Apar noi informații în cazul tragediei din Târgu Jiu: suspectul ar fi avut probleme psihice, iar conflictele din familie durau de ani de zile

Detalii noi ies la iveală în ancheta privind tripla tragedie din Târgu Jiu, unde o femeie în vârstă și cei doi nepoți ai săi au fost găsiți morți în apartamentul în care locuiau. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, presupusul autor, Alexandru Marinescu, ar fi avut probleme psihice, iar tensiunile din familie ar fi persistat de mai bine de un deceniu.

Conform publicației Impact de Gorj, bărbatul fusese internat în trecut, iar apropiații spun că în ultima perioadă comportamentul său devenise tot mai greu de controlat.

Vecinii vorbesc despre scandaluri și comportament violent

Persoane din apropierea familiei susțin că bărbatul avea frecvent ieșiri agresive și făcea afirmații considerate delirante. Acesta ar fi vorbit despre „unificarea cu Lucifer” și despre obținerea unei puteri absolute. În camera sa ar fi fost găsite și obiecte asociate cultului satanist.

Alexandru Marinescu

Vecinii spun că scandalurile din apartament erau frecvente de mai bine de zece ani, încă din perioada în care a murit soțul femeii. Problemele financiare, lipsa unui loc de muncă stabil și conflictele constante dintre membrii familiei ar fi întreținut tensiunile din locuință.

Potrivit acelorași surse, amenințările la adresa familiei deveniseră obișnuite, însă bunica ar fi refuzat în repetate rânduri să ia măsuri legale împotriva nepotului.

Bunica ar fi refuzat ordinul de protecție

Potrivit informațiilor apărute în anchetă, în seara tragediei ar fi izbucnit un nou conflict în familie, iar polițiștii au fost chemați la fața locului. Autoritățile au emis un ordin de protecție pentru mama celor doi bărbați, care a părăsit apartamentul, însă femeia de 83 de ani ar fi refuzat să beneficieze de aceeași măsură.

„I-am spus de multe ori că orice situație este periculoasă, dar nu a vrut să renunțe la ei. Ei crescuseră de mici și nu putea să îi lase„, a declarat o vecină.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact cum s-au petrecut faptele și care a fost succesiunea evenimentelor care au dus la tragedia din Târgu Jiu.

AUTORUL RECOMANDĂ

The post Apar noi informații în cazul tragediei din Târgu Jiu: suspectul ar fi avut probleme psihice, iar conflictele din familie durau de ani de zile first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Funcționarii din Parlament amenință cu greva generală din cauza noii legi a salarizării: „Nu solicităm privilegii”

Sindicatele funcționarilor parlamentari din Camera Deputaților și Senat critică...

ADVERTORIAL | Aparat de sudat invertor vs. transformator – ce alegi

Dacă ești la primul aparat de sudat sau vrei să înlocuiești unul vechi, probabil ai dat deja peste această dilemă: invertor sau transformator? În teorie,...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

ADVERTORIAL | Aparat de sudat invertor vs. transformator – ce alegi

Dacă ești la primul aparat de sudat sau vrei să înlocuiești unul vechi, probabil ai dat deja peste această dilemă: invertor sau transformator? În teorie, par două variante pentru același scop. În practică, diferențele sunt suficient de mari încât alegerea greșită să te coste timp, bani și nervi.

Mircea Dinescu ironizează o deputată care vrea să fie scris „cadavru de vacă” în loc de „antricot”, în meniuri: „Azi am mâncat cadavrul unei...

O deputată ecologistă din Franța, care a venit cu o propunere bizară, i-a inspirat poetului Mircea Dinescu un savuros poem satiric. Cunoscutul scriitor și om de afaceri nu a ratat ocazia de a ironiza crunt inițiativa, pe care o consideră „o dramă ierbivoră”. Într-un mesaj postat pe contul său de socializare, Mircea Dinescu explică faptul că poezia sa este dedicată entuziastei ecologiste din Franța care a propus ca în meniurile...

Evghenia Guțul rămâne condamnată la șapte ani de închisoare: hotărârea Curții de Apel, după recursul avocaților

Curtea de Apel Centru a menținut pe 28 mai, decizia primei instanțe în dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, și al fostei secretare a partidului „Șor”, Svetlana Popan. Guțul rămâne condamnată la șapte ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, iar Popan la șase ani de detenție, pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului partid The post Evghenia Guțul rămâne condamnată la șapte ani de închisoare: hotărârea Curții de...

Funcționarii din Parlament amenință cu greva generală din cauza noii legi a salarizării: „Nu solicităm privilegii”

Sindicatele funcționarilor parlamentari din Camera Deputaților și Senat critică dur proiectul noii legi a salarizării și avertizează că acesta afectează statutul Parlamentului și al angajaților săi, acuzând autoritățile de „subevaluarea deliberată” a funcției publice parlamentare. Reprezentanții angajaților din Camera Deputaților au anunțat deja că au început strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale.The post Funcționarii din Parlament amenință cu greva generală din cauza noii legi a salarizării: „Nu solicităm...