FOTO Clopotnița din Vadul-Rașcov, în proces de conservare și restaurare: Proiectul este susținut de UE

Clopotnița din satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, una dintre cele mai vechi construcții istorice de la trecerea peste râul Nistru, a fost acoperită cu o structură specială de protecție pentru stabilizarea și conservarea zidăriei din piatră, afectată de trecerea timpului și de condițiile climatice. Lucrările sunt susținute financiar de Uniunea Europeană.

Clopotnița, care datează din secolul al XVII-lea, reprezintă nu doar un turn istoric, ci și o mărturie a existenței unui important sat medieval aflat la intersecția vechilor drumuri comerciale de pe Nistru. În trecut, localitatea găzduia un târg activ și era un punct de trecere pentru negustori, diplomați și caravane care transportau mărfuri între Podolia și Moldova. Totodată, turnul servea drept poartă de acces spre vechiul cimitir și reflectă coexistența mai multor comunități religioase din zonă.

Construcția rămâne și astăzi unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din nordul Republicii Moldova. Aceasta face parte dintr-un proiect mai amplu de restaurare și valorificare a patru obiective simbolice de pe ambele maluri ale Nistrului, implementat cu sprijinul UE și care are o valoare totală de 288 de mii de euro. Proiectul include câte două locații de pe malul drept și malul stâng al râului și are drept scop conservarea unor monumente cu importanță istorică și culturală.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe malul drept al Nistrului, sunt vizate Turnul Clopotniței din Vadul-Rașcov și Mănăstirea rupestră din satul Țîpova, unde sunt prevăzute lucrări de conservare a structurii rupestre și restaurare a fațadei.

Pe malul stâng, proiectul include restaurarea ruinelor Marii Sinagogi din Rașcov, precum și a fațadei clădirii interbelice a Băncii de Economii și Trezorerie din Tighina.

Articolul FOTO Clopotnița din Vadul-Rașcov, în proces de conservare și restaurare: Proiectul este susținut de UE apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu convoacă de urgență Consiliul Național de Securitate pe tema energiei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va convoca marți, 26...

Noaptea Muzeelor a adunat un număr record de peste 49 de mii de vizitatori

Peste 49 de mii de persoane au vizitat în...

VIDEO Percheziții la Ialoveni: patru persoane, depistate sub influența drogurilor de tip PVP

Polițiștii din Ialoveni au desfășurat percheziții la domiciliul unui...

Sărbătorim copilăria împreună. Kaufland prezintă Planeta Clounella în orașul tău

În perioada 30 mai – 7 iunie, Planeta Clounella...

VIDEO Schimbare de habitat la Grădina Zoologică din Chișinău: Leii au o casă nouă

Cei patru lei de la Grădina Zoologică din Chișinău,...

Ai uitat ceva în Aeroportul Chișinău? Iată cum îți poți recupera bunurile pierdute

Pasagerii care își uită obiectele personale în terminalul Aeroportului...

Statul va cheltui 450.000 de lei pentru sistemul informațional „e-Zilier”. Tot atâta va costa mentenanța

Statul va cheltui 450.000 de lei pentru sistemul informațional...

ULTIMA ORĂ

„Turismul la pompă”. Țara europeană care a devenit un adevărat magnet pentru șoferi. Al doilea cel mai mic preț din UE

Programul guvernului unei țări UE de plafonare a preţurilor carburanţilor la pompă îi atrage pe şoferii din ţările vecine să treacă graniţa şi să alimenteze...

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile privind caracterul politic al instituției și a susținut că CNA a documentat în ultimii ani...

Important

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare...

„Turismul la pompă”. Țara europeană care a devenit un adevărat magnet pentru șoferi. Al doilea cel mai mic preț din UE

Programul guvernului unei țări UE de plafonare a preţurilor carburanţilor la pompă îi atrage pe şoferii din ţările vecine să treacă graniţa şi să alimenteze cu una dintre cele mai ieftine benzine din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.The post „Turismul la pompă”. Țara europeană care a devenit un adevărat magnet pentru șoferi. Al doilea cel mai mic preț din UE first appeared on Nexta.ro.

„Turismul la pompă”. Țara europeană care a devenit un adevărat magnet pentru șoferi. Al doilea cel mai mic preț din UE

Programul guvernului unei țări UE de plafonare a preţurilor carburanţilor la pompă îi atrage pe şoferii din ţările vecine să treacă graniţa şi să alimenteze cu una dintre cele mai ieftine benzine din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.The post „Turismul la pompă”. Țara europeană care a devenit un adevărat magnet pentru șoferi. Al doilea cel mai mic preț din UE first appeared on Nexta.ro.

Iranul îl bate pe Trump la „arta negocierii”. Războiul poate aduce Teheranului încredere și noi resurse pentru programul nuclear (FT)

„Cel mai rău lucru pe care îl poți face într-o negociere este să pari disperat să o închei. Asta îl face pe celălalt să simtă mirosul sângelui, iar atunci ești terminat. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să negociezi din poziție de forță, iar pârghia este cea mai mare forță pe care o poți avea.” Acesta a fost principiul pe care Donald Trump (sau autorul...

Iranul îl bate pe Trump la „arta negocierii”. Războiul poate aduce Teheranului încredere și noi resurse pentru programul nuclear (FT)

„Cel mai rău lucru pe care îl poți face într-o negociere este să pari disperat să o închei. Asta îl face pe celălalt să simtă mirosul sângelui, iar atunci ești terminat. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să negociezi din poziție de forță, iar pârghia este cea mai mare forță pe care o poți avea.” Acesta a fost principiul pe care Donald Trump (sau autorul...

Băsescu explodează: „Guvernul meu” e o capcană! Marile partide fug de responsabilitate

Într-o declarație publicată pe Facebook, Băsescu a afirmat că „două partide care își spun mari partide” încearcă să fugă de responsabilitatea redresării țării, pe care „au îngenuncheat-o prin președinții lor, Nicu și Marcel”. „Nici măcar nu vor să desemneze un nou premier, lăsând această responsabilitate în seama președintelui. «Guvernul meu», oferit pe tavă de marile partide președintelui, este doar o capcană”, a declarat fostul șef al statului. Afirmațiile vin în contextul...

După 20 de zile fără Guvern, sunt așteptate noi consultări cu președintele. Când poate fi desemnat un nou premier

La aproape trei săptămâni de când a fost demis Guvernul Bolojan prin moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR, partidele nu au reușit să găsească un punct comun pentru a forma viitorul Guvern. Sunt așteptate noi consultări la Cotroceni, formale sau informale, cu liderii partidelor și există posibilitatea ca premierul să fie desemnat tot …The post După 20 de zile fără Guvern, sunt așteptate noi consultări cu președintele....

Ce îi sperie cel mai tare pe angajații unei companii. Avertismentul dur al unui lider: „Dintr-o dată, cifrele nu s-au mai potrivit”

Ce îi sperie cel mai tare pe angajații unei companii. CEO-ul Kelvin Kao avertizează că, dacă rămâi indiferent într-o perioadă dificilă pentru compania ta, nu vei face decât să îi sperii și mai mult pe angajați. Angajații trăiesc deja fiecare zi cu incertitudine, deci nesiguranța de pe chipul managerului ar accentua și mai mult frica, scrie channelnewsasia.com. Oamenii merită să cunoască tot adevărul, pentru a lua decizii corecte în privința vieții...