Locuitorii municipiului Bălți sunt îndemnați să-și facă din timp rezerve de apă, după ce autoritățile au anunțat posibile întreruperi temporare ale alimentării cu apă în data de 26 mai 2026. Potrivit informațiilor furnizate de Î.M. „Regia Apa-Canal Bălți”, întreprinderea IIS „Acva Nord” va efectua lucrări de înlocuire a unor vane defecte din sistemul de alimentare cu apă, transmite tvn.md.
Este vorba despre aceleași vane care au provocat probleme tehnice în luna ianuarie a acestui an. Intervențiile au drept scop îmbunătățirea funcționării și creșterea fiabilității sistemului de alimentare cu apă.
În contextul desfășurării lucrărilor, alimentarea cu apă ar putea fi sistată temporar pentru o perioadă de până la 10 ore.
Cele mai afectate zone vor fi în partea centrală a municipiului. Totodată, în cartierul Dacia și în alte sectoare ale orașului, apa va fi furnizată parțial din fântâna arteziană de pe strada Cearupin.
Primăria municipiului Bălți îndeamnă cetățenii să manifeste înțelegere față de disconfortul temporar și să-și asigure din timp rezervele necesare de apă pentru uz casnic.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Locuitorii din Bălți, îndemnați să-și facă rezerve de apă: Sunt posibile întreruperi de până la 10 ore apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





