Trump își anunță susținerea pentru premierul Pașinian înaintea alegerilor din Armenia. Erevanul se rupe de Rusia după conflictul din Karabah

Președintele Donald Trump și-a anunțat oficial sprijinul pentru premierul armean Nikol Pașinian înaintea alegerilor legislative din 7 iunie, într-un moment în care Armenia se îndepărtează tot mai mult de Rusia și își consolidează relațiile cu Occidentul.

Mesajul liderului de la Casa Albă vine într-un context geopolitic extrem de sensibil pentru Armenia, aflată între influența Moscovei și apropierea accelerată de Statele Unite și Uniunea Europeană, scrie TASS.

Donald Trump a transmis pe rețeaua Truth Social că premierul Nikol Pașinian beneficiază de sprijinul său „complet şi total” înaintea scrutinului parlamentar considerat decisiv pentru direcția strategică a țării din Caucaz.

Donald Trump | Foto – Mediafax

„Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, un mare prieten și lider, face din țara sa o țară puternică, prosperă și extrem de sigură! Nikol împărtășește pe deplin viziunea mea privind pacea și prosperitatea pentru Armenia și întreaga regiune a Caucazului de Sud. Secretarul nostru de stat, Marco Rubio, tocmai a vizitat Armenia, unde a promovat mai multe acorduri importante pentru ambele țări.

Nikol are sprijinul meu DEPLIN și TOTAL pentru realegerea sa pe 7 iunie 2026. Cu ajutorul lui Nikol, vom duce Statele Unite, Armenia, Caucazul de Sud și Asia Centrală la un nivel mai înalt ca niciodată. Să facem (Armenia) din nou măreață – MAGA! ”, a scris Trump pe rețeaua sa, Truth Social.

Premierul armean a răspuns printr-o postare pe X.

„Mulțumesc, președinte Donald Trump pentru aprecierea deosebită și cuvintele prietenoase”, a scris Nikol Pașinian pe X.

„Ruta Trump”, noul proiect strategic susținut de Washington

Anunțul lui Donald Trump a venit la doar o zi după vizita secretarului de stat american Marco Rubio la Erevan.

Șeful diplomației americane a reafirmat sprijinul SUA pentru un proiect strategic de infrastructură denumit „Ruta Trump pentru pace şi prosperitate internaţională”, care ar urma să traverseze Armenia și să lege anumite regiuni ale Azerbaidjanului.

„În curând, Statele Unite și Armenia vor pune împreună bazele „Rutei Trump pentru pace și prosperitate internațională”, care va transforma Caucazul de Sud și va ajuta minunatele noastre companii energetice americane să obțină acces din Asia Centrală până în Statele Unite. ”, a scris Donald Trump.

Președintele american a susținut că Nikol Pașinian „îşi face ţara puternică, prosperă şi foarte sigură”.

Armenia se îndepărtează de Rusia după conflictul din Karabah

Premierul armean a stopat recent participarea Armeniei la alianța regională condusă de Rusia și a intensificat cooperarea cu Bruxellesul și Washingtonul, după deteriorarea relațiilor cu Moscova.

Actualul guvern de la Erevan reproșează Kremlinului că nu a sprijinit Armenia în timpul conflictului din 2023 cu Azerbaidjanul, război care s-a încheiat cu recucerirea completă a regiunii Karabah de către Baku.

În ultimele luni, Nikol Pașinian a vorbit inclusiv despre posibilitatea aderării Armeniei la Uniunea Europeană și a consolidat relațiile cu liderii occidentali, inclusiv cu președintele francez Emmanuel Macron.

Ursula von der Leyen și premierul armeanl Nikol Pașinian – Foto: Profimedia images

Principalul rival al lui Pașinian în alegerile din 7 iunie este omul de afaceri ruso-armean Samvel Karapetian, care critică apropierea Erevanului de Occident. Acesta a avertizat împotriva unei „goane imprudente” spre Vest și susține menținerea relațiilor strânse cu Moscova.


Recomandarea autorului

The post Trump își anunță susținerea pentru premierul Pașinian înaintea alegerilor din Armenia. Erevanul se rupe de Rusia după conflictul din Karabah first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

(live/update) Parlamentul, în ședință. Replici pe alocațiile sociale de stat: „Poate să căutam bani în beci, după butoi!?”

