Percheziții de amploare la o întreprindere vizată de sancțiuni: Schemă de spălare de peste 10 mln de lei, deconspirată

O schemă de spălare de bani în valoare de peste 10.000.000 de lei, care viza o întreprindere aflată sub controlul unui subiect vizat de restricții internaționale, suplimentar celei de peste 173.000.000 lei anunțate în luna martie, a fost deconspirată de autorități. În acest sens, autoritățile au desfășurat 39 de percheziții, de unde au fost ridicate echipamente informatice, telefoane mobile, mijloace bănești, înscrisuri de ciornă, acte contabile, suporturi electronice de stocare a informației, precum și alte obiecte și documente relevante pentru cauza penală, care urmează să fie examinate în vederea administrării probatoriului.

Potrivit anchetatorilor, pentru a evita sancțiunile și restricțiile impuse, întreprinderea ar fi utilizat fictiv vouchere, certificate care permit achiziționarea produselor în limita unei anumite sume. De exemplu, o cumpărătură în valoare de 2.000 de lei ar fi fost achitată integral în numerar, însă agentul economic contabiliza doar 1.000 de lei în numerar, iar restul sumei era indicat fictiv drept voucher.

Schema ar fi fost implementată începând cu luna decembrie 2025 de un grup de persoane aflate în curs de identificare. Scopul era disimularea încasărilor reale efectuate în numerar.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/spalare-de-bani.MP4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării beneficiarilor efectivi ai schemei, determinării rolului fiecărei persoane implicate și tragerii la răspundere penală a celor vinovați (timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive).

Articolul Percheziții de amploare la o întreprindere vizată de sancțiuni: Schemă de spălare de peste 10 mln de lei, deconspirată apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Ce este domul de căldură care a adus recorduri de temperatură în mai multe țări europene

Europa, traversează în aceste zile primul episod major de căldură...

#YouthEconomy revine! Mentori de top și un nou format pentru tinerii care vor mai mult decât teorie

Ce au în comun antreprenorii care au construit afaceri...

Fermierii amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu vin angajamente concrete în 7 zile

Asociația Forța Fermierilor avertizează că vor protesta din nou...

Fermierii amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu vin angajamente concrete în 7 zile

Asociația Forța Fermierilor avertizează că vor protesta din nou...

VIDEO Tensiuni în Golful Persic: SUA și Iranul au reluat atacurile lângă Strâmtoarea Ormuz

Statele Unite ale Americii și Iranul au lansat noi...

ULTIMA ORĂ

Rusia amenință Armenia cu suspendarea livrărilor de petrol și gaze ieftine, dacă țara aderă la UE

Rusia amenință Armenia cu suspendarea livrărilor de petrol și gaze naturale la tarife preferențiale, dacă țara va adera la Uniunea Europeană. Avertismentul a fost expediat...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că va iniția procedura de referendum în Parlament pe...

Important

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

Rusia amenință Armenia cu suspendarea livrărilor de petrol și gaze ieftine, dacă țara aderă la UE

Rusia amenință Armenia cu suspendarea livrărilor de petrol și gaze naturale la tarife preferențiale, dacă țara va adera la Uniunea Europeană. Avertismentul a fost expediat în scris de Ministerul de Externe rus, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, Maria Zaharova, transmite IPN. Maria Zaharova a confirmat că Ambasada Federației Ruse la Erevan a trimis miercuri, 27 mai, o scrisoare prin care avertizează Armenia că Rusia va suspenda sau va...

Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară pe un singur fir între Preciziei şi Politehnică. Unei persoane i s-a făcut rău

Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară pe un singur fir (în ambele sensuri) între Preciziei şi Politehnică, după ce unei persoane i s-a făcut rău, informează Metrorex.The post Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară pe un singur fir între Preciziei şi Politehnică. Unei persoane i s-a făcut rău first appeared on Nexta.ro.

ULTIMA ORĂ FOTO Protest spontan al angajaților de la Trezorerie – Acuză noua lege a salarizării. Sindicatele au anunțat anterior că angajații din...

O parte dintre angajații Trezoreriei Municipiului București au declanșat astăzi un protest spontan în clădirea instituției, nemulțumiți de proiectul pentru noua lege a salarizării, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. La acest moment, protestează, din informațiile Profit.ro, angajați ai Trezoreriei PMB și angajați ai Trezoreriei Sector 2.The post ULTIMA ORĂ FOTO Protest spontan al angajaților de la Trezorerie – Acuză noua lege a salarizării. Sindicatele au anunțat anterior că...

Zdenek Romanek, CEO Raiffeisen Bank: Menținem ritmul de angajare. Clienții merită mai mult acces la expertiză umană, nu doar aplicații mai bune

Inteligența artificială, instrumentele digitale, automatizarea și, în general, toată transformarea digitală din ultimii ani au remodelat felul în care angajații lucrează și competențele pe care aceștia le dezvoltă, spune Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank Romania. Banca sa investește anual peste 2 milioane de euro în dezvoltarea personalului, dar schimbarea mai importantă este cea calitativă, arată Romanek, într-un interviu în care vorbește despre planurile de viitor în ceea...

Pământul a intrat într-o nouă eră a extremelor. Următorii cinci ani ar putea schimba definitiv clima planetei

Un nou raport al ONU indică faptul că lumea se apropie rapid de depășirea unor praguri climatice considerate critice.The post Pământul a intrat într-o nouă eră a extremelor. Următorii cinci ani ar putea schimba definitiv clima planetei first appeared on Nexta.ro.

Botoşani: 11 percheziţii în cadrul unui dosar penal de şantaj, violare de domiciliu, ameninţare / Un bărbat este acuzat că a acordat împrumuturi cu...

Poliţiştii din Botoşani au făcut 11 percheziţii în cadrul unui dosar penal de şantaj, violare de domiciliu, influenţarea declaraţiilor şi ameninţare în cazul unui bărbat acuzat că începând cu anul 2018 a acordat împrumuturi cu dobânzi, fără a fi autorizate, iar în cazul în care acestea nu erau restituite, datornicii erau supuşi unor presiuni şi ameninţări.The post Botoşani: 11 percheziţii în cadrul unui dosar penal de şantaj, violare de...

Nouă morţi prin înec în Regatul Unit, de la începutul caniculei. Cea mai caldă zi de mai înregistrată vreodată, marţi, de 35,1°C, la Londra....

O asociaţie de prevenţie a înecurilor, Royal Life Saving Society, le cere britanicilor să fie prudenţi, după moartea a nouă persoane – inclusiv şapte adolescenţi -, potrivit poliţiei, în lacuri sau pe plaje, de la începutul unui val de caniculă, relatează AFP.The post Nouă morţi prin înec în Regatul Unit, de la începutul caniculei. Cea mai caldă zi de mai înregistrată vreodată, marţi, de 35,1°C, la Londra. Îndemnuri la...