Femeie din Ucraina, amendată după ce a încercat să scoată 35 de mii de dolari din Moldova

O femeie din Ucraina a fost condamnată pentru contrabandă, după ce a încercat să scoată din Republica Moldova 35 de mii de dolari fără a-i declara la vamă. Instanța i-a aplicat o amendă de 150 de mii de lei, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cazul s-a produs în luna martie a anului trecut. Femeia a intrat în Republica Moldova prin Postul vamal Palanca, ca pieton, având asupra sa o sumă de bani pe care nu a declarat-o. Ulterior, aceasta urma să părăsească țara prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu destinația Istanbul, însă nici la îmbarcare nu a declarat suma de bani pe care o deținea.

Oamenii legii precizează că femeia ar fi putut evita răspunderea penală dacă ar fi declarat banii și ar fi completat declarația vamală valutară. În urma sentinței, suma de 35 de mii de dolari urmează să fie confiscată în folosul statului. Totodată, aceasta urmează să achite o amendă în mărime de 150 de mii de lei.

Potrivit PCCOCS, până când sentința devine definitivă, inculpata nu poate părăsi Republica Moldova.

The post Femeie din Ucraina, amendată după ce a încercat să scoată 35 de mii de dolari din Moldova appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Patru morți și doi răniți grav într-o coliziune dintre un tren și un autobuz în Belgia

Doi adulți și doi copii au murit în localitatea...

Importatori și distribuitori, invitați la „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech” la Chișinău

Importatori, distribuitori de echipamente și companii interesate de piața...

Record istoric de căldură în Marea Britanie: peste 34,8 grade Celsius în luna mai

Marea Britanie a stabilit un record istoric de căldură...

Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova lui Traian Băsescu

Președinta Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova fostului...

Chișinăul va găzdui prima ediție a expoziției „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”

Chișinăul va găzdui, în perioada 22-23 august, prima ediție...

ULTIMA ORĂ

Alexandr Berlinschii, despre ședința Consiliului Național de Securitate: „Le sugerez să discute și despre droguri, traficul de arme și tragediile din armată”

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a comentat ședința de astăzi a Consiliului Național de Securitate, dedicată tematicii securității energetice, anunțând că poate sugera și alte...

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească fostului șef al statului român, Traian Băsescu, într-un gest pe care l-a descris drept o...

Important

Renato Usatîi promite pedepse mai dure pentru traficul de droguri: „Vom obține înăsprirea legii”

Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru și vicepreședinte al Comisiei...

Alexandr Berlinschii, despre ședința Consiliului Național de Securitate: „Le sugerez să discute și despre droguri, traficul de arme și tragediile din armată”

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a comentat ședința de astăzi a Consiliului Național de Securitate, dedicată tematicii securității energetice, anunțând că poate sugera și alte teme pentru discuții, cum ar fi traficul de droguri, traficul de armament și tragediile din Armata Națională. „Sper foarte mult că, după ședință, vor fi date indicații ca să fie The post Alexandr Berlinschii, despre ședința Consiliului Național de Securitate: „Le sugerez să discute...

Microbuz școlar lovit de tren, în Belgia, deși barierele erau coborâte. Doi copii şi doi adulţi au murit în urma impactului devastator

Un microbuz școlar în care se aflau şapte copii a fost lovit de un tren în Belgia. Doi copii şi doi adulţi au murit în urma impactului, iar autoritățile investighează cum s-a produs accidentul, în condițiile în care barierele erau coborâte în momentul coliziunii, scrie adevarul.ro.

Grecii își unesc forțele și pentru România. PPC și Metlen semnează pentru construcția unor sisteme BESS de 1.500 MW în România, Bulgaria și Italia...

PPC și Metlen vor dezvolta împreună proiecte de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate instalată de până la 1.500 MW în România, Bulgaria și Italia, majoritatea proiectelor fiind estimate să fie implementate în următoarele 12 luni, proiectul fiind avizat acum de Comisia Europeană.The post Grecii își unesc forțele și pentru România. PPC și Metlen semnează pentru construcția unor sisteme BESS de 1.500 MW în România, Bulgaria...

Reacția Chinei după amenințările Moscovei la adresa Kievului

În timp ce Kremlinul ridică mizele războiului psihologic și anunță atacuri sistematice asupra „centrelor de decizie” din Kiev, China își menține linia de neutralitate ambiguă.The post Reacția Chinei după amenințările Moscovei la adresa Kievului first appeared on Nexta.ro.

Mircea Abrudean, despre nominalizarea lui Eugen Tomac premier: E o speculaţie. Decizia PNL este clară, în acest moment, de a merge în opoziţie. Nu...

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marţi, despre nominalizarea europarlamentarului Eugen Tomac pentru funcţia de premier că este o speculaţie. El a menţionat că decizia PNL este clară, în acest moment, de a merge în opoziţie şi nu au nicio legătură cu un guvern din care să facă parte PSD, dar depinde foarte mult de priorităţile noului executiv.The post Mircea Abrudean, despre nominalizarea lui Eugen Tomac premier: E o...