Un băiețel român în vârstă de doi ani, dispărut duminică, 24 mai, în Suedia, a fost găsit în viață după mai bine de 12 ore de căutări intense. Copilul a fost salvat în timpul nopții, într-o pădure, de un soldat din Garda Națională, scrie stirileprotv.ro.
Minorul a fost găsit ud și afectat de frig, dar conștient și putea vorbi în momentul în care a fost găsit.
„A fost o experiență absolut incredibilă să-l văd stând acolo – un băiețel singur în pădure, noaptea”, a declarat soldatul care l-a găsit.
Copilul a fost găsit în jurul miezului nopții, după ore întregi de căutări desfășurate în zona din apropierea locuinței familiei. Salvatorul a povestit că el și colegul său au auzit un zgomot în pădure chiar înainte de a-l descoperi pe băiețel.
„Când ne-am îndreptat spre sunet, am văzut acest băiețel stând singur în pădure. Pentru mine, toate emoțiile au venit deodată”, a mai spus militarul.
După ce a fost salvat, copilul și-a strigat imediat părinții și a rămas calm, în ciuda situației prin care trecuse.
„L-am luat în brațe. S-a agățat de mine ca un mic koala, ca un ursuleț. A fost ceva special”, a relatat soldatul.
Familia copilului a declarat că băiețelul dispăruse din curtea casei în timp ce se juca, fără ca părinții să observe momentul în care acesta a plecat.
Operațiunea de căutare a mobilizat sute de persoane și a vizat întreaga zonă din jurul locuinței familiei. Copilul a fost găsit la aproximativ 20 de minute de mers pe jos de casă.
La acțiune au participat forțele armate, organizația Missing People, salvatori montani și mai multe echipaje de intervenție.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul „S-a agățat de mine ca un koala”: un copil român dispărut a fost găsit într-o pădure din Suedia apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