Deputații se întrunesc astăzi, 28 mai, într-o nouă ședință a Parlamentului. Pe ordinea de zi figurează 16 proiecte, printre care și cel privind modificarea...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că va iniția procedura de referendum în Parlament pe...

Important

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

(live/update) Parlamentul, în ședință. Replici pe alocațiile sociale de stat: „Poate să căutam bani în beci, după butoi!?”

Deputații se întrunesc astăzi, 28 mai, într-o nouă ședință a Parlamentului. Pe ordinea de zi figurează 16 proiecte, printre care și cel privind modificarea articolului 4 din Legea nr.260/2017 pe organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova.

(video) „DJ Rumer”, inventat „la mișto” de Renato Usatîi, a trecut filtrul SIS pentru concertul Absolvenților: „Unii gospodari trebuie să își dea demisia și...

Deputatul Renato Usatîi a declarat că a introdus un nume fictiv în lista artiștilor propuși pentru concertul Absolvenților, pentru a verifica modul în care autoritățile evaluează riscurile de securitate. Potrivit acestuia, pe listă a fost inclus „DJ Rumer”, care nu există în realitate. „Nu există așa DJ pe planeta Pământ. Am dat un nume la mișto, ca să văd cât de bine lucrează SIS-ul și Ministerul Culturii”, a...

România cumpără drone militare cu peste 30 de milioane de euro. MApN tocmai a semnat contractul de furnizare

Ministrul Radu Miruță spune că MApN a semnat contractul de furnizare a produsului „Sistem Mini UAS clasa I”, parte a proiectelor aprobate prin SAFE Valoarea contractului este de 30.700.000 euro fără TVA și presupune livrarea a 34 de sisteme Mini UAS clasa I (vector) și a 15 kit-uri Scorpion, care transformă sistemul din configurație „aripă fixă” în configurație „multicopter”. Conform contractului, toate cele 34 de sisteme vor fi livrate în anul...

Intervenţie a autorităţilor la Deva, unde un tânăr ameninţa că se aruncă de pe acoperişul unui bloc dezafectat/ După circa o oră de discuţii...

Poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai ISU Hunedoara au intervenit, joi, după ce au fost sesizaţi că un tânăr de 21 de ani s-a urcat pe acoperişul unui bloc dezafectat din Deva şi ameninţa că se aruncă. Echipa de negociatori a discutat cu el timp de aproximativ o oră, pentru a-l convinge să renunţe la acest gest, însă la un moment dat bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut în gol....

Premiile Europa Nostra – Castelul Bánffy din Răscruci, între câştigătorii din acest an la categoria Conservare şi Reutilizare Adaptivă

Castelul Bánffy din Răscruci se numără printre câştigătorii din acest an ai Premiilor Europene pentru Patrimoniu/ Premiilor Europa Nostra, cofinanţate prin programul Europa Creativă al UE, la categoria Conservare şi Reutilizare Adaptivă.The post Premiile Europa Nostra – Castelul Bánffy din Răscruci, între câştigătorii din acest an la categoria Conservare şi Reutilizare Adaptivă first appeared on Nexta.ro.

Piața muncii: 61 de aplicări pentru fiecare job / Cât de grea a devenit, cu adevărat, căutarea unui loc de muncă în România

Piața muncii din România dă semne clare de efervescență: numărul candidaților care și-au creat un cont pe eJobs.ro de la începutul anului a crescut cu 13% față de aceeași perioadă din 2025, ajungând la aproape 131.000 de persoane noi, arată comunicatul de joi al eJobs. În total, platforma a înregistrat peste 5,5 milioane de aplicări în primele cinci luni ale anului – o medie de 1,1 milioane pe lună și...

Piața muncii: 61 de aplicări pentru fiecare job / Cât de grea a devenit, cu adevărat, căutarea unui loc de muncă în România

Piața muncii din România dă semne clare de efervescență: numărul candidaților care și-au creat un cont pe eJobs.ro de la începutul anului a crescut cu 13% față de aceeași perioadă din 2025, ajungând la aproape 131.000 de persoane noi, arată comunicatul de joi al eJobs. În total, platforma a înregistrat peste 5,5 milioane de aplicări în primele cinci luni ale anului – o medie de 1,1 milioane pe lună și...