Tradiții care unesc două comunități: ansamblul din Iabloana păstrează cultura moldo-ucraineană

În satul Iabloana din raionul Glodeni, unde moldovenii și ucrainenii conviețuiesc de zeci de ani, muzica populară a devenit elementul care leagă generațiile. Deși localitatea nu dispune de o casă de cultură funcțională, ansamblul „Яблунева гілочка”, tradus „Crenguță de măr”, continuă să promoveze tradițiile și să le transmită mai departe tinerilor, scrie NordInfo.

Repetițiile se desfășoară într-o sală a gimnaziului din centrul satului, unde portul popular și cântecele tradiționale transformă spațiul într-un punct de păstrare a culturii locale.

„Dacă în Crenguță de Măr noi păstrăm tradițiile populare moldovenești, cântăm cântice populare, în ”Яблунева гілочка” ne amintim de rădăcinile noastre ucrainene, de bunei și străbunii noștri care au venit de acolo”, a spus Xenia Bogaci, membră a ansamblului.

Aceeași idee de continuitate culturală este împărtășită și de alți membri ai colectivului, care spun că activitatea lor este o formă de promovare a valorilor ambelor comunități.

„Foarte tare îmi plac tradițiile noastre, tradițiile vecinilor noștri ucraineni. Îmi place portul național, îmi place să promovez valorile noastre”, a adăugat Aurelia Gava, membră a ansamblului.

Pentru unii participanți, revenirea la tradiții a însemnat și o reconectare cu originile personale.

„Mama mea este băștinașă de aici și bunicii mei sunt de origine ucraineană. Iată de ce am hotărât să mă întorc la rădăcini, să-mi caut din nou rădăcinile. Sunt venită din diasporă. Am trăit mulți ani peste hotare și am hotărât să revin acasă, să-mi construiesc aici viața și să arăt copiilor mei cum am trăit eu în copilărie, cum am crescut, care sunt tradițiile noastre și care sunt valorile”, a menționat Anghelina Zîcu, membră a ansamblului.

Membrii spun că scopul principal este atragerea tinerilor către cultură și păstrarea obiceiurilor locale.

„Ne place să venim la repetiții și să ne ocupăm cu asta. În primul rând, ne place să cântăm, iar în al doilea rând, trebuie să păstrăm și să ne amintim de cultura și tradițiile poporului nostru”, a mărturisit Natalia Mișenco, membră a ansamblului.

„Noi suntem o familie – moldoveni cu ucraineni. Eu sunt al doilea an în acest ansamblu și sunt foarte fericită că mi-am trăit aici copilăria. Părinții mei au fost oameni muncitori. Înainte, lumea nu organizau ansambluri, nu se ocupau cu muzica, dar prășeau pe câmpuri, lucrau la câmp și cântau”, a povestit Elena Rotari, membră a ansamblului.

La nivel local, autoritățile susțin că diversitatea culturală contribuie la coeziunea comunității și la păstrarea identității etnice. În lipsa unei case de cultură funcționale, activitățile artistice sunt susținute prin colaborarea cu instituțiile din sat.

„Activez aici din 2019. Inițial, când am venit, deja nu mai activa niciun colectiv. Am venit cu inițiativa de a reînvia ceea ce a fost. Denumirea ansamblului „Яблунева гілочка”, ceea ce ar fi în traducere „Crenguță de măr”, a fost gândită împreună și cu membrii colectivului. Mergem la diferite festivaluri, mergem să promovăm cultura ucraineană și tradițiile de aici, din localitate. Totodată mai avem și o variantă moldovenească – „Crenguță de măr”, care cântă folclorul nostru moldovenesc”, a declarat Serghei Boian, directorul Căminului de Cultură Iabloana.

„O comună unde locuiesc 64% de ucraineni, o comună care promovează, susține tradițiile locale, istorice, cultura pe care o avem, moldovenească, ucraineană. Avem o casă de cultură care este într-o stare avariată, cu părere de rău, dar împreună cu administrația gimnaziului reușim să facem față. La moment, suntem în proces de construcție, de amenajare a unui studio profesionist de înregistrări”, a adăugat Aureliu Bodean, primarul comunei Iabloana.

