Schimbări la nivel de viceprimari în Chișinău: cine preia responsabilitățile din domeniul juridic și urbanism

Primarul municipiului Ion Ceban a anunțat redistribuirea unor atribuții în cadrul Primăriei Chișinău, în urma unei ședințe a Comitetului de Planificare, Monitorizare și Evaluare Strategică.

Potrivit edilului, responsabilitățile viceprimarului pe domeniul juridic vor fi preluate de viceprimarul Ilie Ceban. Ion Ceban a precizat că decizia a fost luată de comun acord, menționând că domeniul juridic necesită o gestionare profesionistă, iar Ilie Ceban are experiența necesară pentru această funcție.

Totodată, pentru funcția de viceprimar responsabil de arhitectură și urbanism va fi propusă Svetlana Dogotaru, care în prezent deține funcția de arhitect-șef al capitalei.

Primarul a mai anunțat că, pentru perioada următoare, mai multe atribuții și responsabilități privind gestionarea domeniilor și instituțiilor din cadrul Primăriei au fost redistribuite între viceprimari.

De asemenea, Consiliul Municipal Chișinău urmează să se întrunească în ședință vineri, 29 mai, când vor fi examinate mai multe subiecte importante pentru capitală.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Ion-Ceban-viceprimari.MOV” muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Schimbări la nivel de viceprimari în Chișinău: cine preia responsabilitățile din domeniul juridic și urbanism apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Locuitorii din Bălți, îndemnați să-și facă rezerve de apă: Sunt posibile întreruperi de până la 10 ore

Locuitorii municipiului Bălți sunt îndemnați să-și facă din timp...

„Explorăm Chișinăul la bibliotecă!”: Program estival pentru copii lansat în Capitală

Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” lansează în această vară cea...

„Explorăm Chișinăul la bibliotecă!”: Program estival pentru copii lansat în Capitală

Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” lansează în această vară cea...

ULTIMA ORĂ

Avertisment direct către SUA din partea Rusiei. Diplomații sunt sfătuiți să părăsească orașul înaintea atacului iminent asupra Kievului

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Rus de Externe, Serghei Lavrov l-a înștiințat pe Marco Rubio, Secretarul de Stat al SUA, că Rusia...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru...

Important

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

Avertisment direct către SUA din partea Rusiei. Diplomații sunt sfătuiți să părăsească orașul înaintea atacului iminent asupra Kievului

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Rus de Externe, Serghei Lavrov l-a înștiințat pe Marco Rubio, Secretarul de Stat al SUA, că Rusia va executa lovituri iminente asupra obiectivelor armatei americane și a centrelor de luare a deciziilor de la Kiev. Armata rusă va viza în special infrastructura de apărare, facilitățile utilizate pentru nevoile armatei ucrainene, posturile de comandă și „centrele unde sunt luate deciziile”. În paralel cu...

Expert: Autonomia găgăuză, „arma” rusească împotriva parcursului european al R. Moldova

Relația dintre Chișinău și Comrat este marcată de tensiuni, iar statul "plătește" prețul politicii ezitante. Lipsa unui dialog și a unei strategii pentru regiunea găgăuză a contribuit la consolidarea influenței pro-ruse în regiune și la adâncirea diviziunilor politice, consideră expertul în spațiul Mării Negre, Mihai Isac.

Momentul în care o parapantistă este lovită în zbor de un avion de mici dimensiuni. A scăpat ca prin minune

O femeie din Austria a scăpat ca prin minune cu viață după ce un avion de mici dimensiuni i-a lovit parapanta în timp ce zbura deasupra unei văi alpine, în weekend, scrie antena3.ro. Sabrina a postat pe Instagram imagini cu incidentul, în care se vede cum elicea unui avion de mici dimensiuni îi sfâșie parapanta. Videoclipul surprinde momentul în care aeronava trece la doar câțiva metri deasupra ei, într-o coliziune...

Podul de la Brăila. Constructorul WeBuild nu a reuşit să blocheze nici în Italia executarea de CNAIR a garanţiei din urma întârzierilor

CNAIR a anunţat, luni seară, că firma italiană WeBuild nu a reuşit să blocheze nici în instanţa de la Roma executarea garanţiei aferente întârzierilor înregistrate la construcţia podului suspendat de la Brăila.The post Podul de la Brăila. Constructorul WeBuild nu a reuşit să blocheze nici în Italia executarea de CNAIR a garanţiei din urma întârzierilor first appeared on Nexta.ro.