg cu puțin peste 5.600 de dolari, Singapore cu 4.414 și Statele Unite ale Americii cu 4.325 de dolari lunar. În top 10 al țărilor cu cele mai mari salarii medii mai apar Danemarca, Norvegia, Australia, Qatar, Israel și Țările de Jos.

La coada clasamentului, care include 101 state, se află Cuba, unde salariul mediu net este estimat la doar 36 de dolari pe lună. Clasamentul Numbeo este realizat pe baza estimărilor privind veniturile după achitarea taxelor și impozitelor.

The post Republica Moldova, pe locul 62 în clasamentul mondial al salariilor nete lunare appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Angajații transportului public din Chișinău, îndemnați să evite cazurile în care copiii sunt dați jos din vehicule

Comportamentul adecvat față de călători, în special față de...

Un sector financiar sigur, modern și conectat la arhitectura europeană, o prioritate a BNM

Republica Moldova demonstrează că stabilitatea financiară, reformele și integrarea...

Delegația UE cere concurs pentru șefia CNA și critică extinderea numărului de mandate ale directorului

Irina Cruceru, manager de programe în cadrul Delegației Uniunii...

Incendiu la Centrul de Excelență în Construcții din capitală

Un incendiu a izbucnit luni în incinta Centrului de...

Republica Moldova, pe locul 62 în clasamentul mondial al salariilor nete lunare

Republica Moldova ocupă locul 62 în clasamentul mondial al...

Fermierii afectați anul trecut de secetă pot cere ajutor financiar nerambursabil din 25 mai

Fermierii ale căror recolte de porumb și floarea soarelui...

ULTIMA ORĂ

Cronica ARHIVELOR // Mircea Druc, premierul care a schimbat direcția politică a RSS Moldovenești

Mircea Druc este o personalitate politică marcantă a perioadei de tranziție din Republica Moldova, cunoscut pentru faptul că a condus Guvernul RSS Moldovenești la începutul...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ 2% în 2026, dar va fi confruntată cu o inflație medie de 8,1% - semnificativ...

Important

Cronica ARHIVELOR // Mircea Druc, premierul care a schimbat direcția politică a RSS Moldovenești

Mircea Druc este o personalitate politică marcantă a perioadei de tranziție din Republica Moldova, cunoscut pentru faptul că a condus Guvernul RSS Moldovenești la începutul anilor ’90, într-un moment de afirmare a mișcării de renaștere națională și de...

Xi Jinping a criticat vehement „remilitarizarea” Japoniei în cadrul summitului cu Donald Trump

Președintele chinez Xi Jinping a criticat-o aspru pe prim-ministrul japonez Sanae Takaichi pentru „remilitarizarea” țării sale într-o diatribă intensă în timpul summitului său cu Donald Trump, potrivit a șapte persoane familiarizate cu întâlnirea de la Beijing, scrie Financial Times.The post Xi Jinping a criticat vehement „remilitarizarea” Japoniei în cadrul summitului cu Donald Trump first appeared on Nexta.ro.

Război total pe legea salarizării bugetarilor. Sindicatele amenință cu plângeri la Bruxelles și blocarea tranșelor din PNRR

Noua lege a salarizării unitare provoacă deja un conflict major între Guvern și sindicate, deși proiectul nu a fost încă publicat oficial. Federații sindicale din sănătate, ordine publică și administrație anunță că vor respinge „orice formă” a legii dacă Executivul merge mai departe fără consultări.The post Război total pe legea salarizării bugetarilor. Sindicatele amenință cu plângeri la Bruxelles și blocarea tranșelor din PNRR first appeared on Nexta.ro.