Traian Băsescu, după acordarea cetățeniei: Rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

„Rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, este mesajul transmis de Traian Băsescu, după ce Maia Sandu i-a acordat cetățenia. Fostul lider de la Cotroceni a exprimat recunoștință pentru decizie.

„Vă mulțumesc, Doamnă Preşedinte Maia Sandu, și vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană și în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului român”, a transmis Băsescu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe 26 mai, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de acordare a cetățeniei lui Traian Băsescu. Șefa statului i-a mulțumit politicianului român pentru sprijinul acordat cetățenilor noștri.

Băsescu a deținut și anterior cetățenia Moldovei, însă Igor Dodon i-a retras-o în 2017. Ex-șeful de stat invoca posibile încălcări și fraude.

Maia Sandu îi acordă cetățenia Republicii Moldova lui Traian Băsescu: „Am reușit să corectăm o nedreptate”

Articolul Traian Băsescu, după acordarea cetățeniei: Rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Dan a anunțat partidele că vrea să îl desemneze pe Tomac premier. Discuțiile, blocate la componența Guvernului

Nicușor Dan a anunțat partidele din Parlament că intenționează...

VIDEO Un bărbat din Chișinău, reținut pentru 500 de lei: I-a sustras de la o bătrânică

Un bărbat din Chișinău a fost reținut de polițiști,...

Ministrul Apărării al Slovaciei, primit la Guvern. Munteanu: „Avem prieteni pe care ne putem baza”

Ministrul Apărării al Slovaciei, Robert Kaliňák, se află în...

VIDEO Belgia: patru morți, inclusiv doi copii, după coliziunea dintre un microbuz școlar și un tren

Patru persoane, inclusiv doi copii, și-au pierdut viața după...

Val de escrocherii telefonice în 24 de ore: 19 cazuri înregistrate și prejudicii de peste 2 milioane de lei

19 cazuri de escrocherii telefonice au fost înregistrate în...

România și alte 15 state solicită menținerea fondurilor pentru coeziune și agricultură în bugetul UE

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că România, împreună...

ULTIMA ORĂ

Percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, într-un dosar de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj/ Infractorii, acuzaţi că au păgubit 15 persoane cu 500.000 de...

Poliţiştii bucureşteni fac, marţi, 15 percheziţii în Capitală şi în patru judeţe, într-un dosar penal de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj. Potrivit anchetatorilor, presupuşi reprezentanţi ai...

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească fostului șef al statului român, Traian Băsescu, într-un gest pe care l-a descris drept o...

Important

Renato Usatîi promite pedepse mai dure pentru traficul de droguri: „Vom obține înăsprirea legii”

Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru și vicepreședinte al Comisiei...

Percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, într-un dosar de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj/ Infractorii, acuzaţi că au păgubit 15 persoane cu 500.000 de...

Poliţiştii bucureşteni fac, marţi, 15 percheziţii în Capitală şi în patru judeţe, într-un dosar penal de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj. Potrivit anchetatorilor, presupuşi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale ar fi înşelat, în ultimii cinci ani, 15 persoane cărora le-ar fi promis, folosind nume false şi cu complicitatea unor muncitori, că le montează sau repară acoperişuri la preţuri aparent reduse, pe care omiteau să le treacă însă în contractele semnate....

Barometrul global al flotelor și mobilității Arval Mobility Observatory 2026: Jumătate dintre companiile din România iau în considerare introducerea sau creșterea leasingului operațional. 25%...

Arval România, parte a Grupului BNP Paribas și un actor major în leasing operațional (full-service leasing) și soluții de mobilitate, prezintă astăzi rezultatele ediției 2026 a Barometrului Flotelor și Mobilității, realizat anual de Arval Mobility Observatory. Ediția 2026 evidențiază un optimism moderat al companiilor locale în ceea ce privește dinamica flotelor, cu una din patru companii având așteptarea ca flota să crească și 65% să se mențină la nivelul...

Andras Demeter, cerere de transfer la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, după demisia provocată de scandalul înjurăturilor la adresa României

Fostul ministru al Culturii, Andras Demeter, care și-a dat demisia după apariția unei înregistrări controversate în spațiul public, a depus o cerere de transfer la o altă instituție a statului. Acesta vizează un post în cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), unde susține că este nevoie de „consolidarea capacității administrative”. Cerere oficială pentru transfer la ORDA Potrivit unei adrese oficiale transmise către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Andras...

FOTO // Institutul Mamei și Copilului a fost dotat cu echipamente medicale moderne

Institutul Mamei și Copilului (IMC) a fost dotat cu un colonoscop pediatric modern și un troliu laparoscopic 4K, în valoare de peste 3,4 milioane de lei, comunică MOLDPRES. La evenimentul de prezentare a noilor echipamente au fost prezenți și ministrul Sănătății...

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulației pe 4 și 5 iunie. Circulația va fi suspendată diferit pentru autovehicule ușoare și pentru traficul greu. Circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, va fi suspendată în perioada 4-5 iunie pentru desfășurarea unor lucrări de construcție și montaj pe partea bulgară a podului, șoferilor fiindu-le recomandate rute …The post Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților first...

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulației pe 4 și 5 iunie. Circulația va fi suspendată diferit pentru autovehicule ușoare și pentru traficul greu. Circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, va fi suspendată în perioada 4-5 iunie pentru desfășurarea unor lucrări de construcție și montaj pe partea bulgară a podului, șoferilor fiindu-le recomandate rute …The post Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților first...