Ministerul Afacerilor Interne anunță noi achiziții prin SAFE. Un tren de intervenție și unități de transport pentru pacienții contagioși

Ministerul Afacerilor Interne anunță că vineri au fost semnate contractele privitoare la achizițiile prin Programul SAFE. Printre acestea, vor fi cumpărate un tren de intervenție și cinci unități de terapie intensivă mobilă pentru transportul pacienților înalt contagioși, precizează Mediafax.

Ministerul Afacerilor Interne anunță vineri că „își consolidează capacitatea operațională și de protecție civilă prin achiziția, în cadrul Programului SAFE, a 110 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 5 unități de terapie intensivă mobilă pentru transportul pacienților înalt contagioși, a unui tren de intervenție, a două șalupe SAR și a două complete mobile de gestiune fatalități în masă.”

Aceste mijloace tehnice de mobilitate performante vor fi destinate executării misiunilor coordonate de Departamentul pentru Situații de Urgență și operate de unitățile subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Cele 5 contracte furnizate, finanțate prin Programului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), au fost semnate vineri.

„Astfel, Ministerul Afacerilor Interne manifestă preocupare pentru continuarea procesului de dezvoltare a resurselor utilizate în misiunile de salvare a vieții și protejării bunurilor comunităților, prin achiziționarea, în cadrul mecanismului SAFE – Security Action for Europe, a tehnicii specifice destinate consolidării capacității naționale de intervenție în situații de urgență și crize complexe, protecție civilă și sprijin umanitar”, au explicat reprezentanții IGSU.

Noile achiziții, fi folosite în cadrul misiunilor naționale și internaționale

„Capabilitățile de intervenție care vor completa resursele deja existente ale IGSU, structură aflată în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, vor fi utilizate în România, dar și în cadrul mecanismelor de cooperare europeană, în misiuni din domeniul managementului situațiilor de urgență, al protecției civile și în acordarea sprijinului necesar pentru populația afectată de dezastre sau alte situații critice”, a precizat IGSU.

FOTO: Mediafax

The post Ministerul Afacerilor Interne anunță noi achiziții prin SAFE. Un tren de intervenție și unități de transport pentru pacienții contagioși first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Frizerul din mahala care a devenit un „medic al imposibilului”. A reușit intervenții chirurgicale greu de conceput

Un bărbier dintr-o familie modestă a ajuns un adevărat părinte al chirurgiei. Se numea Amboise Pare, și din mahalale a ajuns, datorită unui talent greu...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Frizerul din mahala care a devenit un „medic al imposibilului”. A reușit intervenții chirurgicale greu de conceput

Un bărbier dintr-o familie modestă a ajuns un adevărat părinte al chirurgiei. Se numea Amboise Pare, și din mahalale a ajuns, datorită unui talent greu explicabil, să opereze marii aristocrați ai vremii și chiar regii Franței. A fost considerat un adevărat „doctor al diavolului” datorită priceperii.The post Frizerul din mahala care a devenit un „medic al imposibilului”. A reușit intervenții chirurgicale greu de conceput first appeared on Nexta.ro.

Ministerul Sănătății prelungește termenul pentru proiectele PNRR din Sănătate până în august 2026

Ministerul Sănătății, condus de ministrul Cseke Attila, a anunțat vineri seară că termenul de implementare pentru proiectele finanțate prin PNRR în domeniul Sănătății a fost prelungit până la data de 15 august 2026. Instituția a precizat că măsura a fost oficializată printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial. „În această seară a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila care stabilește un termen extins, respectiv 15 august...

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă cu un an. Acum se confruntă cu sondaje din ce în ce mai dezastruoase şi, mai nou, cu zvonuri privind o eventuală înlocuire, relatează AFP.The post După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa first...

Bulgaria riscă procedura de deficit excesiv la scurt timp după aderarea la zona euro

Bulgaria ar urma să intre miercuri în procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene, la doar câteva luni după aderarea la zona euro, a anunțat premierul Rumen Radev, potrivit Euractiv. Radev a acuzat fostul executiv de centru-dreapta că ar fi manipulat datele fiscale pentru ca Bulgaria să poată intra în zona euro la 1 ianuarie 2026, după mai multe certuri politice privind îndeplinirea criteriilor de convergență. „Au mințit pentru a împinge...

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite voci ale Televiziunii Române. Ce a mărturisit, la 87 de ani, la ultima apariție în...

Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale Televiziunii Române, a murit la vârsta de 87 de ani, după o carieră de aproape patru decenii petrecute pe micul ecran. Anunțul decesului a fost făcut de familie, în exclusivitate pentru Oficiul de Știri. Pentru multe generații de români, Sanda Țăranu a rămas un simbol al eleganței, rafinamentului și profesionalismului în televiziune. „Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a...