Franța, prima țară europeană care începe să subvenționeze tratamentele împotriva obezității

Anunțul a fost făcut joi de ministrul francez al Sănătății, Stéphanie Rist, într-o intervenție la postul TF1, preluat de Le Monde. Oficialul a afirmat că Franța devine primul stat din Uniunea Europeană care introduce rambursarea permanentă a acestor medicamente prin sistemul general de asigurări de sănătate.

Potrivit ministrului, costul estimat al programului va ajunge la circa 100 de milioane de euro pe an, odată cu creșterea numărului de prescripții. Estimarea se bazează pe un grup țintă de aproximativ un milion de persoane. Această cifră a fost folosită și în negocierile dintre autorități și companiile farmaceutice pentru stabilirea prețurilor.

Rata oficială de rambursare va fi de 65%. În practică însă, majoritatea pacienților eligibili vor beneficia de acoperire integrală. Ministrul a explicat că aproape toți acești pacienți sunt deja incluși în programe de compensare totală, din cauza stării lor de sănătate.

De rambursare vor putea beneficia pacienții care suferă de obezitate severă sau morbidă. Accesul la tratamente va începe de la jumătatea lunii iunie.

Wegovy este produs de compania daneză Novo Nordisk, iar Mounjaro este dezvoltat de compania americană Eli Lilly. Cele două medicamente fac parte din noua generație de tratamente pentru slăbit. Acestea au devenit extrem de populare în ultimii ani și au generat venituri importante pentru producători. În același timp, tratamentele au fost criticate din cauza unor limitări și efecte secundare.

 Costuri ridicate pentru medicamentele antiobezitate

Prețul ridicat al acestor medicamente rămâne o problemă în numeroase state, inclusiv în Franța. Pacienții francezi plătesc în prezent aproximativ 300 de euro pe lună pentru injecții. Terapia este disponibilă în Franța încă din 2024, pe bază de rețetă, însă până acum nu era compensată de sistemul public de sănătate.

Autoritățile franceze au decis în iunie 2025 să permită tuturor medicilor să prescrie aceste tratamente. Anterior, rețetele puteau fi emise doar de specialiști, precum endocrinologii.

La finalul lunii ianuarie, peste 70.000 de pacienți din Franța urmau tratament cu Mounjaro, potrivit estimărilor oficiale.

Un studiu francez publicat în 2024 arată că aproximativ 18% din populația Franței suferă de obezitate. Procentul echivalează cu aproape 10 milioane de persoane.

The post Franța, prima țară europeană care începe să subvenționeze tratamentele împotriva obezității first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Apartamentele vechi din București sunt mai scumpe decât cele noi. Prețurile de vânzare în toate marile orașe

În luna mai 2026, diferențele dintre apartamentele vechi și...

ULTIMA ORĂ

(video) „Un show de prost gust”. Ministrul Culturii, după ce inexistentul DJ Rumer a fost acceptat la concertul Absolvenților: Pe viitor, pe lângă numele...

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a calificat drept „un show de prost gust” situația apărută în jurul lui „DJ Rumer”, inventat de Renato Usatîi, dar...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

(video) „Un show de prost gust”. Ministrul Culturii, după ce inexistentul DJ Rumer a fost acceptat la concertul Absolvenților: Pe viitor, pe lângă numele...

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a calificat drept „un show de prost gust” situația apărută în jurul lui „DJ Rumer”, inventat de Renato Usatîi, dar care a fost verificat de Serviciul de Informații și Securitate și acceptat să cânte la concertul Absolvenților. „Pe viitor, ca să nu mai avem astfel de situații, vom cere de la toți organizatorii de concerte să vină pe lângă numele de scenă ai artiștilor...

Muzică live, artiști de top și transport organizat: De ce să vii pe 29 mai la Teatrul Verde

Pe 29 mai, Teatrul Verde găzduiește evenimentul oficial de deschidere a stagiunii de vară, care va da startul unei serii de programe artistice organizate pe parcursul sezonului estival în unul dintre cele mai spectaculoase spații culturale în aer liber din capitală.

„Secunda 2”, un musical despre alegeri imposibile, premieră absolută în foaierul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” invită publicul, în 12 iunie, de la ora 19.00, la o nouă premieră originală românească, „Secunda 2”. Producţia propune un format inovator de tip „studio musical”, desfăşurat în foaierul teatrului -, oferind spectatorilor o experienţă imersivă, marcată de emoţie şi tensiune.The post „Secunda 2”, un musical despre alegeri imposibile, premieră absolută în foaierul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”...

Kaja Kallas şi miniştri de Externe din ţările baltice avertizează, la o reuniune la Limassol, împotriva unei ”capcane” întinse Putin pe tema desemnării unui...

Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas avertizează joi împotriva unei ”capcane” ruseşti care constă în dezbateri cu privire la desemnarea unui mediator european în Războiul din Ucraina, în timp ce Uniunea Europeană (UE) trebuie să-şi demonstreze unitatea în faţa Moscovei, relatează AFP.The post Kaja Kallas şi miniştri de Externe din ţările baltice avertizează, la o reuniune la Limassol, împotriva unei ”capcane” întinse Putin pe tema desemnării unui mediator european în...

(video) „Un show de prost gust”. Reacția ministrului Culturii, după ce inexistentul DJ Rumer a fost acceptat la concertul Absolvenților: Pe viitor, pe lângă...

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a calificat drept „un show de prost gust” situația apărută în jurul lui „DJ Rumer”, inventat de Renato Usatîi, dar care a fost verificat de Serviciul de Informații și Securitate și acceptat să cânte la concertul Absolvenților. „Pe viitor, ca să nu mai avem astfel de situații, vom cere de la toți organizatorii de concerte să vină pe lângă numele de scenă ai artiștilor...

„Sper să mă iertați” – ministrul Educației din România donează salariul după scandalul cu eleva și telefonul

Ministrul Educației din România a anunțat că va dona salariul aferent zilelor rămase din mandat Așezământului de copii „Sf. Ierarh Leontie”, după ce a fost criticat pentru că s-a uitat în telefon în timp ce o elevă îi vorbea la o dezbatere despre sănătatea mintală a tinerilor, pe 27 mai. Într-o postare pe Facebook, ministrul a explicat contextul: „Îmi pare rău dacă am ofensat pe cineva, dar vă invit să urmăriți...

Eurostat: România are cei mai mulți tineri fără job și fără studii din UE. Diferența față de alte țări este uriașă

România rămâne țara din UE cu cei mai mulți tineri care nu lucrează și nu urmează nicio formă de educație sau pregătire profesională. The post Eurostat: România are cei mai mulți tineri fără job și fără studii din UE. Diferența față de alte țări este uriașă first appeared on Nexta.ro.