Angajații Vămii declanșează proteste la nivel național din cauza Legii salarizării. Timpii de așteptare la frontiere ar putea crește

Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă la nivelul Autorității Vamale Române, anunță declanșarea unor acțiuni de protest, începând de joi, din cauza nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării. Din cauza protestului, pot crește timpii de așteptare la frontiere.

Protestul va consta în aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal, inclusiv efectuarea de controale amănunțite asupra documentelor și mărfurilor prezentate atât la frontieră dar și la interior.

Care sunt nemulțumirile vameșilor

„Măsurile ce vor fi aplicate de către angajați sunt determinate de nemulțumirile legate în principal de prevederile referitoare la această categorie profesională cuprinse în proiectul noii legi a salarizării, dar și de condițiile de muncă, deficitul de personal, neaplicarea unor drepturi legale actuale, precum și de lipsa unui dialog normal și instituțional cu factorii decizionali.

Pe durata protestului personalul vamal își va desfășura activitatea cu respectarea integrală a prevederilor legale iar derularea cu rigurozitate a procedurilor operaționale aplicabile poate conduce la creșterea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei și la întârzieri în procesarea operațiunilor vamale la interior”, avertizează Sindicatul.

Amenințări cu greva

Vameșii fac apel la călători și la operatorii economici afectați de aceste măsuri, subliniind că scopul acțiunii este atragerea atenției autorităților române asupra problemelor grave cu care se confruntă personalul vamal și rămase nerezolvate de ani de zile.

Totodată Sindicatul Național Meridian anunță că a sesizat conducerea Autorității Vamale Române în legătură cu posibilitatea inițierii unui conflict de muncă la nivelul acestei instituții, prin declanșarea unei greve de avertisment și a celei generale.

AUTORUL RECOMANDĂ:

The post Angajații Vămii declanșează proteste la nivel național din cauza Legii salarizării. Timpii de așteptare la frontiere ar putea crește first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Fuziune între companii de stat: Conversmin va ″înghiți″ Radioactiv Mineral Măgurele

Guvernul a decis să inițieze o nouă fuziune între...

Cum afli în 10 secunde dacă vorbești cu o AI sau cu un om la telefon

Vocile generate de inteligența artificială au atins un nivel...

Mesajul șefei Băncii Centrale Europene privind importanța băncilor în ordinea mondială din ce în ce mai dificilă

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat,...

Magazine PPC închise luni în România cu o excepție

Magazinele PPC Energie din municipiul București și județele Giurgiu...

Magazine PPC închise luni în România cu o excepție

Magazinele PPC Energie din municipiul București și județele Giurgiu...

ULTIMA ORĂ

Fuziune între companii de stat: Conversmin va ″înghiți″ Radioactiv Mineral Măgurele

Guvernul a decis să inițieze o nouă fuziune între companii de stat, aprobând de principiu ca Conversmin, care derulează activități de conservare, dezafectare și reconstrucție...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii Moldova: primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a intrat în sala de plen și a...

Important

Fuziune între companii de stat: Conversmin va ″înghiți″ Radioactiv Mineral Măgurele

Guvernul a decis să inițieze o nouă fuziune între companii de stat, aprobând de principiu ca Conversmin, care derulează activități de conservare, dezafectare și reconstrucție ecologică a minelor închise sau în curs de închidere, să absoarbă Radioactiv Mineral Măgurele, ce prestează servicii geologice și tehnice pentru activități de extracție minieră de uraniu.The post Fuziune între companii de stat: Conversmin va ″înghiți″ Radioactiv Mineral Măgurele first appeared on Nexta.ro.

Cum afli în 10 secunde dacă vorbești cu o AI sau cu un om la telefon

Vocile generate de inteligența artificială au atins un nivel de realism greu de detectat în conversațiile telefonice și pot păcăli aproape pe oricine în doar 10 secunde de conversație. Tonul natural, expresiile colocviale și adaptarea la context fac tot mai dificilă distincția dintre un operator uman și un sistem automatizat, scrie El Economista. Fraza care demască orice AI la telefon Pablo Álvarez Azcúnaga, expert în tehnologie, a publicat metoda pe care o...

Apar noi informații în cazul tragediei din Târgu Jiu: suspectul ar fi avut probleme psihice, iar conflictele din familie durau de ani de zile

Detalii noi ies la iveală în ancheta privind tripla tragedie din Târgu Jiu, unde o femeie în vârstă și cei doi nepoți ai săi au fost găsiți morți în apartamentul în care locuiau. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, presupusul autor, Alexandru Marinescu, ar fi avut probleme psihice, iar tensiunile din familie ar fi persistat de mai bine de un deceniu. Conform publicației Impact de Gorj, bărbatul fusese internat în...

FOTO // După aproape o săptămână de intervenții intense, riscul de inundații a scăzut în raioanele afectate de ploile torențiale. Celula de criză și...

Celula de Criză a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), împreună cu Baza de operații și tabăra de câmp instituite în zonele cu risc de inundații, și-au încheiat activitatea după stabilizarea situației din teren, comunică M...

Donald Trump este mai nepopular ca niciodată în SUA: Principala problemă resimțită ca o urgență de americani

Donald Trump a ajuns la un nivel de nepopularitate fără precedent pentru el, arată o analiză realizată de revista The Economist pe baza sondajelor de opinie. Economia este principala preocupare a americanilor și cei mai mulți cred că președintele face o treabă proastă în această privință, scrie hotnews.ro.

Ministrul Culturii îi răspunde lui Usatîi: DJ-ul „inventat” există

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a reacționat la declarațiile deputatului Renato Usatîi, care susținea că a inventat un nume de DJ pentru a testa instituția. Jardan spune că DJ-ul în cauză există, are mai multe nume de scenă, și că tot ce face acum Usatîi este „un show de prost gust”. „Nu intru în detalii, dar îndemn toată lumea să facă o scurtă căutare pe acest nume și vor vedea rezultatul”,...

Mesajul șefei Băncii Centrale Europene privind importanța băncilor în ordinea mondială din ce în ce mai dificilă

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat, joi, că guvernele ar putea fi înclinate să îşi înăsprească controlul asupra autorităţilor monetare.The post Mesajul șefei Băncii Centrale Europene privind importanța băncilor în ordinea mondială din ce în ce mai dificilă first appeared on Nexta.ro.