Peste cinci kilometri de drum au fost reabilitați în raionul Șoldănești. Proiectul a inclus lucrări de consolidare a carosabilului, asfaltare și instalare a elementelor de siguranță rutieră, transmite IPN.
Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, lucrările au fost executate pe tronsonul G40 R19 – Japca – Șestaci – Șoldănești – G41. Drumarii au consolidat și reprofilat platforma drumului, au aplicat două straturi de beton asfaltic și au întărit acostamentele pentru a îmbunătăți condițiile de circulație.
Totodată, pe traseu au fost instalate indicatoare rutiere, parapete metalice și stâlpi de dirijare, iar marcajele rutiere au fost aplicate pe întreaga porțiune reparată.
AND precizează că valoarea totală a lucrărilor este de 22,7 milioane de lei, sumă alocată din Fondul rutier.
The post Peste cinci kilometri de drum au fost reparați în raionul Șoldănești appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





