Magistrații au semnat o petiție împotriva legii salarizării: „Singura preocupare a inițiatorilor a vizat majorarea salariilor demnitarilor”

Președinții tribunalelor din România au elaborat o petiție în care critică dur noua lege a salarizării a ministrului Dragoș Pîslaru, care afectează și salariile magistraților. Semnatarii petiției susțin că noile reglementări ar putea genera „consecințe catastrofale” și dezechilibre majore în sistemul judiciar.

Documentul a fost redactat în contextul pozițiilor exprimate anterior de președintele Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii. Magistrații avertizează că proiectul ar putea produce situații paradoxale în sistemul de salarizare.

„Textele proiectului vor provoca anomalii traduse în încadrări diferite ale persoanelor în funcție de data promovării sau recrutării în funcții publice astfel încât se va ajunge la situații în care, ca efect al promovării în grade sau trepte de vechime, drepturile salariale să scadă”, se arată în document.

„Încalcă principiul constituțional al egalității între puteri”

Aceștia susțin că nivelul coeficienților de ierarhizare propuși afectează principiul constituțional al egalității între puteri.

„Nivelul coeficienților de ierarhizare propuși încalcă principiul constituțional al egalității între puteri, fără a ține cont de rolul constituțional al puterii judecătorești”, transmit semnatarii.

„Singura preocupare a inițiatorilor a vizat majorarea salariilor demnitarilor”

Magistrații acuză că nouă grila de salarizare urmărește majorarea veniturilor doar pentru guvernanți.

„Singura preocupare a inițiatorilor a vizat majorarea salariilor demnitarilor, deși aceștia fac apel la moderație în cheltuirea banilor publici”, mai afirmă președinții tribunalelor.

Magistrații fac referire și la posibile efecte asupra sistemului de pensii din justiție și susțin că ar putea apărea noi dezechilibre.

„Noua lege de salarizare în forma actuală va provoca o nouă scădere a acestui drept, astfel încât în loc de 3 categorii de pensionari în magistratură vor fi patru, fiecare urmând a fi menținută în plată, cu diferențe de peste 100% între ele, în condiții identice de grad și vechime, ceea ce nu poate fi admis”, se mai arată în poziție.

Semnatarii susțin că problemele sunt cauzate de lipsa unor norme clare și de decizii legislative incoerente.

„Sumele datorate de statul român sunt consecința incapacității factorilor de decizie de a edicta norme clare și lipsite de echivoc”, se mai arată în document.

Magistrații mai menționează că au fost adăugate „tot felul de excepții preferențiale unor anumite categorii profesionale, discriminând altele”.

Președinții tribunalelor susțin că legea salarizări reprezintă o modalitate prin care se pune presiune asupra sistemului de justiție.

„Respingem strategia asumată fățiș la nivel politic de demonizare continuă a magistraților (…) și atragem atenția public că nu mai suntem dispuși să acceptăm atitudini iresponsabile și umilitoare, fără fundament, din partea celorlalte puteri.”

Lista semnatarilor include președinți ai tribunalelor din toate județele țării, precum și ai tribunalelor militare.

The post Magistrații au semnat o petiție împotriva legii salarizării: „Singura preocupare a inițiatorilor a vizat majorarea salariilor demnitarilor” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Atac al Israelului în Gaza: noul șef al aripii armate a Hamas a fost vizat de lovitură. Nu e clar dacă Mohammed Odeh a...

Israelul a anunţat marţi că l-a vizat pe noul şef al aripii armate a Hamas din Fâşia Gaza, care fusese numit recent în această funcţie...

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există...

Important

Atac al Israelului în Gaza: noul șef al aripii armate a Hamas a fost vizat de lovitură. Nu e clar dacă Mohammed Odeh a...

Israelul a anunţat marţi că l-a vizat pe noul şef al aripii armate a Hamas din Fâşia Gaza, care fusese numit recent în această funcţie în urma unui atac care l-a ucis pe predecesorul său, relatează AFP.The post Atac al Israelului în Gaza: noul șef al aripii armate a Hamas a fost vizat de lovitură. Nu e clar dacă Mohammed Odeh a fost ucis first appeared on Nexta.ro.

NASA își intensifică eforturile pentru construirea unei baze pe Lună și stabilește un calendar ambițios: primele misiuni, anul acesta

Primele misiuni pentru construirea unei baze pe Lună vor fi lansate înainte de sfârșitul acestui an, a anunțat, marți, conducerea NASA.The post NASA își intensifică eforturile pentru construirea unei baze pe Lună și stabilește un calendar ambițios: primele misiuni, anul acesta first appeared on Nexta.ro.

Ucraina speră la un nou sprijin financiar după summitul NATO din Turcia. Kievul insistă ca țările europene să aloce 0.25% din PIB

Ambasadorul ucrainean în Turcia, Nariman Dzhelialov, a reiterat, înaintea summitului NATO din Ankara, nevoia de fonduri a Kievului în războiul cu Rusia. În acest sens, reprezentantul ucrainean se așteaptă ca membrii Alianței Nord-Atlantice să discute și despre sprijinul financiar pentru Kiev. Diplomatul a sugerat ca fiecare membru al NATO să contribuie cu o mică parte din bugetul său pentru a sprijini eforturile de război ale Ucrainei. Anterior, această propunere a...