Primarul orașului Galați a anunțat când se pot întoarce locatarii în blocul lovit de drona rusească în noaptea de joi spre vineri. Vizita președintelui Nicușor Dan în oraș a încurcat planurile autorităților locale, a transmis edilul orașului.
Ionuț Pucheanu, primarul orașului Galați, a spus că este nevoie de o expertiză, dar a anunțat că structura de rezistență a blocului lovit de dronă nu a fost afectată.
„Este nevoie de o expertiză (…) bine că nu este afectată structura de rezistență a blocului”, a transmis Ionuț Pucheanu, în timpul unei intervenții la Antena 3 CNN.
Edilul a dezvăluit că oamenii vor reveni în casele lor sâmbătă. De asemenea, acesta a precizat că „nu vrea să dea vina”, dar că vizita președintelui Nicușor Dan i-a obligat pe experți să sisteze intervențiile.
„Mi-ar fi plăcut să le spunem cetățenilor că se pot întoarce în această seară în apartamente. Nu am reușit să cuplăm partea electric, nici gazele”, a adăugat Pucheanu.
Guvernul a anunță ajutoare de urgență pentru familiile afectate de incident
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis acordarea de ajutoare familiilor și persoanelor din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei din noaptea de 29 mai 2026.
Ajutoare acordare familiilor afectate de incidentul din Galați vor fi de:
- 10.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mică de 25%;
- 25.000 lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mare de 25%;
RECOMANDAREA AUTORULUI:
The post Când se pot întoarce locatarii în blocul lovit de dronă în Galați. Anunțul a fost făcut de primarul orașului first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






