Numărul țărilor care finanțează programul de muniție pentru Ucraina s-a redus la jumătate. Principalul motiv: lipsa banilor

Numărul țărilor care finanțează inițiativa condusă de Cehia pentru furnizarea de muniție Ucrainei s-a înjumătățit, odată cu schimbarea de poziție a noului guvern de la Praga față de sprijinul militar pentru Kiev, scrie Mediafax. Mecanismul coordonat de cehi a asigurat până acum o parte importantă din obuzele folosite de armata ucraineană în războiul cu Rusia.

Președintele ceh Petr Pavel, fost comandant NATO, a declarat marți pentru Financial Times că doar nouă state mai contribuie financiar la inițiativă, față de până la 18 în anul 2024. Principalul motiv pentru care s-a ajuns la înjumătățirea contribuabililor europeni este dat de lipsa banilor.

„Inițiativa funcționează în continuare, dar noua dificultate este că doar nouă state membre mai contribuie financiar”, a spus Pavel. Potrivit acestuia, mecanismul coordonat de Praga a furnizat până la 50% din muniția de calibru mare folosită de Ucraina, motiv pentru care „nu poate fi înlocuit ușor cu altceva”.

Petr Pavel, președintele Cehiei

Peste 4 milioane de obuze pentru Ucraina

Inițiativa a fost lansată în 2024 de fostul guvern de la Praga și are rolul de a cumpăra muniție pentru Ucraina de pe piețe externe, inclusiv din state non-NATO, pentru a compensa deficitul de obuze cu care se confruntă armata ucraineană în războiul cu Rusia.

Premierul ceh: „Nu avem bani” pentru armele Ucrainei

Numărul statelor participante a început să scadă după revenirea la conducerea guvernului a lui Andrej Babiš, care a promis în campania electorală că cetățenii cehi nu vor mai plăti pentru arme destinate Ucrainei.

„Nu avem bani, așa că primim bani de la alte țări și apoi livrăm (muniția n.r.)”, a precizat premierul ceh, explicând că guvernul său prioritizează cheltuielile interne, ținând cont de presiunile economice și de creșterea costurilor la energie.

Inițiativa a pierdut susținerea politică

Autoritățile cehe nu au anunțat ce state s-au retras din inițiativă. Un oficial militar occidental a afirmat însă pentru sursa citată că Germania și unele țări nordice continuă să participe, în timp ce alte state consideră „ciudat să plătească pentru ceva care nici măcar nu este susținut corespunzător de politicienii aflați la putere în țara care conduce inițiativa”.

În campania electorală de anul trecut, actualul premier ceh a amenințat inclusiv cu oprirea completă a programului, criticând lipsa de transparență privind utilizarea fondurilor și relația dintre proiect și Czechoslovak Group (CSG), unul dintre cei mai mari producători europeni de muniție.

Compania a fost principalul partener industrial al guvernului ceh pentru identificarea și recondiționarea obuzelor cumpărate pentru Ucraina din afara NATO.

Potrivit conducerii CSG, „unele state au renunțat să mai finanțeze inițiativa și preferă acum să cumpere muniție direct de la producători sau prin alte canale”.

Mecanismul prin care Ucraina primea obuze

Cehia coordona inițiativa pentru muniția destinată Ucrainei și căuta rapid obuze disponibile pe piața internațională, inclusiv în state din afara UE și NATO. Deși, înaintea venirii la putere a actualului guvern, participa și financiar la program, rolul principal al Pragăi era de intermediar care identifica surse de muniție pentru Ucraina, în timp ce statele participante contribuiau cu bani pentru achiziție, fără să trimită neapărat muniție din propriile stocuri.

Programul reunea state donatoare precum Germania, Danemarca și Olanda, alături de oficiali și firme cehe care coordonau achizițiile și livrările către Ucraina.

Poziția noului guvern ceh s-a văzut și în negocierile europene privind împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, unde Cehia, Slovacia și Ungaria au acceptat acordul cu condiția ca acesta să nu aibă un impact financiar asupra lor.

Recomandările autorului:

Anunț șocant făcut de Pentagon. SUA vor să retragă mare parte din trupele și echipamente militare din Europa și lasă continentul să se apere singur

Ucraina s-a pregătit de un război cu Belarusul. Primele 500 de ținte au fost luate deja în vizor

Președintele Belarusului spune că îi este „groază” de ideea unirii Republicii Moldova cu România. Ce i-a mai spus Lukașenko lui Igor Dodon

The post Numărul țărilor care finanțează programul de muniție pentru Ucraina s-a redus la jumătate. Principalul motiv: lipsa banilor first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Crin Antonescu demască strategia premierului demis: „Trebuie să se găsească o soluție ca Bolojan să fie în opoziție, să fie reformatorul, să se pregătească...

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Crin Antonescu a vorbit despre PNL, Ilie Bolojan și viitorul Guvernului. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show Fostul lider...

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există...

Important

Crin Antonescu demască strategia premierului demis: „Trebuie să se găsească o soluție ca Bolojan să fie în opoziție, să fie reformatorul, să se pregătească...

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Crin Antonescu a vorbit despre PNL, Ilie Bolojan și viitorul Guvernului. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show Fostul lider liberal spune că se pregătește o formulă complicată de guvernare. În opinia sa, partidele vor să rămână la putere, dar fără să își asume complet deciziile grele. Crin Antonescu: „Fiecare vrea să ciupească ceva” Antonescu a declarat că unele partide încearcă să păstreze funcții și influență...

Companii de stat cu pierderi de zeci de milioane, planuri „copy-paste” de reformă în ciuda situațiilor „complet diferite”. Dezvăluirile Oanei Gheorghiu

„Fiecare leu irosit într-o companie de stat care nu funcționează este un leu care nu ajunge la spitale, la școli, la drumuri, la pensii”, a avertizat vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, marți, într-o postare în care vorbește despre cazul celor patru companii de stat, cu pierderi cumulate de 38,4 milioane de lei, pentru care o autoritate …The post Companii de stat cu pierderi de zeci de milioane, planuri „copy-paste” de...

Fotbal feminin: Legendara Alexia Putellas părăseşte FC Barcelona după 14 ani

FC Barcelona se pregăteşte să-şi ia rămas bun de la una dintre legendele sale. Căpitanul emblematic al Barcelonei, Alexia Putellas, va părăsi clubul catalan la sfârşitul sezonului, conform anunţului comun al echipei şi al jucătoarei.The post Fotbal feminin: Legendara Alexia Putellas părăseşte FC Barcelona după 14 ani first appeared on Nexta.ro.

Horoscop 27 mai 2026, cu Neti Sandu. Zodia care va primi o ofertă de job

Horoscop 27 mai 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu reușite. E o mobilizare interioară să facem lucruri complicate, dar cu șanse de succes garantat.The post Horoscop 27 mai 2026, cu Neti Sandu. Zodia care va primi o ofertă de job first appeared on Nexta.ro.