Presa: CSI a recepționat notificarea Moldovei privind retragerea din Comunitate

Comunitatea Statelor Independente (CSI) a primit notificarea Republicii Moldova privind retragerea din cadrul organizației. Potrivit Komersant, declarația a fost făcută de către secretarul general al instituției, Serghei Lebedev.

Publicația precizează că, potrivit oficialului, deși țara noastră vrea să părăsească Comunitatea, Chișinăul dorește să mențină cooperarea economică. Procedurile de rigoare vor dura aproximativ un an.

„Am lansat procedura. Va dura un an. Dar Chișinăul și-a exprimat, de asemenea, dorința de a rămâne în cooperarea economică a CSI”, a spus Lebedev la un eveniment dedicat celei de-a 35-a aniversări a CSI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Republica Moldova a denunțat pe 2 aprilie Acordul de constituire și Statutul  CSI. Maia Sandu a promulgat decizia pe 8 aprilie 2026.

Chișinăul a început procesul de retragere din cadrul Comunității după invadarea Ucrainei, unul dintre motive fiind faptul că Rusia nu respectă prevederea potrivit căreia statele membre își respectă reciproc integritatea teritorială, independența și suveranitatea.

Articolul Presa: CSI a recepționat notificarea Moldovei privind retragerea din Comunitate apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Situația energetică din Moldova, printre cele mai importante subiecte discutate în ședința CNS

În cadrul ședinței de astăzi, 26 mai, a Consiliului...

Moldova și Islanda, pas important în domeniul aviației: Au semnat un acord privind serviciile aeriene

Republica Moldova și Islanda au semnat astăzi, 26 mai,...

Lansarea Colegiului moldo-turc din Comrat, în impas. MEC anunță că blocajele persistă la nivel local

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că a întreprins...

Controale pe un șantier de construcții din Briceni: Mai mulți străini depistați cu încălcarea regimului de ședere

Ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație au desfășurat astăzi, 26...

Controale pe un șantier de construcții din Briceni: Mai mulți străini depistați cu încălcarea regimului de ședere

Ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație au desfășurat astăzi, 26...

ULTIMA ORĂ

Austeritate pentru popor, majorări la vârf: Guvernul îngheață pensiile, dar crește salariile demnitarilor printr-un „mecanism fanariot”

În timp ce milioane de pensionari și familii cu copii sunt anunțate că vor trebui să suporte încă un an de austeritate, iar statul invocă...

Ion Ceban acuză Guvernarea de reformă administrativă „pe sub masă”: „Șantajul primarilor și amalgamarea forțată nu sunt reformă – sunt lichidarea localităților”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză conducerea PAS că promovează o reformă administrativ-teritorială opacă, marcată de șantajul primarilor și de o amalgamare...

Important

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească...

Austeritate pentru popor, majorări la vârf: Guvernul îngheață pensiile, dar crește salariile demnitarilor printr-un „mecanism fanariot”

În timp ce milioane de pensionari și familii cu copii sunt anunțate că vor trebui să suporte încă un an de austeritate, iar statul invocă lipsa banilor pentru majorarea pensiilor și a alocațiilor, noua lege a salarizării pregătită de Guvern aduce creșteri consistente exact pentru demnitari.The post Austeritate pentru popor, majorări la vârf: Guvernul îngheață pensiile, dar crește salariile demnitarilor printr-un „mecanism fanariot” first appeared on Nexta.ro.

Antreprenorii, îndemnați să investească în protecția afacerilor: „Riscurile pot apărea oricând”

Într-un mediu economic tot mai imprevizibil, protejarea unei afaceri nu mai înseamnă doar dezvoltare și profit, ci și capacitatea de a face față riscurilor care pot apărea oricând. De la incendii și inundații, până la fraude cibernetice sau întreruperea activității, antreprenorii pot evita pierderi majore prin soluții de asigurare adaptate nevoilor businessului, susține consultantul financiar în domeniul asigurărilor, Viorica Petrov.

Autoritățile pregătesc un program de sprijin în sezonul rece. CNS: Pericole imediate nu există

Republica Moldova nu se confruntă cu un pericol imediat în aprovizionarea cu gaze naturale, energie electrică sau carburanți. Aceasta este concluzia Consiliului Național de Securitate (CNS), convocat marți, 22 mai, de președinta Maia Sandu, pentru a analiza riscurile generate de tensiunile internaționale și de evoluțiile de pe piețele externe.

De unde au lansat rușii bruiajul agresiv asupra avionului Spartan care îl transporta pe Radu Miruță în Lituania. Ce a vizat

Avionul Spartan cu care ministrul Apărării Naționale a zburat vineri în Lituania a fost ținta unui atac electronic inițiat din Federația Rusă. The post De unde au lansat rușii bruiajul agresiv asupra avionului Spartan care îl transporta pe Radu Miruță în Lituania. Ce a vizat first appeared on Nexta.ro.