Deputatul PNL Adrian Cozma a afirmat, în urma unor percheziţii care au avut loc la Primăria Socond, într-un dosar care ar viza fapte de corupţie în cadrul Programului ”Masă Sănătoasă”, că ”Poliţia Economică face spectacol”. Deputatul reclamă că s-a descins cu 35 de mascaţi la două şcoli şi la Primărie, de unde s-au ridicat ”un registru şi nişte avize”, iar la mai mult de o săptămână de la descinderi nicio persoană nu are vreo calitate în dosar. ”Raportul acesta de forţe nu l-am înţeles”, a declarat deputatul. În replică, Poliţia a transmis, sâmbătă, că, în astfel de situaţii, ”constituirea unui dispozitiv de acţiune adecvat reprezintă o procedură standard, necesară pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de legalitate, eficienţă şi siguranţă”.
The post Un deputat din Satu Mare reclamă că ”Poliţia Economică face spectacol” – 35 de mascaţi au descins la Primăria Socond şi la două şcoli, de unde s-au ridicat un registru şi nişte avize: Raportul acesta de forţe nu l-am înţeles / Reacţia Poliţiei first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






