Donații nedeclarate și servicii necontabilizate în campania Blocului Patriotic din 2025, raport

Donații nedeclarate și servicii primite fără contracte se numără printre abaterile constatate de Comisia Electorală Centrală în cazul finanțării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2025 a Blocului electoral „Patriotic”. În urma neregulilor constatate, CEC a anunțat că va transmite mai multe materiale către Inspectoratul General al Poliției, transmite IPN.

Potrivit raportului, pe durata campaniei electorale, Blocul „Patriotic” a desfășurat activități în majoritatea localităților din țară, inclusiv evenimente electorale, corturi de promovare, distribuirea de materiale informative, amplasarea panourilor publicitare și utilizarea transportului oferit gratuit de persoane fizice.

Totodată, o parte dintre aceste servicii, precum folosirea gratuită a unor spații din instituții publice fără contracte, nu au fost reflectate în evidențele financiare. Valoarea acestora este estimată la aproximativ 2 400 de lei.

De asemenea, blocul electoral ar fi beneficiat de servicii de locațiune oferite de persoane juridice, în valoare totală de circa 1 900 de lei, care nu au fost declarate. La acestea se adaugă activități de voluntariat, evaluate de către comisie la aproape 3 000 de lei. Raportul mai arată că mai mulți donatori persoane fizice au depășit plafonul legal permis de lege, suma totală a depășirilor fiind de peste 110 mii de lei.

Pe lângă neregulile privind regulile de finanțare, CEC a propus ca partidele din Blocul „Patriotic” să restituie la bugetul de stat suma de 7 290 de lei, pentru încălcarea legislației.

În același timp, CEC precizează că nu are competențe pentru efectuarea investigațiilor penale, motiv pentru care unele materiale urmează să fie transmise organelor de drept pentru verificări suplimentare.

The post Donații nedeclarate și servicii necontabilizate în campania Blocului Patriotic din 2025, raport appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

„TV-BOX” SRL, amendată cu 100 de mii de lei pentru nerespectarea regulilor „must-carry”

Distribuitorul „TV-BOX” SRL, care ia în locațiune rețeaua „StarNet”...

Agenda evenimentelor pentru joi, 28 mai

Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe se întrunește...

Peste 32 de mii de decese anul trecut: bolile aparatului circulator, principala cauză

Anul trecut, în Republica Moldova au fost înregistrate 32,1...

Radu Albot, eliminat la dublu la Moldova Open

Tenismenul moldoven, Radu Albot, și kazahul Denis Yevseyev au...

Premieră medicală în Moldova: tumoare a nervului facial înlăturată prin zona urechii

În Republica Moldova a fost realizată pentru prima dată...

Donații nedeclarate și servicii necontabilizate în campania Blocului Patriotic din 2025, raport

Donații nedeclarate și servicii primite fără contracte se numără...

Donații nedeclarate și servicii necontabilizate în campania Blocului Patriotic din 2025, raport

Donații nedeclarate și servicii primite fără contracte se numără...

ULTIMA ORĂ

Fotbal: Kylian Mbappe a fost desemnat cel mai bun jucător al Realului în acest sezon

Atacantul francez Kylian Mbappe a primit miercuri trofeul „Cinco Estrellas”, care recompensează cel mai bun jucător al sezonului de la Real Madrid.The post Fotbal: Kylian...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului „grup” de capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană, potrivit...

Important

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ | Scrisoare urgentă de la Volodimir Zelenski către Donald Trump

Volodimir Zelenski i-a trimis o scrisoare urgentă lui Donald...

Fotbal: Kylian Mbappe a fost desemnat cel mai bun jucător al Realului în acest sezon

Atacantul francez Kylian Mbappe a primit miercuri trofeul „Cinco Estrellas”, care recompensează cel mai bun jucător al sezonului de la Real Madrid.The post Fotbal: Kylian Mbappe a fost desemnat cel mai bun jucător al Realului în acest sezon first appeared on Nexta.ro.

Scenaristul din „The Simpsons” care a „prezis” președinția lui Trump intră în cursa pentru Casa Albă: „La naiba, pot fi politician”

Un scenarist al celebrului serial „The Simpsons”, cunoscut pentru episodul care a „prezis” președinția lui Donald Trump cu 16 ani înainte ca aceasta să devină realitate, și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2028. Dan Greaney, câștigător a patru premii Emmy, a făcut anunțul într-un videoclip publicat pe Instagram, în care apare inițial costumat în vrăjitor și se autointitulează un „profet autoproclamat”.The post Scenaristul din „The Simpsons”...

Rusia pune presiune pe Armenia. Kremlinul ameninţă cu tăierea gazului dacă Erevanul merge spre UE

Rusia a avertizat Armenia că ar putea suspenda sau denunţa unilateral acordul bilateral din 2013 privind furnizarea de gaze naturale, produse petroliere şi diamante brute, dacă Erevanul îşi continuă procesul de aderare la Uniunea Europeană, relatează publicaţia rusă Kommersant. Potrivit scrisorii citate de presa rusă, Moscova consideră imposibilă menţinerea regimului scutit de taxe vamale acordat Armeniei pentru aceste produse în baza acordului semnat în 2013. Autorităţile ruse ameninţă astfel cu...

Zelenski i-a scris lui Trump pentru a-i cere mai multe rachete antiaeriene

Volodimir Zelenski i-a cerut lui Donald Trump să furnizeze Kievului mai multe rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, pentru a face faţă intensificării atacurilor ruseşti, potrivit unei scrisori a preşedintelui ucrainean adresate omologului său american, la care AFP a avut acces miercuri.The post Zelenski i-a scris lui Trump pentru a-i cere mai multe rachete antiaeriene first appeared on Nexta.ro.

Vicepremierul demis, Oana Gheorghiu, înfrântă de deputați. S-a dat interzis la vânzarea companiile naționale până în 2027 

Legea care interzice vânzarea acțiunilor deținute de stat la companiile naționale, până în 2027, a fost adoptată de Parlament. Actul normativ, inițiat de PSD, a trecut cu voturile deputaților AUR, după dezbateri tensionate. Actul normativ merge acum la promulgare, la președintele României. Deputații au adoptat legea care blochează, până la finalul anului 2027, vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii naționale, instituții de credit și alte societăți unde statul este...