Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite noile aeronave

Ministerul Afacerilor Interne va achiziționa 12 elicoptere de ultimă generație, în cadrul Programului SAFE, pentru consolidarea capacității de intervenție aeriană, gestionarea situațiilor de urgență și misiunile de ordine publică.

Potrivit Inspectoratului General de Aviație, este vorba despre șapte elicoptere de tip H160 și cinci elicoptere H145, care vor intra în dotarea structurilor aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Șapte elicoptere H160 pentru misiuni complexe

„Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de modernizare şi dezvoltare a capabilităţilor sale aeronautice prin achiziţionarea a 12 elicoptere multirol de ultimă generaţie, respectiv 7 aeronave de tip H160 şi 5 aeronave de tip H145, destinate consolidării capacităţii naţionale de intervenţie aeriană, protecţie civilă şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru executarea misiunilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice„, anunţă Inspectoratul General al Aviaţiei din MAI.

Dintre cele șapte aeronave H160, trei vor fi folosite pentru misiuni de ordine și siguranță publică, iar patru vor fi destinate activităților de protecție civilă.

Potrivit reprezentanților MAI, aceste elicoptere sunt concepute pentru misiuni complexe care necesită autonomie mare de zbor, capacitate ridicată de transport și performanțe operaționale superioare.

Elicopterele H145, destinate SMURD și salvării montane

Cele cinci elicoptere H145 vor fi utilizate în principal pentru misiuni SMURD și operațiuni de salvare montană, fiind destinate intervențiilor medicale de urgență și acțiunilor de căutare-salvare.

„Noile aeronave vor fi operate de Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I., structură aflată în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, şi vor fi utilizate în executarea unei game extinse de misiuni operative, inclusiv în intervenţii SMURD, transport de personal şi echipamente, evacuare medicală, căutare-salvare, sprijin logistic, intervenţii tactice, supraveghere aeriană şi sprijin pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a dezastrelor naturale, precum şi pentru misiuni specifice domeniului ordinii şi siguranţei publice„, precizează sursa citată.

Ce avantaje oferă noile aeronave

MAI precizează că elicopterele H160 vor putea fi folosite inclusiv pentru evacuări medicale, intervenții în zone greu accesibile și transportul a până la doi pacienți simultan.

Modelul H145 este apreciat pentru flexibilitatea operațională și capacitatea de a interveni rapid în situații dificile. Acestea pot opera în condiții dificile, inclusiv în zone greu accesibile sau pe terenuri necunoscute, fiind utilizate pentru intervenții medicale, operațiuni de salvare și misiuni tactice.

The post Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite noile aeronave first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan a semnat ordinul de decorare a Nadiei Comăneci

Administrația Prezidențială anunță sâmbătă că președintele României, Nicușor Dan,...

Weekend magic de 1 iunie pe Calea Victoriei. Spectacole, ateliere și petrecere cu confeti pentru Ziua Copilului

Programul “Străzi Deschise” pe Calea Victoriei va fi dedicat...

Weekend magic de 1 iunie pe Calea Victoriei. Spectacole, ateliere și petrecere cu confeti pentru Ziua Copilului

Programul “Străzi Deschise” pe Calea Victoriei va fi dedicat...

Nadia Comăneci, decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce

Nadia Comăneci a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua...

ULTIMA ORĂ

OMS anunță primul pacient vindecat de Ebola

Un pacient infectat cu Ebola în actuala epidemie din Republica Democratică Congo a fost declarat vindecat și externat din spital în această săptămână. Potrivit Organizației...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

OMS anunță primul pacient vindecat de Ebola

Un pacient infectat cu Ebola în actuala epidemie din Republica Democratică Congo a fost declarat vindecat și externat din spital în această săptămână. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, acesta s-a întors în comunitate, fiind primul caz de recuperare de la izbucnirea focarului la începutul lunii mai, transmite IPN, citând BBC. Experta tehnică OMS în febre hemoragice, Anaïs Legand, a declarat că pacientul este prima persoană internată într-un centru de tratament...

Cod galben de instabilitate atmosferică în țară: ploi cu descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru data de 30 mai un Cod galben de instabilitate atmosferică, avertizând asupra fenomenelor meteo ce vor afecta mai multe regiuni ale țării. Potrivit meteorologilor, sunt prognozate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, iar izolat se pot înregistra averse puternice de 15–25 l/m², cu grindină și vijelii în rafale de până la 15–20 m/s. Conform datelor, vremea rea se va intensifica în intervalul...

Nicușor Dan a semnat ordinul de decorare a Nadiei Comăneci

Administrația Prezidențială anunță sâmbătă că președintele României, Nicușor Dan, a semnat o serie de decrete de decorare, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Astfel, în semn de înaltă recunoștință, prețuire și mândrie pentru dăruirea și profesionalismul de excepție cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al țării noastre, redefinind pentru totdeauna limitele excelenței umane și înscriindu-și numele în patrimoniul sportiv...

Weekend magic de 1 iunie pe Calea Victoriei. Spectacole, ateliere și petrecere cu confeti pentru Ziua Copilului

Programul “Străzi Deschise” pe Calea Victoriei va fi dedicat copiilor sâmbătă şi duminică şi include spectacole, ateliere creative, parade, momente artistice în aer liber, dar şi o petrecere cu confeti.The post Weekend magic de 1 iunie pe Calea Victoriei. Spectacole, ateliere și petrecere cu confeti pentru Ziua Copilului first appeared on Nexta.ro.

Weekend magic de 1 iunie pe Calea Victoriei. Spectacole, ateliere și petrecere cu confeti pentru Ziua Copilului

Programul “Străzi Deschise” pe Calea Victoriei va fi dedicat copiilor sâmbătă şi duminică şi include spectacole, ateliere creative, parade, momente artistice în aer liber, dar şi o petrecere cu confeti.The post Weekend magic de 1 iunie pe Calea Victoriei. Spectacole, ateliere și petrecere cu confeti pentru Ziua Copilului first appeared on Nexta.ro.

Ploi și descărcări electrice: meteorologii au emis Cod galben în toată Moldova

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de instabilitate atmosferică. Avertismentul meteo va fi valabil sâmbătă, 30 mai, între orele 11:00 – 17:00. Potrivit SHS, în intervalul de timp menționat, se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15–25 l/m²) cu grindină și vijelie în rafale de până The post Ploi și descărcări electrice: meteorologii au emis Cod galben în toată Moldova...

Cod galben de instabilitate atmosferică în toată țara: ploi însoțite de descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, valabil sâmbătă, 30 mai, în intervalul orelor 11:00 – 17:00, transmite MOLDPRES. Meteorologii anun...