Marea Britanie înregistrează cea mai fierbinte zi de mai din istorie. Recordul de temperatură, doborât pentru a doua zi la rând

Marea Britanie a înregistrat, marți, cea mai ridicată temperatură din luna mai din istorie, pentru a doua zi consecutivă, a anunțat Serviciul Meteorologic Britanic (Met Office).

Termometrele au indicat 35 de grade Celsius la Heathrow și Kew Gardens din Londra. Cu o zi înainte, temperatura maximă înregistrată a fost de 34,8 grade Celsius.

Anteriorul record pentru luna mai, de 32,8 de grade Celsius, era valabil din 1922, scrie The Guardian.

Serviciul Meteorologic a anunțat marți că în mai multe zone din Marea Britanie, vremea va rămâne caldă și însorită, dar că există și riscul unor furtuni de scurtă durată.

Agenția pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA) a declarat că alertele de nivel portocaliu pentru sud-vest, sud-estul țării, Londra, East și West Midlands și vestul Angliei vor rămâne în vigoare până joi după-amiază, alături de alertele de nivel galben pentru nord-vest și nord-est, mai relevă sursa citată.

Noapte tropicală

Noaptea de luni spre marți a fost tropicală, caracterizată prin temperaturi care nu au scăzut sub 20 de grade Celsius. Potrivit The Guardian, în zona Aerodromului Kenley din sudul Londrei s-a înregistrat o temperatură nocturnă de 21,3 grade Celsius.

Spre mijlocul săptămânii, se așteaptă ca temperaturile să scadă ușor, însă tot se vor menține peste 25 de grade Celsius. Pe de altă parte însă, temperaturile din zonele estice vor fi cu aproximativ 10°C mai scăzute, pe măsură ce vântul se va intensifica.

În contrast, săptămâna trecută s-au înregistrat temperaturi minime de -5 grade Celsius în Scoția, în timp ce temperaturile diurne au atins, în general, valori maxime de 14-15 grade Celsius.

The post Marea Britanie înregistrează cea mai fierbinte zi de mai din istorie. Recordul de temperatură, doborât pentru a doua zi la rând first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

VIDEO Prima trecere cu mașina prin cea mai nouă galerie a tunelului Robești. “Sorana” și “Ilinca”, numele celor două fire de mers

A fost realizată prima trecere cu mașina prin cea de-a doua și cea mai nouă galerie a tunelului Robești, de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1), care...

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există...

Important

VIDEO Prima trecere cu mașina prin cea mai nouă galerie a tunelului Robești. “Sorana” și “Ilinca”, numele celor două fire de mers

A fost realizată prima trecere cu mașina prin cea de-a doua și cea mai nouă galerie a tunelului Robești, de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1), care are o lungime de 900 metri, anunță autoritățile.The post VIDEO Prima trecere cu mașina prin cea mai nouă galerie a tunelului Robești. “Sorana” și “Ilinca”, numele celor două fire de mers first appeared on Nexta.ro.

Sezonul 2026-2027 al campionatului Italiei începe la 23 august

Sezonul 2026-2027 al campionatului Italiei va începe pe 22 şi 23 august, a anunţat, luni, Liga Italiană de Fotbal, a doua zi după cea de-a 38-a şi ultima etapă din Serie A.The post Sezonul 2026-2027 al campionatului Italiei începe la 23 august first appeared on Nexta.ro.

Compania A7, controlată de Ilan Șor, inclusă în noile sancțiuni anunțate de Marea Britanie

Marea Britanie a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Cele 18 măsuri vizează infrastructura financiară utilizată de Moscova pentru a eluda sancțiunile internaționale, inclusiv rețeaua A7, controlată de oligarhul fugar Ilan Șor.

Reuters: NATO va consolida apărarea flancului său estic cu o nouă structură

NATO va consolida apărarea flancului său estic cu o nouă structură care va facilita desfăşurarea rapidă a forţelor în Letonia şi Estonia în cazul unui război cu Rusia, au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu subiectul. Germania şi Ţările de Jos, în coordonare cu NATO, au ajuns la un acord privind alocarea Corpului Germano-Olandez, cu sediul în oraşul german Münster, pentru apărarea Letoniei şi Estoniei.The post Reuters: NATO...

Criza guvernamentală, motiv de manipulare pe TikTok în favoarea lui Călin Georgescu și împotriva UE. Ce spune raportul Expert Forum

Mobilizare masivă a unor conturi care distribuie mesaje pro Călin Georgescu, pro AUR și împotriva Uniunii Europene pe rețeaua chinezească TikTok. O analiză Expert Forum indică zeci de mii de comentarii identice, postate repetat, la infinit, toate cu același subiect. Multe dintre conturile analizate nu aveau deloc postări și au devenit extrem de active într-o perioadă scurtă, adică, mai exact, în criza guvernamentală stârnită de căderea guvernului Bolojan prin...