Autoritățile din Brașov au capturat un urs care intra frecvent în zonele locuite. Animalul, relocat anterior, a fost eutanasiat

O ursoaică de aproximativ patru ani a fost prinsă și eutanasiată miercuri seară în cartierul Noua din Brașov, după ce autoritățile au stabilit că animalul mai fusese capturat și relocat în trecut. Decizia a fost luată conform legislației în vigoare, susțin reprezentanții administrației locale, potrivit News.ro.

Viceprimarul Dan Ghiță a declarat că pe parcursul zilei au fost primite mai multe apeluri la 112 privind prezența urșilor în diferite zone ale municipiului, inclusiv în Poiana Brașov, Noua, Răcădău, Stejăriș, Drumul Poienii și pe strada 8 Martie – Carierei.

Ursul a fost prins într-o cușcă amplasată în cartierul Noua

Echipele primăriei au intervenit miercuri seară în cartierul Noua, unde un exemplar de urs a fost capturat într-o cușcă montată în urmă cu câteva zile.

„Cel mai probabil, este vorba despre animalul semnalat duminică în zona Green Valley și în apropierea Lacului Noua. După tranchilizare, s-a constatat că ursul mai fusese capturat și relocat anterior, având crotaliu de identificare. În aceste condiții, conform prevederilor legale, animalul a fost eutanasiat”, a spus Dan Ghiță.

Peste 120 de apeluri la 112 într-o singură lună

Potrivit viceprimarului, doar în luna mai au fost înregistrate peste 120 de apeluri la 112 care semnalau apariția urșilor în oraș. În aproximativ 70 dintre situații, animalele nu au mai fost găsite la sosirea echipajelor, iar în alte cazuri acestea au fost alungate spre pădure.

Autoritățile au precizat că două exemplare au fost tranchilizate și relocate din zona Șprenghi către Timișu de Sus. Unul dintre urși s-a întors ulterior în oraș și a fost observat din nou în cartierul Răcădău, în apropierea Școlii 25, fiind ulterior împușcat.

Viceprimarul Brașovului: „Nu putem împușca urșii pe stradă”

Viceprimarul Dan Ghiță a subliniat că intervențiile autorităților sunt limitate de cadrul legal și de riscurile pe care le presupune folosirea armelor în zone circulate.

Trebuie să înțelegem că apelurile la 112 sunt extrem de importante. De asemenea, este esențial ca oamenii să respecte avertizările RO-ALERT și să conștientizeze limitele legale în care pot acționa autoritățile. Nu putem împușca urșii pe stradă, în zone locuite sau intens circulate, deoarece riscul unor accidente este foarte mare. Legislația în vigoare prevede etape clare de intervenție: alungare, tranchilizare, relocare și abia apoi, dacă există dovezi că animalul este habitual și revine constant în oraș, se poate decide eutanasierea sau împușcarea acestuia. Din păcate, în acest moment nu există alte soluții eficiente. Cotele de prevenție la urs solicitate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt nu au fost încă aprobate, iar Ministerul Mediului, proprietarul de drept al fondului cinegetic, nu vine cu măsuri concrete pentru rezolvarea problemei. Responsabilitatea este transferată către primării, fără instrumente reale și eficiente de intervenție”, a declarat acesta.

The post Autoritățile din Brașov au capturat un urs care intra frecvent în zonele locuite. Animalul, relocat anterior, a fost eutanasiat first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Kallas: Retragerea trupelor ruse din R. Moldova, condiție obligatorie pentru pace

Strategia Uniunii Europene față de Rusia și viitoarea arhitectură de securitate au fost principalele teme ale reuniunii miniștrilor europeni de Externe de la Limassol, Cipru,...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

Kallas: Retragerea trupelor ruse din R. Moldova, condiție obligatorie pentru pace

Strategia Uniunii Europene față de Rusia și viitoarea arhitectură de securitate au fost principalele teme ale reuniunii miniștrilor europeni de Externe de la Limassol, Cipru, desfășurate pe 27 - 28 mai. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a readus în prim-plan o condiție importantă: orice acord de pace durabil trebuie să includă retragerea armatei ruse din Republica Moldova și Georgia.

Apărarea Evgheniei Guțul va contesta la CSJ decizia Curții de Apel

Avocatul bașcanei Evghenia Guțul, Sergiu Moraru, a calificat decizia Curții de Apel, prin care a fost menținută sentința primei instanțe, drept ilegală și a anunțat că o va contesta la Curtea Supremă de Justiție, transmite IPN. „Vom contesta această decizie la Curtea Supremă de Justiție și vom epuiza toate căile interne prevăzute de lege pentru a demonstra că hotărârile adoptate sunt vădit ilegale, iar doamna Guțul nu este vinovată”, a...

NIBIRU anunță PORC FEST, un weekend dedicat culturii hip hop, muzicii și comunității underground (P)

PORC FEST ajunge la NIBIRU în weekendul 22–23 august 2026 și propune două zile construite în jurul unei culturi care a format generații, a legat prietenii și a creat limbajul unei comunități întregi. Festivalul aduce împreună muzica hip hop, graffiti-ul, energia unei comunități și cultura construită de generații întregi. Având la bază universul PORC, brandul de haine lansat în 2012 din dragoste pentru cultura hip hop, PORC FEST păstrează spiritul...

Cea mai lungă călătorie cu trenul ține trei săptămâni, străbate 13 țări de pe două continente și leagă două oceane

Cea mai lungă călătorie cu trenul ține 21 de zile și traversează 13 țări, din Europa până în Asia. Potrivit Express, acest lucru este posibil după deschiderea unui nou serviciu feroviar între Laos și China. Cea mai lungă călătorie cu trenul din lume acoperă o distanță impresionantă de 18.000 de kilometri între Portugalia și Singapore. Călătoria este acoperită de mai multe companii feroviare. Plecarea se face din Lagos, Portugalia, de...

CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor

Compania CFR Călători a anunțat reluarea circulației trenului internațional „România” în perioada 12 iunie – 12 octombrie, care va asigura legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia.The post CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor first appeared on Nexta.ro.

CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor

Compania CFR Călători a anunțat reluarea circulației trenului internațional „România” în perioada 12 iunie – 12 octombrie, care va asigura legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia.The post CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor first appeared on Nexta.ro.

CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor

Compania CFR Călători a anunțat reluarea circulației trenului internațional „România” în perioada 12 iunie – 12 octombrie, care va asigura legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia.The post CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor first appeared on Nexta.ro.