Radu Albot s-a calificat în sferturi la Moldova Open, iar echipa de dublu Snițari-Cozbinov a fost eliminată

Radu Albot s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Challenger „Moldova Open”, după ce l-a învins pe kazahul Timofei Skatov. În același timp, perechea moldovenească Ilie Snițari-Alexandru Cozbinov a fost eliminată în sferturile de finală, transmite IPN.

Albot a pierdut primul set, dar a dominat actul secund și a închis meciul în decisiv. Partida din optimile de finală s-a încheiat cu scorul de 1-6, 6-1, 6-4. Potrivit statisticilor, moldoveanul a câștigat 87 de puncte, față de 82 ale adversarului, și a valorificat cinci din cele zece mingi de break. Anterior, în turul doi de calificări, moldoveanul l-a învins pe francezul Maxime Janvier, care a renunțat după primul set câștigat de tenismanul moldovean cu 6-3.

În sferturile de finală, Radu Albot urmează să îl întâlnească vineri pe italianul Franco Agamenone.

În proba de dublu, perechea moldovenească Ilie Snițari-Alexandru Cozbinov a fost eliminată de perechea Siddhant Banthia-Szymon Kielan, favorită numărul trei, cu scorul de 2-6, 6-7. Moldovenii au avut un procentaj mai bun la primul serviciu, 74% față de 65%, însă adversarii au câștigat mai multe puncte la primire și au valorificat patru din cele șapte mingi de break. Anterior, în optimile de finală, echipa de dublu moldovenească a trecut de dublul ucraineano-brazilian Vladislav Orlov-Daniel Dutra da Silva.

The post Radu Albot s-a calificat în sferturi la Moldova Open, iar echipa de dublu Snițari-Cozbinov a fost eliminată appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 29 mai

Este organizată a XIII-a ediție a expoziției-festival „Kid’s expo”...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 29 mai

Biroul Național de Statistică organizează evenimentul public cu genericul:...

Promo-LEX: Rusia a fost condamnată în peste 70% dintre cauzele CEDO în regiunea transnistreană

Federația Rusă este responsabilă în cele mai multe dosare...

Nadia Comăneci a dansat charleston cu Teodora Ungureanu, ca în urmă cu cinci decenii – VIDEO

Nadia Comăneci, omagiată de BNR prin lansarea unor monede dedicate împlinirii a 50 de ani de la primul 10 perfect din gimnastica olimpică, a rememorat...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Nadia Comăneci a dansat charleston cu Teodora Ungureanu, ca în urmă cu cinci decenii – VIDEO

Nadia Comăneci, omagiată de BNR prin lansarea unor monede dedicate împlinirii a 50 de ani de la primul 10 perfect din gimnastica olimpică, a rememorat împreună cu fosta sa colegă de echipă, Teodora Ungureanu, dansul lor din urmă cu cinci decenii.The post Nadia Comăneci a dansat charleston cu Teodora Ungureanu, ca în urmă cu cinci decenii – VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Franţa devine prima ţară din Europa care va deconta medicamentele pentru slăbit

Franţa va începe să deconteze medicamentele pentru slăbit începând cu 15 iunie, a anunţat joi ministrul francez al Sănătăţii, Stéphanie Rist. Prin această decizie, țara devine primul stat european care va acoperi costurile acestor tipuri de tratamente.The post Franţa devine prima ţară din Europa care va deconta medicamentele pentru slăbit first appeared on Nexta.ro.

Conducerea Wizz Air: Nu există probleme de aprovizionare cu combustibil. Aproximativ 70% din necesarul de combustibil pentru vară este acoperit

Compania aeriană low-cost Wizz Air precizează că nu înregistrează probleme structurale de aprovizionare cu combustibil în reţeaua sa din Europa, având asigurat aproximativ 70% din necesarul de combustibil pentru sezonul de vară, la un preţ de aproximativ 720 USD pe tonă metrică.The post Conducerea Wizz Air: Nu există probleme de aprovizionare cu combustibil. Aproximativ 70% din necesarul de combustibil pentru vară este acoperit first appeared on Nexta.ro.