Darău: România pregătește investiții de sute de milioane de euro în drone și sisteme anti-dronă după incidentul de la Galați

„România nu este dezarmată și chiar e în curs de întărire. Continuăm investițiile, consolidăm parteneriatele și răspundem ferm și coordonat la o realitate de securitate care nu trebuie ignorată”, a transmis Darău după ședința CSAT convocată în urma incidentului.

Potrivit ministrului, întreaga responsabilitate pentru explozia dronei aparține Rusiei, poziție susținută și la cel mai înalt nivel al statului.

„O mamă și copilul ei au fost răniți. Știm că starea lor este stabilă. Gândurile mele bune se îndreaptă către ei și către toți cei care au trecut prin momente de panică și teamă”, a declarat ministrul.

Darău a precizat că România va avea în derulare proiecte de sute de milioane de euro pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv prin programul european SAFE, care prevede ca minimum 50% din producție să rămână pe teritoriul național.

„Companiile românești sunt deja implicate în proiecte europene și naționale de achiziție și dezvoltare aflate în derulare. Pacea nu vine din neputință. Vine din capacitatea de a te apăra”, a afirmat ministrul.

El a invocat exemplele Finlandei, Poloniei și statelor baltice, despre care spune că au înțeles necesitatea consolidării capacităților de apărare în actualul context de securitate regională.

The post Darău: România pregătește investiții de sute de milioane de euro în drone și sisteme anti-dronă după incidentul de la Galați first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Uniunea Economică Eurasiatică cere un referendum în Armenia privind aderarea la UE. Vladimir Putin, printre susținătorii demersului

Liderii Uniunii Economice Eurasiatice, între care preşedintele rus Vladimir...

Alexandra Căpitănescu s-a întors pe scena „Românii au talent” după șapte ani de la momentul care a făcut-o cunoscută

Alexandra Căpitănescu a revenit vineri seară pe scena emisiunii „Românii au talent” de la Pro Tv, la șapte ani de la audiția care a făcut-o...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Alexandra Căpitănescu s-a întors pe scena „Românii au talent” după șapte ani de la momentul care a făcut-o cunoscută

Alexandra Căpitănescu a revenit vineri seară pe scena emisiunii „Românii au talent” de la Pro Tv, la șapte ani de la audiția care a făcut-o cunoscută publicului larg. Momentul a marcat și prima sa apariție televizată după participarea la Eurovision 2026, unde România s-a clasat pe locul al treilea. Artista a interpretat live piesa „Choke …The post Alexandra Căpitănescu s-a întors pe scena „Românii au talent” după șapte ani...

Alexandra Căpitănescu s-a întors pe scena „Românii au talent” după șapte ani de la momentul care a făcut-o cunoscută

Alexandra Căpitănescu a revenit vineri seară pe scena emisiunii „Românii au talent” de la Pro Tv, la șapte ani de la audiția care a făcut-o cunoscută publicului larg. Momentul a marcat și prima sa apariție televizată după participarea la Eurovision 2026, unde România s-a clasat pe locul al treilea. Artista a interpretat live piesa „Choke …The post Alexandra Căpitănescu s-a întors pe scena „Românii au talent” după șapte ani...

Uniunea Economică Eurasiatică cere un referendum în Armenia privind aderarea la UE. Vladimir Putin, printre susținătorii demersului

Liderii Uniunii Economice Eurasiatice, între care preşedintele rus Vladimir Putin, au cerut vineri, cu prilejul unui summit în Kazahstan, ca Armenia să decidă prin referendum în privinţa aderării sale la UE sau a menţinerii în această uniune regională, relatează AFP, preluat de Agerpres. The post Uniunea Economică Eurasiatică cere un referendum în Armenia privind aderarea la UE. Vladimir Putin, printre susținătorii demersului first appeared on Nexta.ro.