Galați. Primarul anunță când se pot întoarce locatarii în blocul lovit de dronă, vizita președintelui a încurcat planurile

Primarul Ionuț Pucheanu a spus că este nevoie de o expertiză. Edilul a mai anunțat că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată.

„Este nevoie de o expertiză (…) bine că nu este afectată structura de rezistență a blocului”, a transmis Ionuț Pucheanu, în timpul unei intervenții la Antena 3 CNN.

Primarul a dezvăluit că oamenii vor reveni în casele lor sâmbătă.

„Mi-ar fi plăcut să le spunem cetățenilor că se pot întoarce în această seară în apartamente. Nu am reușit să cuplăm partea electric, nici gazele”, a adăugat Pucheanu.

La final, el a precizat că „nu vrea să dea vina”, dar că vizita președintelui României i-a obligat pe experți să sisteze intervențiile.

Ce ajutoare primesc oamenii din blocul lovit de dronă

Familiile și persoanele din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei din noaptea de 29 mai 2026 vor primi ajutoare financiare de urgență, au transmis vineri oficialii Guvernului.

Decizia a fost luată în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan.

Astfel, ajutoarele acordate după incidentul de la Galați vor fi de:

10.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mică de 25%;

25.000 lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mare de 25%.

The post Galați. Primarul anunță când se pot întoarce locatarii în blocul lovit de dronă, vizita președintelui a încurcat planurile first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional

Vicecampioana Steaua Bucureşti a învins vineri, în deplasare, campioana...

Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional

Vicecampioana Steaua Bucureşti a învins vineri, în deplasare, campioana...

ULTIMA ORĂ

Bulgaria a adoptat o lege anticorupţie cerută de UE pentru deblocarea a 370 de milioane de euro din PNRR

Bulgaria a adoptat vineri o lege prin care constituie o comisie de anchetă ce vizează combaterea corupţiei, prevenirea conflictelor de interese şi controlul patrimoniului responsabililor...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Bulgaria a adoptat o lege anticorupţie cerută de UE pentru deblocarea a 370 de milioane de euro din PNRR

Bulgaria a adoptat vineri o lege prin care constituie o comisie de anchetă ce vizează combaterea corupţiei, prevenirea conflictelor de interese şi controlul patrimoniului responsabililor de rang înalt.The post Bulgaria a adoptat o lege anticorupţie cerută de UE pentru deblocarea a 370 de milioane de euro din PNRR first appeared on Nexta.ro.

Putin susține că Rusia „nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene”: „Tot ceea ce ele fac este să continue confruntarea”

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că „Rusia nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene”, după ce acestea au acuzat Moscova că este responsabilă pentru prăbuşirea unei drone peste un bloc de locuinţe din Galaţi, informează AFP.The post Putin susține că Rusia „nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene”: „Tot ceea ce ele fac este să continue confruntarea” first appeared on Nexta.ro.

Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional

Vicecampioana Steaua Bucureşti a învins vineri, în deplasare, campioana CSM Oradea, scor 10-9, în meciul al cincilea, decisiv, al finalei Superligii Naţionale. Steaua Bucureşti câştigă astfel al 21-lea titlu naţional din palmares.The post Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional first appeared on Nexta.ro.

Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional

Vicecampioana Steaua Bucureşti a învins vineri, în deplasare, campioana CSM Oradea, scor 10-9, în meciul al cincilea, decisiv, al finalei Superligii Naţionale. Steaua Bucureşti câştigă astfel al 21-lea titlu naţional din palmares.The post Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional first appeared on Nexta.ro.

Putin avertizează că orice loc care reprezintă o ameninţare împotriva Rusiei este considerat de Moscova o ţintă legitimă

Rusia are la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a distruge pe oricine încearcă să atace enclava rusă Kaliningrad, a declarat vineri preşedintele Vladimir Putin, subliniind că orice loc care ar reprezenta o ameninţare pentru Rusia este considerat de Moscova o ţintă legitimă, relatează Reuters.The post Putin avertizează că orice loc care reprezintă o ameninţare împotriva Rusiei este considerat de Moscova o ţintă legitimă first appeared on Nexta.ro.

VIDEO „Invitația” făcută de ministrul Apărării, după ce Vladimir Putin a pus la îndoială proveniența rusească a dronei

Drona care a căzut în noaptea de joi spre vineri pe un bloc din Galați este fără îndoială un produs de fabricație rusească, a declarat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a respins categoric speculațiile cu privire la proveniența aparatului de zbor. Într-o conferință de presă vineri seară la Ministerul Apărării, la care a …The post VIDEO „Invitația” făcută de ministrul Apărării, după ce Vladimir Putin a pus...

Dronă prăbuşită în Galaţi – Ambasada Rusiei în România reclamă ”acuzaţii nefondate şi lipsite de obiectivitate”: Nu au fost oferite clarificări cu privire la...

Ambasada Rusiei la Bucureşti reclamă, vineri seară, că România a adus ”acuzaţii nefondate şi lipsite de obiectivitate la adresa Rusiei”, după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galaţi. Instituţia susţine că nu au fost oferite clarificări cu privire la modul în care experţii români au stabilit apartenenţa naţională a aparatului fără pilot şi acuză că nu au fost prezentate date concrete cu privire la punctul de...