Nicușor Dan, discuții cu Zelenski după incidentul de la Galați: Accelerăm cooperarea pentru drone

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri, 29 mai curent, după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galaţi, iar două persoane au fost rănite, că a avut o discuţie telefonică cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în urma căreia au stabilit „să accelerăm cooperarea dintre România și Ucraina privind producția în comun de drone care pot fi desfășurate rapid”, transmite antena3.ro.

Nicuşor Dan a transmis că „Rusia trebuie să pună capăt atacurilor și să se angajeze într-un dialog semnificativ pentru o pace justă și durabilă în Ucraina”.

„Am avut astăzi o convorbire cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în urma incidentului cauzat de o dronă rusească în Galați, cel mai grav de pe teritoriul român de la începutul războiului de agresiune dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei”, a notat Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Președintele român a mai menționat că, „după cum au afirmat astăzi aliații și partenerii noștri din Europa și din întreaga lume, agresiunea Rusiei nu se oprește la granițe. Prin continuarea atacurilor asupra Ucrainei și a amenințării membrilor NATO vecini, Rusia demonstrează un dispreț complet pentru dreptul internațional și pentru viețile cetățenilor nevinovați”.

Potrivit lui, acest lucru trebuie să înceteze. Rusia trebuie să pună capăt atacurilor și să se angajeze într-un dialog semnificativ pentru o pace justă și durabilă în Ucraina.

Totodată, Nicușor Dan a anunțat că Bucureștiul și Kievul au convenit să intensifice cooperarea în domeniul producției de drone.

„Am convenit, împreună cu Președintele Zelenski, să accelerăm cooperarea dintre România și Ucraina privind producția în comun de drone care pot fi desfășurate rapid”.

Potrivit lui Nicușor Dan, experiența pe câmpul de luptă și tehnologia dronelor Ucrainei sunt atuuri strategice pentru apărarea întregului Flanc Estic.

„România continuă să investească în consolidarea Flancului Estic al NATO și în sprijinirea Ucrainei în căutarea sa legitimă de autoapărare”, a transmis președintele român pe Facebook.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Nicușor Dan, discuții cu Zelenski după incidentul de la Galați: Accelerăm cooperarea pentru drone apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Vladimir Putin, prima declarație despre drona rusească prăbușită în Galați: Rusia e pregătită să facă o anchetă

Rusia este pregătită să desfășoare „o anchetă obiectivă” dacă...

Ultimul sunet la vârsta a treia: 40 de seniori au absolvit universitatea la Bălți

40 de seniori din municipiul Bălți și raioanele Fălești,...

Vladimir Putin, prima declarație despre drona rusească prăbușită în Galați: Rusia e pregătită să facă o anchetă

Rusia este pregătită să desfășoare „o anchetă obiectivă” dacă...

Vacanță fără pericole: recomandările Poliției pentru siguranța copiilor în această vară

Odată cu începutul vacanței de vară, polițiștii vin cu...

Unul din patru dosare RCA verificate a avut probleme la plata despăgubirilor, constată CNPF

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a depistat nereguli...

Conducerea unui partid din Moldova și-a dar demisia. Află despre ce formațiune este vorba

În cadrul ședinței Biroului Permanent Central al Partidului Politic...

ULTIMA ORĂ

MAI anunță noile achiziții prin SAFE printre care este un tren de intervenție

Ministerul Afacerilor Interne anunță vineri că „își consolidează capacitatea operațională și de protecție civilă prin achiziția, în cadrul Programului SAFE, a 110 autospeciale pentru transport...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

MAI anunță noile achiziții prin SAFE printre care este un tren de intervenție

Ministerul Afacerilor Interne anunță vineri că „își consolidează capacitatea operațională și de protecție civilă prin achiziția, în cadrul Programului SAFE, a 110 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 5 unități de terapie intensivă mobilă pentru transportul pacienților înalt contagioși, a unui tren de intervenție, a două șalupe SAR și a două complete mobile de gestiune fatalități în masă.” Aceste mijloace tehnice de mobilitate performante vor fi destinate executării misiunilor...

Transelectrica a pus sub tensiune a doua instalație STATCOM, care va contribuie la menținerea stabilității tensiunii în sistemul energetic în minivacanță

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a pus sub tensiune vineri cea de-a doua instalație STATCOM +/-150 MVAr (Compensator Sincron Static) din Rețeaua Electrică de Transport (RET), în Stația Electrică de Transformare 400/220/110/20 kV Bradu, după finalizarea cu succes a testelor de pre-energizare. Investiția, realizată prin proiectul „Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în stațiile Sibiu Sud și Bradu”, finanțat din Fondul pentru...

Imagini cu vizita lui Nicușor Dan la blocul din Galați, afectat de explozia dronei. Gestul bizar al președintelui la locul incidentului

Nicușor Dan a transmis că s-a întâlnit cu persoanele afectate, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați. Imaginile din cadrul vizitei la locul incidentului au fost publicate atât pe rețelele de socializare ale președintelui, cât și pe site-ul Administrației Prezidențiale. Evenimentul nu a fost lipsit nici de o mică gafă prezidențiale, în ciuda gravității contextului. „M-am întâlnit azi, la Galați, cu persoanele afectate de explozia...

Răspuns la amenințări: Miruță promite „cea mai modernă apărare anti-dronă din lume”. România semnează 8 proiecte majore

România va semna opt proiecte majore destinate achiziției de sisteme de apărare anti-dronă, a anunțat vineri, 29 mai, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, aflat la Galați.The post Răspuns la amenințări: Miruță promite „cea mai modernă apărare anti-dronă din lume”. România semnează 8 proiecte majore first appeared on Nexta.ro.

Răspuns la amenințări: Miruță promite „cea mai modernă apărare anti-dronă din lume”. România semnează 8 proiecte majore

România va semna opt proiecte majore destinate achiziției de sisteme de apărare anti-dronă, a anunțat vineri, 29 mai, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, aflat la Galați.The post Răspuns la amenințări: Miruță promite „cea mai modernă apărare anti-dronă din lume”. România semnează 8 proiecte majore first appeared on Nexta.ro.

Ministerul Sămătăţii: ​Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din Sănătate se prelungeşte până la 15 august 2026

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri seară, că termenul de implementare pentru proiectele PNRR din Sănătate se prelungeşte până la 15 august 2026, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.The post Ministerul Sămătăţii: ​Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din Sănătate se prelungeşte până la 15 august 2026 first appeared on Nexta.ro.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, susține o conferință de presă după incidentul dronei rusești care s-a prăbușit în Galați

Ministrul Apărării, Radu Miruță, susține vineri seară, de la ora 21:00, o conferință de presă la sediul MApN, după incidentul în care o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați.The post Ministrul Apărării, Radu Miruță, susține o conferință de presă după incidentul dronei rusești care s-a prăbușit în Galați first appeared on Nexta.ro.