Tânărul care a bătut un elev în curtea unui liceu din București află azi dacă va fi arestat preventiv. Agresorul și-a amenințat anterior victima cu un cuțit

Agresorul care a declanșat un scandal în urmă cu două zile în curtea Colegiului Tehnic Media și care l-a amenințat pe fostul iubit al actualei sale prietene cu un cuțit, după care l-a luat la bătaie, a fost reținut prin ordonanța dispusă de organele de cercetare penală din cadrul DGPMB-Secția 5 Poliție și a fost propus, azi, pentru arestare preventivă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Acesta este acuzat de loviri sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Parchetul a transmis că acțiunea penală a fost pusă în mișcare în cursul zilei de joi, ocazie cu care a fost sesizată și instanța pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă.

Filmul agresiunii

„În referatul cu propunere de luare a arestării preventive s-a reținut că în data de 26.05.2026, în jurul orei 12.10, inculpatul s-a deplasat în curtea Colegiului Tehnic Media, iar pe fondul unui conflict cu privire la o fostă relație pe care iubita sa a avut-o cu un alt elev al liceului, l-a amenințat pe acesta din urmă cu un cuțit, având lama de aproximativ 30 cm lungime, după care l-a lovit, în repetate rânduri, cu palmele în zona feței, provocându-le elevilor prezenți o stare de temere”, se arată în comunicatul PJS1.

Agresiunea s-a petrecut sub ochii colegilor victimei de 16 ani, elev la acest colegiu.

În cursul serii de 26 mai 2026, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul subunității de la Secția 5 au fost sesizați de către personalul medical al unui spital cu privire la faptul că, la camera de gardă, s-a prezentat un minor, în vârstă de 16 ani, care prezinta leziuni traumatice, ce ar fi fost produse prin agresiune fizică.

Instanța va decide dacă agresorul, în vârstă de 18 ani, va fi arestat pentru 30 de zile sau va primi o altă măsură preventivă.

AUTORUL RECOMANDĂ:

The post Tânărul care a bătut un elev în curtea unui liceu din București află azi dacă va fi arestat preventiv. Agresorul și-a amenințat anterior victima cu un cuțit first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Apărarea Evgheniei Guțul va contesta la CSJ decizia Curții de Apel

Avocatul bașcanei Evghenia Guțul, Sergiu Moraru, a calificat decizia Curții de Apel, prin care a fost menținută sentința primei instanțe, drept ilegală și a anunțat...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

Apărarea Evgheniei Guțul va contesta la CSJ decizia Curții de Apel

Avocatul bașcanei Evghenia Guțul, Sergiu Moraru, a calificat decizia Curții de Apel, prin care a fost menținută sentința primei instanțe, drept ilegală și a anunțat că o va contesta la Curtea Supremă de Justiție, transmite IPN. „Vom contesta această decizie la Curtea Supremă de Justiție și vom epuiza toate căile interne prevăzute de lege pentru a demonstra că hotărârile adoptate sunt vădit ilegale, iar doamna Guțul nu este vinovată”, a...

NIBIRU anunță PORC FEST, un weekend dedicat culturii hip hop, muzicii și comunității underground (P)

PORC FEST ajunge la NIBIRU în weekendul 22–23 august 2026 și propune două zile construite în jurul unei culturi care a format generații, a legat prietenii și a creat limbajul unei comunități întregi. Festivalul aduce împreună muzica hip hop, graffiti-ul, energia unei comunități și cultura construită de generații întregi. Având la bază universul PORC, brandul de haine lansat în 2012 din dragoste pentru cultura hip hop, PORC FEST păstrează spiritul...

Cea mai lungă călătorie cu trenul ține trei săptămâni, străbate 13 țări de pe două continente și leagă două oceane

Cea mai lungă călătorie cu trenul ține 21 de zile și traversează 13 țări, din Europa până în Asia. Potrivit Express, acest lucru este posibil după deschiderea unui nou serviciu feroviar între Laos și China. Cea mai lungă călătorie cu trenul din lume acoperă o distanță impresionantă de 18.000 de kilometri între Portugalia și Singapore. Călătoria este acoperită de mai multe companii feroviare. Plecarea se face din Lagos, Portugalia, de...

CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor

Compania CFR Călători a anunțat reluarea circulației trenului internațional „România” în perioada 12 iunie – 12 octombrie, care va asigura legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia.The post CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor first appeared on Nexta.ro.

Iaşi: Bărbat care a ameninţat cu moartea şi a încercat să înjunghie de mai multe ori un poliţist, în sediul unui post de Poliţie,...

Un bărbat a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi după ce a ameninţat cu moartea şi a încercat de mai multe ori să înjunghie un poliţist, în sediul Postului de Poliţie Tansa. Poliţistul a reuşit să se apere şi să îi ia cuţitul agresorului, însă incidentul a provocat panică în rândul persoanelor prezente.The post Iaşi: Bărbat care a ameninţat cu moartea şi a încercat...