România: un copil de doi ani a murit după un incident pe terenul de joacă

Un copil de doi ani a murit după ce s-a accidentat pe un tobogan gonflabil amplasat într-o zonă de joacă din Satu Mare, România. Medicii au încercat timp de zeci de minute să-l resusciteze, însă nu au reușit să-i salveze viața.

Tragedia a avut loc vineri, 29 mai, în centrul orașului Satu Mare, în cadrul evenimentelor organizate de Zilele Orașului. Zona de joacă era amenajată pentru copii, iar în momentul incidentului, minorul se afla pe tobogan împreună cu alți trei copii, care, potrivit primelor informații, s-ar fi lovit între ei în timpul jocului. Deocamdată, circumstanțele exacte ale producerii accidentului nu sunt clare, scrie presa română.

După incident, tatăl copilului l-ar fi luat în brațe și ar fi așteptat echipajele de intervenție. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și ambulanță, care au început imediat manevrele de resuscitare, copilul fiind în stop cardiorespirator. În total, salvatorii au încercat aproximativ 80 de minute să-l readucă la viață.

În cele din urmă, medicii au fost nevoiți să declare decesul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Prosectura Spitalului Județean, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.

La scurt timp după tragedie, Primăria Municipiului Satu Mare a anunțat suspendarea activității tuturor caruselelor și locurilor de joacă amplasate în zonele dedicate Zilelor Orașului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul România: un copil de doi ani a murit după un incident pe terenul de joacă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Tradiții care unesc două comunități: ansamblul din Iabloana păstrează cultura moldo-ucraineană

În satul Iabloana din raionul Glodeni, unde moldovenii și...

Intervențiile IGSU după ploile torențiale din mai multe regiuni ale țării

În urma fenomenelor meteorologice înregistrate astăzi, 30 mai, salvatorii...

Magazinele din PORT MALL dau liber la reduceri de Ziua Copilului

Ziua Copilului vine cu oferte speciale la PORT MALL....

Proteste la Tiraspol și riscul unor scenarii de destabilizare în regiune

Pentru 31 mai, în centrul Tiraspolului este anunțată o...

FOTO Eugeniu Osmochescu, la Bruxelles: negocieri-cheie pentru viitorul economic al Moldovei

Viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu,...

ULTIMA ORĂ

Cum arată şantierul fără muncitori: dronele şi utilajele autonome schimbă construcţia drumurilor şi tunelurilor în Europa

Dronele şi utilajele autonome încep să schimbe modul în care sunt construite drumurile şi tunelurile în Europa. Printr-un proiect european coordonat de Spania, noile tehnologii...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Cum arată şantierul fără muncitori: dronele şi utilajele autonome schimbă construcţia drumurilor şi tunelurilor în Europa

Dronele şi utilajele autonome încep să schimbe modul în care sunt construite drumurile şi tunelurile în Europa. Printr-un proiect european coordonat de Spania, noile tehnologii sunt testate pentru a prelua activităţile desfăşurate în cele mai periculoase zone ale şantierelor, cu scopul de a reduce riscurile pentru muncitori, emisiile de carbon şi timpul necesar executării lucrărilor.The post Cum arată şantierul fără muncitori: dronele şi utilajele autonome schimbă construcţia drumurilor şi...

ULTIMA ORĂ Un pensionar preia șefia Avioane Craiova

Nicu Fălcoi (membru USR) a fost retras din postul de manager general al companiei Avioane Craiova.The post ULTIMA ORĂ Un pensionar preia șefia Avioane Craiova first appeared on Nexta.ro.

Clipe de groază pentru 8 elevi blocați la peste 30 de metri înălțime, într-un montagne russe din Texas

Opt elevi aflați într-o excursie școlară au rămas suspendați joi seara, la aproape 30 de metri înălțime, după ce montagne russe‑ul Iron Shark din parcul Galveston Island Historic Pleasure Pier s‑a oprit brusc în timpul ascensiunii verticale.The post Clipe de groază pentru 8 elevi blocați la peste 30 de metri înălțime, într-un montagne russe din Texas first appeared on Nexta.ro.

Moment stânjenitor la parada de Ziua Forțele Armate ale Spaniei: Drapelul a căzut în timpul arborării. „Arată starea instituțiilor”

Moment stânjenitor la parada de Ziua Forțele Armate ale Spaniei. Frânghia de care era atașat drapelul țării s-a rupt în timpul arborării, chiar în fața regelui Felipe, însoțit pentru prima dată la eveniment de fiica sa, prințesa Leonor. The post Moment stânjenitor la parada de Ziua Forțele Armate ale Spaniei: Drapelul a căzut în timpul arborării. „Arată starea instituțiilor” first appeared on Nexta.ro.