În prezent, localitatea se pregătește de hramul satului și de cea de-a treia ediție a Festivalului Regional Ucrainean „Cultura care ne unește”, programat pentru 18 iulie. Evenimentul își propune promovarea dialogului interetnic, conservarea patrimoniului cultural și consolidarea coeziunii sociale în comunitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Tradiții care unesc două comunități: ansamblul din Iabloana păstrează cultura moldo-ucraineană apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Ceban: lucrări de reabilitare pe șoseaua Hâncești

Șoseaua Hâncești, una dintre principalele artere din municipiul Chișinău,...

Intervențiile IGSU după ploile torențiale din mai multe regiuni ale țării

În urma fenomenelor meteorologice înregistrate astăzi, 30 mai, salvatorii...

Magazinele din PORT MALL dau liber la reduceri de Ziua Copilului

Ziua Copilului vine cu oferte speciale la PORT MALL....

Proteste la Tiraspol și riscul unor scenarii de destabilizare în regiune

Pentru 31 mai, în centrul Tiraspolului este anunțată o...

ULTIMA ORĂ

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească. Însă, majoritatea strâng bani pentru situații neprevăzute nu pentru investiții care să le mărească averea, arată un...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească. Însă, majoritatea strâng bani pentru situații neprevăzute nu pentru investiții care să le mărească averea, arată un studiu recent. The post Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe first appeared on Nexta.ro.

Premieră în UE. Franța va deconta tratamentele moderne pentru obezitate

Franța devine prima țară din Uniunea Europeană care va deconta tratamentele moderne pentru slăbit, în cazul pacienților cu forme grave ale bolii.The post Premieră în UE. Franța va deconta tratamentele moderne pentru obezitate first appeared on Nexta.ro.

Artizanii au ocupat strada Mătăsari din București. Ce lucruri inedite se găsesc la Festivalul „Femei pe Mătăsari”

În acest weekend prelungit de Rusalii, strada Mătăsari din București este deschisă doar pietonilor invitați la festivalul urban „Femei pe Mătăsari”.The post Artizanii au ocupat strada Mătăsari din București. Ce lucruri inedite se găsesc la Festivalul „Femei pe Mătăsari” first appeared on Nexta.ro.

Mesajul Nadiei Comăneci la evenimentul de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”. „Dorința mea”

Campioana Nadia Comăneci a fost decorată de Președintele României la jumătate de secol după primul 10 olimpic din istorie. „Zeița de la Montreal” a avut un mesaj pentru tineri: să își găsească limitele prin sport.The post Mesajul Nadiei Comăneci la evenimentul de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”. „Dorința mea” first appeared on Nexta.ro.

Tânără de 19 ani, răpită de pe stradă la Constanța. Cum au fost prinși suspecții

O tânără de 19 ani ar fi fost răpită de pe stradă și urcată într-o dubă Ford Transit, la Constanța. Potrivit primelor informații, victima este din Babadag. Până în acest moment nu se cunoaște dacă fata îi cunoștea pe cei care au luat-o cu forța. Forțele de ordine au demarat imediat căutările, după ce au fost alertate de incident, iar mașina în care se aflau suspeții a fost identificată pe bulevardul...

Aleksandr Lukaşenko, afirmaţii misogine despre Giorgia Meloni, într-o convorbire cu Macron: „E femeie, nu poate negocia cu Moscova”

Aleksandr Lukașenko a provocat un nou scandal diplomatic după ce, într-o convorbire telefonică cu Emmanuel Macron, liderul de la Minsk a susținut că premierul Italiei, Giorgia Meloni, nu ar putea purta negocieri cu Moscova pentru că „este femeie”.The post Aleksandr Lukaşenko, afirmaţii misogine despre Giorgia Meloni, într-o convorbire cu Macron: „E femeie, nu poate negocia cu Moscova” first appeared on Nexta.ro.

Aleksandr Lukaşenko, afirmaţii misogine despre Giorgia Meloni, într-o convorbire cu Macron: „E femeie, nu poate negocia cu Moscova”

Aleksandr Lukașenko a provocat un nou scandal diplomatic după ce, într-o convorbire telefonică cu Emmanuel Macron, liderul de la Minsk a susținut că premierul Italiei, Giorgia Meloni, nu ar putea purta negocieri cu Moscova pentru că „este femeie”.The post Aleksandr Lukaşenko, afirmaţii misogine despre Giorgia Meloni, într-o convorbire cu Macron: „E femeie, nu poate negocia cu Moscova” first appeared on Nexta.ro.