Site-ul Dexonline.ro a fost în centrul unei controverse luni 25 mai, după ce a ales termenul „cretinism” ca fiind „cuvântul zilei”. Grafica aleasă pentru termenul „cretinism” i-a făcut pe mulți să creadă că ar reprezenta o suprapunere între „cretin” și „creștin”. Mulți au acuzat platforma că a folosit un joc vizual prin care ar fi sugerat o asociere ofensatoare între creștini și sensul peiorativ al cuvântului „cretin”.
Potrivit postării dexonline, cuvântul ales a fost „CRETINISM”, definit ca boală determinată de insuficiență tiroidiană, dar și cu sens figurat de „tâmpenie, idioție, prostie”.
Pe site-ul dexonline, este menționat că data de 25 mai este Ziua Mondială a Tiroidei, consemnată, pentru prima dată în 2008 de European Thyroid Association.
Scandalul a fost declanșat de grafica asociată termenului. Litera „S” din cuvântul „cretin” putea fi citită și ca „Ș”, astfel încât să se suprapună cu ideea de „creștin”.
„Cheia alegerii: 25 mai – Ziua Mondială a Tiroidei. Unele regiuni montane, cum ar fi anumite zone din Alpi, nu le asigură locuitorilor, în mod natural, o alimentație suficient de bogată în iod, iar hipotiroidismul care rezultă din aceasta provoacă întârzierea creșterii și retardul mental.
În limba franco-provensală (dialectul romanic vorbit în Elveția franceză și în zonele învecinate din Franța), o persoană afectată de hipotiroidism era numită cretin „om simplu, fără vină”. Cuvântul însemna „creștin” și sublinia umanitatea fundamentală a victimei hipotiroidismului”, este explicat pe site-ul Dexonline.ro.
Patriarhia Română critică site-ul dexonline
Părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a calificat gestul drept „inacceptabil” și a acuzat că o platformă care ar trebui să creeze o comunitate educată a ajuns să promoveze „enormități”.
Acesta a criticat și posibila justificare a incidentului prin umor sau ironie, afirmând că dexonline ar trebui să ofere definiții, nu să jignească „suburban” credința creștină.
Dexonline ar fi fost dat în judecată, în urma incidentului
Scandalul a căpătat și o dimensiune juridică după ce organizația Patria Prima a anunțat că a depus plângere penală împotriva Asociației dexonline și a președintelui acesteia, Radu Borza, pentru postarea „Cuvântul zilei”.
Anunțul public al organizației invocă faptul că dexonline ar fi o platformă cu notorietate publică și că mesajul ar fi vizat creștinii.
The post Dexonline a generat o adevărată controversă. Cuvântul zilei: „cretinism” sau „creștinism”? Plângere penală și reacția BOR first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




