Ministrul Apărării: nu a fost un eșec al armatei, a făcut tot ce a putut cu echipamentele pe care le are

Declarațiile au fost făcute vineri, la Galați, acolo unde președintele României și miniștrii interimari ai Apărării și de Interne au făcut o vizită.

„Nu a fost un eșec al armatei, pentru că armata a făcut tot ce a putut cu echipamentele pe care le-a avut la dispoziție în urma înzestrării ultimilor ani”, a spus Miruță.
Ministrul interimar a explicat de ce nu a putut fi interceptată înainte să ajungă într-o zonă urbană.

„Pentru că a avut o parcurgere în spațul aerian românesc patru minute, pentru că avioanele de vânătoare nu au avut scenariu să angreneze o astfel de dronă, fără a exista riscuri în municipiul Galați și pentru că capabilități concrete de apărare antidronă nu sunt suficiente în armata română.

Tocmai de aceea facem un astfel de proiect de înzestrare”, a declarat Radu Miruță.

Demnitarul a adăugat că cel mai bun răspuns care poate fi dat rușilor în urma incidentului de la Galați este înzestrarea armatei române prin Programul SAFE.

„Se vor semna 8 proiecte pentru cele mai moderne capabilități de înzestrare, de apărare antidronă existente astăzi în lume. Eu nu pot să vă răspund de ce a fost nevoie înainte să fiu eu ministru”, a precizat Radu Miruță.

O dronă care a trecut granița a lovit un bloc din centrul orașului Galați. Aceasta a provocat o gaură de mari dimensiuni în tavanul apartamentului de la ultimul etaj. În momentul impactului, în interior se aflau două persoane, mamă și fiu.

Victimele au supraviețuit deoarece impactul s-a produs în holul apartamentului. Dacă ar fi lovit dormitorul, urmările ar fi fost mult mai grave, estimează specialiștii.

The post Ministrul Apărării: nu a fost un eșec al armatei, a făcut tot ce a putut cu echipamentele pe care le are first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Atacurile dronelor ucrainene împotriva Rusiei: Producția de motorină a scăzut cu 20% în doar două luni

Producția de motorină a Rusiei a scăzut de la 7,5 milioane de tone pe lună la 5,9 milioane de tone ca urmare a atacurilor cu...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Atacurile dronelor ucrainene împotriva Rusiei: Producția de motorină a scăzut cu 20% în doar două luni

Producția de motorină a Rusiei a scăzut de la 7,5 milioane de tone pe lună la 5,9 milioane de tone ca urmare a atacurilor cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere.The post Atacurile dronelor ucrainene împotriva Rusiei: Producția de motorină a scăzut cu 20% în doar două luni first appeared on Nexta.ro.

Premierul demis, Ilie Bolojan, anunță că Romgaz a cumpărat Azomureș. Valoarea tranzacției este de 69 de milioane de euro

Premierul demis Ilie Bolojan, cel care ocupă provizoriu și funcția de ministru al Energiei, salută tranzacția prin care Romgaz a cumpărat Azomureș. Ilie Bolojan consideră că aceasta este o investiție cu rol strategic pentru România și va asigura producția de îngrășăminte pentru agricultura românească, un element esențial, în special datorită războiului din Orientul Mijlociu. Bolojan: Este una dintre cele mai importante tranzacții din ultimii ani ”Astăzi s-a semnat contractul pentru achiziția...