Sectorul clădirilor reprezintă aproximativ 50% din consumul final de energie la nivel național, iar eficiența energetică în acest sector este o necesitate strategică pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul energiei, Dorin Junghietu, în cadrul Forumului național al construcțiilor eficiente energetic, transmite IPN.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, instituțiilor din domeniul energetic, partenerilor de dezvoltare și mediului de afaceri. Discuțiile au vizat investițiile în renovarea clădirilor, actualizarea cadrului legal, reducerea consumului de energie și extinderea proiectelor de eficiență energetică în sectorul rezidențial și public.
Dorin Junghietu a menționat că fiecare leu investit în eficiența energetică are efect multiplicator pentru economie. Potrivit ministrului, în ultimii ani au fost lansate mai multe programe de sprijin, inclusiv Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial, iar zeci de locuințe au fost deja renovate în Chișinău și Bălți.
Directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean, a declarat că eficiența energetică reduce facturile, consumul de resurse și dependența de importuri. Potrivit lui, în Republica Moldova au fost dezvoltate mecanisme de finanțare pentru proiecte de eficiență energetică, inclusiv un fond de 1,4 miliarde de lei pentru proiecte rezidențiale și 350 de milioane de lei pentru eficiență energetică în clădiri publice, precum spitale și școli.
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, a menționat că eficiența energetică trebuie înțeleasă de cetățeni prin efectul direct asupra facturilor. Potrivit oficialului, cadrul legal trebuie actualizat în funcție de schimbările climatice, evoluția materialelor de construcții și inovațiile din sector.
În același timp, reprezentanții partenerilor de dezvoltare, Seher Ariner, reprezentanta rezidentă adjunctă PNUD în Moldova și Frederik Coene, șeful secției de cooperare al delegației UE în Moldova au apreciat progresele naționale în consolidarea cadrului legal, promovarea energiei regenerabile și renovarea clădirilor. Totodată, Uniunea Europeană și PNUD au reconfirmat sprijinul pentru tranziția verde, modernizarea energetică și alinierea la acquis-ul comunitar.
The post Eficiența energetică a clădirilor, o necesitate strategică pentru Moldova, forum appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





