Alegeri noi la Hăsnășenii Mari pe 1 noiembrie, după revocarea primarului

Locuitorii din Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, își vor alege un nou primar pe 1 noiembrie, după ce mandatul edilului Angela Moroșan a fost revocat în urma referendumului local din 17 mai. Decizia privind organizarea alegerilor locale noi a fost aprobată marți de Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Referendumul a fost inițiat de un grup de locuitori ai satului, care au invocat presupuse abateri în exercitarea mandatului de către Angela Moroșan. Printre acestea se numără rezilierea unui contract de arendă, efectuarea unor lucrări de reparație la o grădiniță în valoare fără autorizațiile necesare și construcția unui drum de acces către o proprietate ce i-ar aparține. De asemenea, s-a invocat lipsa de transparență în gestionarea banilor publici.

La referendumul din 17 mai au participat 494 de alegători, ceea ce reprezintă 40,36%. Din aceștia, 340 de alegători (69,67 %) au votat pentru revocarea primarului, iar împotrivă – 148 de alegători (30,33 %).

Contactată de IPN pentru a comenta decizia Comisiei Electorale Centrale, Angela Moroșan a refuzat să ofere o reacție.

Tot pe 17 mai, în localitatea Sadâc, raionul Cantemir, a avut loc un referendum local privind revocarea primarului, însă acesta nu a fost validat de CEC din cauza prezenței insuficiente la urne. La vot au participat 414 alegători (23,66%), sub pragul necesar pentru validare.

The post Alegeri noi la Hăsnășenii Mari pe 1 noiembrie, după revocarea primarului appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 27 mai

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” prezintă piesa „Elefănțelul curios”...

Svetlana Dogotaru, propusă de Ion Ceban pentru funcția de viceprimar al capitalei

Șefa Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Svetlana...

Svetlana Dogotaru, propusă de Ion Ceban pentru funcția de viceprimar al capitalei

Șefa Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Svetlana...

Svetlana Dogotaru, propusă de Ion Ceban pentru funcția de viceprimar al capitalei

Șefa Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Svetlana...

Petra Bayr: Uniunea Europeană trebuie să fie la înălțimea curajului demonstrat de Republica Moldova

În prezent nu se mai pune întrebarea dacă Republica...

Petra Bayr: Uniunea Europeană trebuie să fie la înălțimea curajului demonstrat de Republica Moldova

În prezent nu se mai pune întrebarea dacă Republica...

Petra Bayr: Uniunea Europeană trebuie să fie la înălțimea curajului demonstrat de Republica Moldova

În prezent nu se mai pune întrebarea dacă Republica...

ULTIMA ORĂ

Noua lege a salarizării bugetarilor resetează premierea profesorilor. Sindicatele acuză un „joc al oglinzilor”

Cel mai mare angajator din țară, Ministerul Educației, le-ar putea oferi, din 2027, celor mai eficienți profesori prime de performanță de până la o cincime...

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există...

Important

Noua lege a salarizării bugetarilor resetează premierea profesorilor. Sindicatele acuză un „joc al oglinzilor”

Cel mai mare angajator din țară, Ministerul Educației, le-ar putea oferi, din 2027, celor mai eficienți profesori prime de performanță de până la o cincime din salariul de bază.The post Noua lege a salarizării bugetarilor resetează premierea profesorilor. Sindicatele acuză un „joc al oglinzilor” first appeared on Nexta.ro.

Machete: Elevii unui liceu, implicați în elaborarea de concepte pentru Grădina Urbană de la Ungheni

În inima municipiului Ungheni prinde viață un proiect inspirat din bunele practici europene – Grădina Urbană, o inițiativă care îmbină educația, cultura și spiritul comunitar. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul „Interreg NEXT România – Republica Moldova” și urmează să fie implementat până la sfârșitul acestui an.

Baterie auto care se încarcă mai rapid decât un rezervor de benzină, anunță cercetătorii chinezi

Academia Chineză de Științe a dat publicității primele informații despre cea mai avansată tehnologie a bateriilor solid-state, care ating valori record de densitate energetică și în același timp reușesc să se încarce mai rapid decât un rezervor de benzină.The post Baterie auto care se încarcă mai rapid decât un rezervor de benzină, anunță cercetătorii chinezi first appeared on Nexta.ro.

Sorana Cîrstea joacă miercuri, în turul doi la Roland-Garros

Sorana Cîrstea, locul 18 mondial şi cap de serie 18, joacă miercuri, în turul doi la Roland-Garros, al doilea grand slam al anului.The post Sorana Cîrstea joacă miercuri, în turul doi la Roland-Garros first appeared on Nexta.ro.

România aşteaptă sprijin imediat şi un buget pentru agricultură mai consistent pe termen lung din partea UE, spune Tanczos Barna

Ministrul interimar al Agriculturii Tanczos Barna a afirmat că România aşteaptă sprijin imediat şi un buget pentru agricultură mai consistent pe termen lung din partea Uniunii Europene, el arătând că a cerut, marţi, la Bruxelles, în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit, măsuri şi resurse imediate din rezerva agricolă a UE pentru gestionarea situaţiilor de criză care afectează agricultura şi pentru sprijinirea fermierilor.The post România aşteaptă sprijin imediat şi...

Acțiunile Ferrari se prăbușesc după lansarea primului model electric al companiei: "Un iPhone pe roți"

Ferrari a înregistrat o scădere puternică pe bursă după prezentarea modelului Luce, primul său automobil complet electric, pe fondul unei reacții negative generalizate din partea pieței și a publicului….The post Acțiunile Ferrari se prăbușesc după lansarea primului model electric al companiei: "Un iPhone pe roți" first appeared on Nexta.ro.

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există un pericol imediat privind aprovizionarea cu gaze, electricitate sau carburanți - însă autoritățile pregătesc măsuri pentru orice scenariu, în contextul tensiunilor internaționale și al vulnerabilităților structurale ale sectorului energetic. Consiliul Național de Securitate a analizat marți situația energetică a țării pe fondul riscurilor generate de evoluțiile...