Ministerul Apărării anunţă că prevederile proiectului legii salarizării unitare sunt analizate şi se vor face observaţii, al căror obiectiv este să asigure că noua lege nu va duce la diminuarea veniturilor în sistem, astfel încât cariera militară să continue să fie atractivă, lucru important mai ales în contextul de securitate actual.
The post Proiectul legii salarizării unitare – Prevederile, analizate la Ministerul Apărării / Obiectivul este ca aplicarea legii să nu conducă la diminuarea veniturilor / Stabilitatea şi atractivitatea carierei militare, importante în contextul actual first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




