Delegația UE cere concurs pentru șefia CNA și critică extinderea numărului de mandate ale directorului

Irina Cruceru, manager de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Moldova, a declarat că nu susține numirea directorului Centrul Național Anticorupție fără concurs și pledează pentru o procedură transparentă de selecție. Declarațiile au fost făcute în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia juridică, pentru numiri și imunități pe marginea proiectului de lege privind fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, criminalității financiare și organizate, transmite IPN.

În noul proiect propus, directorul CNA ar putea exercita două mandate consecutive, față de doar unul, cum este în prezent. Potrivit Irinei Cruceru, extinderea numărului de mandate pentru director depășește un termen rezonabil în lipsa unei proceduri transparente de selecție. Ea a precizat că revenirea la concurs pentru desemnarea șefului CNA este una dintre măsurile analizate inclusiv în contextul procesului de aderare a Republica Moldova la Uniunea Europeană.

„În momentul în care șeful CNA este numit fără concurs, considerăm că durata mandatului depășește termenul rezonabil și credem că soluția potrivită ar fi revenirea la selecția prin concurs. De altfel, aceasta este una dintre chestiunile pe care le-am discutat intern și pe care le-am luat în considerare pentru a le propune drept măsuri în procesul de aderare”, a declarat Irina Cruceru.

În cadrul discuțiilor, mai mulți participanți au invocat și necesitatea consolidării capacităților de investigare ale CNA. Directorul CNA, Alexandr Pînzari, a reacționat la obiecțiile privind numirea directorului de către Parlament și posibilitatea exercitării a două mandate consecutive. „În pofida faptului că directorul este numit de către Parlament, instituția a avut curajul și a documentat mai mulți funcționari de rang înalt – deputați, procurori, judecători – cauze care astăzi sunt pe masa instanțelor”, a declarat Alexadr Pînzari.

Șeful CNA susține că instituția a obținut rezultate importante în combaterea corupției, inclusiv în dosare complexe investigate în baza ordonanțelor Procurorului General. „Dacă nu era CNA, nu știu cu ce rezultate se putea mândri astăzi Republica Moldova la nivel european”, a afirmat acesta.

În contextul extinderii competențelor CNA, inclusiv pe segmentul corupției electorale și al fraudelor economice, directorul instituției a anunțat intenția de a crea până la sfârșitul anului o Direcție Generală pentru combaterea infracțiunilor economice și fiscale. Pentru noile atribuții, CNA estimează că ar avea nevoie de încă aproximativ 150 de angajați. Totodată, acesta a adăugat că peste 15 angajați ai instituției au fost concediați în timpul mandatului său pentru încălcări disciplinare și abateri.

The post Delegația UE cere concurs pentru șefia CNA și critică extinderea numărului de mandate ale directorului appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Activitatea PTF Leova-Bumbăta, suspendată din cauza creșterii nivelului apei în Prut

Activitatea punctului de trecere a frontierei Leova-Bumbăta este suspendată...

Activitatea PTF Leova-Bumbăta, suspendată din cauza creșterii nivelului apei în Prut

Activitatea punctului de trecere a frontierei Leova-Bumbăta este suspendată...

Peste 49 de mii de vizitatori la Noaptea europeană a muzeelor din acest an

Peste 49 de mii de persoane au vizitat în...

Sindicatele propun indemnizații de 200 de mii lei pentru tinerii din apărare și ordine publică

Sindicatele propun acordarea unei indemnizații unice de 200 de...

OTP Bank Moldova anunță rezultatele financiare pentru trimestrul I al anului 2026

Comunicat de presă În primul trimestru al anului 2026, OTP...

Angajații transportului public din Chișinău, îndemnați să evite cazurile în care copiii sunt dați jos din vehicule

Comportamentul adecvat față de călători, în special față de...

ULTIMA ORĂ

Activitatea PTF Leova-Bumbăta, suspendată din cauza creșterii nivelului apei în Prut

Activitatea punctului de trecere a frontierei Leova-Bumbăta este suspendată temporar luni, între orele 17:30 și 20:30, din cauza creșterii nivelului apei râului Prut, transmite IPN. Potrivit...

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile privind caracterul politic al instituției și a susținut că CNA a documentat în ultimii ani...

Important

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare...

Activitatea PTF Leova-Bumbăta, suspendată din cauza creșterii nivelului apei în Prut

Activitatea punctului de trecere a frontierei Leova-Bumbăta este suspendată temporar luni, între orele 17:30 și 20:30, din cauza creșterii nivelului apei râului Prut, transmite IPN. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura este necesară pentru menținerea condițiilor de traversare în siguranță. În acest interval, la punctul de trecere vor fi efectuate lucrări de extindere a podului, în cooperare cu autoritățile din România. Pentru a evita eventualele întârzieri, autoritățile recomandă participanților la traficul transfrontalier...

România a semnat un contract de consultanță pentru relația cu SUA. Costul poate ajunge la 565.000 de dolari pe lună

Administrația Prezidențială a României a anunțat că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relația cu Guvernul și Congresul Statelor Unite ale Americii, într-un demers care urmărește consolidarea Parteneriatului strategic dintre cele două țări.The post România a semnat un contract de consultanță pentru relația cu SUA. Costul poate ajunge la 565.000 de dolari pe lună first appeared on Nexta.ro.

Detalii despre rănile suferite de liderul iranian Mojtaba Khamenei, dezvăluite de un oficial iranian

Un oficial iranian a declarat luni, 25 mai, că rănile suferite de Mojtaba Khamenei în urma loviturilor americano-israeliene de la începutul războiului au fost „superficiale”.The post Detalii despre rănile suferite de liderul iranian Mojtaba Khamenei, dezvăluite de un oficial iranian first appeared on Nexta.ro.

Cine este Eugen Tomac, consilierul prezidențial pe care Nicușor Dan l-ar putea desemna premier

Eugen Tomac, actual consilier prezidențial al lui Nicușor Dan, este varianta preferată de șeful statului pentru desemnarea unui nou premier, potrivit surselor Digi24, pentru a soluționa actuala criză politică și guvernamentală, declanșată prin înlăturarea cabinetului Bolojan, prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac este europarlamentar și președintele PMP, iar cariera sa politică s-a construit în jurul temei românilor din diaspora și a relației cu Republica Moldova. Acesta, de asemenea, l-a...

Reforma care „nu aduce voturi, nici aplauze”, dar schimbă sate și dezvoltă comunități: Maia Sandu enumeră beneficiile amalgamării

Republica Moldova a demarat una dintre cele mai dificile reforme din ultimii ani – reforma administrației publice locale, iar până în prezent consiliile locale au aprobat 608 decizii de inițiere a amalgamării voluntare, ceea ce reprezintă peste 68% din cele 892 de primării existente în țară. Procesul este unul necesar pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor și dezvoltarea comunităților rurale, afirmă președinta Maia Sandu.