Circa 3 800 de elevi vor primi nota 10 din oficiu la bacalaureat la Limba străină

Circa 3 800 de elevi din clasa a XII-a vor primi nota 10 din oficiu la proba de bacalaureat de Limbă străină. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, numărul candidaților la bacalaureat care vor beneficia de această facilitate a crescut cu aproximativ 17% față de anul trecut. Totodată, în premieră, 112 candidați vor primi nota 10 din oficiu la proba de Limbă și literatură română pentru alolingvi. Decizia a fost aprobată joi de Comisia națională de examene din cadrul MEC, transmite IPN.

Practica acordării notei 10 din oficiu la proba de Limbă străină a fost introdusă în 2015, când 229 de elevi au fost notați în baza certificatelor care atestă competențele lingvistice. Totodată, începând cu sesiunea de examene din acest an, nota 10 din oficiu poate fi acordată și la proba de Limbă și literatură română pentru alolingvi, pentru candidații care dețin un certificat de cunoaștere a limbii române la nivelul B2, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Din sesiunea de bacalaureat 2024, nota 10 din oficiu se acordă și candidaților care au susținut, în clasele a X-a-XII-a, examene internaționale pentru certificarea competențelor în domeniul Informaticii. În sesiunea 2024, de această facilitate au beneficiat 61 de candidați, iar în 2025 – 397. Potrivit, MEC în 2026 – 1136 de candidați vor primi nota 10 din oficiu la examenul de Informatică.

Sesiunea de bacalaureat din acest an va începe pe 2 iunie.

The post Circa 3 800 de elevi vor primi nota 10 din oficiu la bacalaureat la Limba străină appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 29 mai

Este organizată a XIII-a ediție a expoziției-festival „Kid’s expo”...

IPN | Agenda culturală | 29 mai

Este organizată a XIII-a ediție a expoziției-festival „Kid’s expo”...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 29 mai

Biroul Național de Statistică organizează evenimentul public cu genericul:...

Promo-LEX: Rusia a fost condamnată în peste 70% dintre cauzele CEDO în regiunea transnistreană

Federația Rusă este responsabilă în cele mai multe dosare...

Promo-LEX: Rusia a fost condamnată în peste 70% dintre cauzele CEDO în regiunea transnistreană

Federația Rusă este responsabilă în cele mai multe dosare...

Promo-LEX: Rusia a fost condamnată în peste 70% dintre cauzele CEDO în regiunea transnistreană

Federația Rusă este responsabilă în cele mai multe dosare...

ULTIMA ORĂ

Xiaomi pierde 5.000 de euro la fiecare mașină vândută. Probleme de profitabilitate pentru industria auto chineză

Unul dintre producătorii auto chinezi cu cele mai avansate tehnologii, potrivit specialiștilor, datorită experienței și resurselor software și hardware, este departe de a reprezenta un...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Xiaomi pierde 5.000 de euro la fiecare mașină vândută. Probleme de profitabilitate pentru industria auto chineză

Unul dintre producătorii auto chinezi cu cele mai avansate tehnologii, potrivit specialiștilor, datorită experienței și resurselor software și hardware, este departe de a reprezenta un model de business eficient, deși are deja cinci ani de la startul activității.The post Xiaomi pierde 5.000 de euro la fiecare mașină vândută. Probleme de profitabilitate pentru industria auto chineză first appeared on Nexta.ro.

Biciclistul care a agresat două femei în Capitală, reținut de polițiști. Magistrații vor decide dacă va fi arestat preventiv

Bărbatul care a agresat două femei în trafic, în zona de nord a Capitalei, după ce acestea au staționat cu mașina pe pista de biciclete, a fost prins și reținut de polițiști la trei zile de la incident.The post Biciclistul care a agresat două femei în Capitală, reținut de polițiști. Magistrații vor decide dacă va fi arestat preventiv first appeared on Nexta.ro.

DIICOT a extins cercetările în cazul lui Andrew Tate pentru „incitare la ură sau discriminare, în formă continuată”, într-un nou dosar

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au extins joi cercetările într-un dosar care îl vizează pe Andrew Tate, în legătură cu acuzații de incitare la ură sau discriminare, în formă continuată.The post DIICOT a extins cercetările în cazul lui Andrew Tate pentru „incitare la ură sau discriminare, în formă continuată”, într-un nou dosar first appeared on Nexta.ro.

Premieră la Pilonul 2 de pensii. Sumele virate de români în februarie au depășit 2 miliarde de lei

Sumele virate de români în februarie la pensia privată obligatorie din Pilonul 2 au depășit două miliarde de lei, o premieră. The post Premieră la Pilonul 2 de pensii. Sumele virate de români în februarie au depășit 2 miliarde de lei first appeared on Nexta.ro.

Poliția italiană a arestat trei traficanți de droguri și a confiscat lingouri de aur, ceasuri de lux, vile și active în valoare de 200...

Autoritățile italiene au arestat trei persoane acuzate pentru trafic de droguri și au confiscat active în valoare de 200 milioane de euro de la membrii unei rețele infracționale.  Procurorii anti-mafia susțin că au dat joi o „lovitură dură” mafiei siciliene, care încă încearcă să se refacă financiar după arestările și confiscările de bunuri și active din ultimii ani.  Cei trei persoane arestate făceau parte dintr-o rețea infracțională care a fost ...

A șaptea tranșă din Facilitatea pentru Ucraina, în valoare de 2.8 miliarde de euro, aprobată de Consiliul UE

Consiliul Uniunii Europene a aprobat a șaptea tranșă din cadrul Facilității pentru Ucraina, în valoare de aproape 2.8 miliarde de euro. Decizia recunoaște progresele Kievului în implementarea reformelor structurale, dar scoate la iveală și primele restanțe majore. Ucraina a ratat termenele-limită pentru nouă din cele 20 de etape programate în acest ciclu, punând la încercare regulile stricte de condiționalitate ale UE în contextul unui conflict militar activ.

„Legile nu se fac per o persoană”. Deputat PAS explică dacă legea privind vettingul va fi modificată după cazul Balan

„Legile nu se fac per o persoană”, afirmă deputatul PAS Vasile Grădinaru, întrebat dacă partidul de guvernare va schimba lege privind evaluarea procurorilor. Precizarea a fost făcută urmare a deciziei controversate emise de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), care l-a promovat pe Andrei Balan, după ce funcționarul a picat de două ori vettingul. „Modificările legislative nu se fac în urma examinării unui singur dosar sau a unei singure situații. Va...