Tragedie în Kenya: 16 elevi au murit într-un incendiu izbucnit, în timpul nopții, într-un internat. Zeci de copii sunt internați la spital

Șaisprezece elevi au murit într-un incendiu izbucnit la un internat din Gilgil, la aproximativ 120 km vest de capitala Kenyei, Nairobi, relatează BBC. Alți 74 de elevi sunt internați în spital, fiind tratați pentru rănile suferite, a transmis poliția locală.

Incendiul de la Școala de fete Utumishi a izbucnit în primele ore ale dimineții de joi, în timp ce elevele dormeau, potrivit Crucii Roșii din Kenya și poliției.

Poliția a declarat că sunt în desfășurare operațiuni de căutare și salvare, însă specialiștii nu au reușit, încă, să stabilească cauza incendiului. Crucea Roșie din Kenya a precizat că echipele de intervenție de urgență se află la fața locului pentru a oferi sprijin.

„Este o situație tristă și îngrijorătoare”, a declarat comandantul de poliție Masoud Mwinyi, adresându-se părinților și mulțimii adunate în fața școlii.

Incendiile nu sunt o raritate în internatele din Kenya, în ultimii ani fiind semnalate mai multe incidente soldate cu victime. Multe dintre acestea au fost provocate intenționat, elevii nemulțumiți – supărați din cauza disciplinei și a condițiilor de viață – fiind acuzați că ar fi responsabili, în timp ce altele au avut loc din cauza unor accidente.

Supraaglomerarea din cămine și nerespectarea normelor de siguranță, cum ar fi menținerea căilor de evacuare libere și a ferestrelor descuiate, au fost adesea invocate ca cauze ale numărului ridicat de victime.

Potrivit poliției, incendiul din Gilgil a izbucnit în jurul orei 01:00, ora locală (miercuri, ora 22:00 GMT), și a cuprins un bloc de cămine în care locuiau aproximativ 220 de studenți.

Mwinyi a declarat că unii studenți au fugit în zonele învecinate în timpul haosului și că încă se fac eforturi pentru a-i găsi.

„Chiar în acest moment, ofițerii noștri scotocesc zona, deoarece unii studenți au fugit în timpul nopții, cuprinși de șoc și frică”, a spus el.

Mwinyi a declarat că ancheta este în curs. Școala a fost izolată, iar accesul în incintă este permis doar părinților.

Sursă galerie foto: Kenya Police Service

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Un autobuz școlar a fost lovit de un tren în Belgia. Ministru: „Doi copii, șoferul și însoțitorul au murit“

Două tinere românce sunt date dispărute în Germania. Clădirea în care se aflau a fost pusă la pământ de o explozie

The post Tragedie în Kenya: 16 elevi au murit într-un incendiu izbucnit, în timpul nopții, într-un internat. Zeci de copii sunt internați la spital first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

România a semnat contractul pentru 30 de drone produse de Quantum Systems / Banii vin prin programul SAFE

MApN a semnat cu producătorul german Quantum Systems un...

Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

Urs capturat și eutanasiat în Brașov

Viceprimarul Brașovului Dan Ghiță susține că miercuri mai multe...

Urs capturat și eutanasiat în Brașov

Viceprimarul Brașovului Dan Ghiță susține că miercuri mai multe...

ULTIMA ORĂ

România a semnat contractul pentru 30 de drone produse de Quantum Systems / Banii vin prin programul SAFE

MApN a semnat cu producătorul german Quantum Systems un contract de peste 30 milioane de euro pentru furnizarea a 34 de drone de supraveghere, potrivit...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii Moldova: primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a intrat în sala de plen și a...

Important

România a semnat contractul pentru 30 de drone produse de Quantum Systems / Banii vin prin programul SAFE

MApN a semnat cu producătorul german Quantum Systems un contract de peste 30 milioane de euro pentru furnizarea a 34 de drone de supraveghere, potrivit ministrului Apărării, Radu Miruță. Potrivit acestuia, contractul de furnizare a sistemelor „Mini UAS clasa I” s-a făcut „în condițiile aprobate de Parlament prin programul SAFE.” Valoarea contractului este de 30.700.000 …The post România a semnat contractul pentru 30 de drone produse de Quantum Systems...

Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț – Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” – A8.The post Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE first appeared on Nexta.ro.

Viceprimarul Brașovului Dan Ghiță susține că miercuri mai multe apeluri au fost primite la 112 prin care a fost semnalată prezența urșilor pe raza municipiului Brașov. Au fost raportate animale în Poiana Brașov, Noua, Răcădău, zona Stejăriș, Drumul Poienii și pe strada 8 Martie – Carierei. Echipele primăriei au intervenit miercuri seara în cartierul Noua, unde au reușit să captureze, în cușca amplasată în urmă cu câteva zile, un exemplar...

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Annegret Kramp-Karrenbauer, Președinta Fundației Konrad Adenauer (KAS), aflată în vizită la Chișinău. Întrevederea a prilejuit trecerea în revistă a sprijinului consecvent aco...

Revista presei internaționale | R. Moldova și Ucraina ar putea începe în iunie negocierile asupra primelor capitole de aderare la UE

Presa internațională analizează evoluția negocierilor privind aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și intensificarea preocupărilor legate de securitatea europeană. Mai multe publicații comentează solicitările Kievului pentru consolidarea sprijinului militar occidental și temerile tot mai mari privind posibilitatea extinderii confruntării dintre Rusia și Occident. Evoluția relațiilor dintre Statele Unite și Iran, alături de încercările Europei de a-și diversifica sursele de aprovizionare cu energie, se numără printre alte...