Nicușor Dan, de Ziua Rezervistului Militar: Rezerviștii au contribuit esențial la prestigiul Armatei României

„Onorăm astăzi, de Ziua Rezervistului Militar, loialitatea, devotamentul și sacrificiile făcute în slujba țării de către toate cadrele militare în rezervă și în retragere”, a transmis șeful statului.

Nicușor Dan a subliniat că România traversează o perioadă marcată de provocări de securitate la nivel regional și internațional, context în care consolidarea rezervei militare naționale contribuie la întărirea capacității de apărare și descurajare.

Președintele a arătat că parteneriatul cu aliații din NATO și relația strategică cu Statele Unite reprezintă cele mai importante garanții de securitate ale României, obținute inclusiv prin implicarea rezerviștilor militari.

În mesajul său, șeful statului le-a mulțumit militarilor în rezervă și în retragere pentru activitatea desfășurată în misiuni din țară și din străinătate, inclusiv în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest, Africa și Asia.

„Ați avut o contribuție esențială la prestigiul de care se bucură Armata României în Uniunea Europeană, în NATO și ONU”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a transmis felicitări și membrilor structurilor asociative ale militarilor în rezervă și în retragere, exprimându-și convingerea că experiența acestora va continua să sprijine rezerviștii voluntari și militarii activi.

Mesajul s-a încheiat cu urări de sănătate și cu tradiționalul „La mulți ani!” adresat tuturor rezerviștilor militari.

The post Nicușor Dan, de Ziua Rezervistului Militar: Rezerviștii au contribuit esențial la prestigiul Armatei României first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 31 mai 2026

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 31 mai 2026The post Doctor de bine. Emisiunea integrală din 31 mai 2026 first appeared on Nexta.ro.

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 31 mai 2026

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 31 mai 2026The post Doctor de bine. Emisiunea integrală din 31 mai 2026 first appeared on Nexta.ro.

Prezență la urne în turul doi al alegerilor locale noi: circa 4.700 de voturi până la ora 12:00

Până la ora 12:00, în cele 3 localități din Republica Moldova, unde astăzi are loc turul II al alegerilor locale noi, au votat 4720 de alegători, ceea ce reprezintă 11,28 % din numărul celor înscriși pe listele electorale de bază. Cei mai activi sunt alegătorii din municipiul Orhei, unde s-a înregistrat o participare de peste 12%, anunță Comisia Electorală Centrală. Procesul de vot decurge în regim normal. Secțiile de vot...

Paradă a echipei Arsenal duminică, la Londra, pentru a sărbători titlul în Premier League

În ciuda eşecului în finala Ligii Campionilor (1-1, 4-3 la penalty-uri), jucătorii echipei Arsenal vor defila în jurul stadionului Emirates duminică, pentru a sărbători titlul de campioană a Angliei. Patru autobuze decapotabile sunt planificate pentru festivitate, care este programată să înceapă la ora 16:00.The post Paradă a echipei Arsenal duminică, la Londra, pentru a sărbători titlul în Premier League first appeared on Nexta.ro.

Nicuşor Dan, mesaj pentru militarii în rezervă şi în retragere: Sunteţi repere de care societatea noastră are nevoie pentru a-şi consolida rezilienţa şi pentru...

Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis, duminică, militarilor în rezervă şi în retragere, că au avut o contribuţie esenţială la prestigiul de care se bucură Armata României în Uniunea Europeană, în NATO şi ONU. ”Sunteţi repere de care societatea noastră are nevoie pentru a-şi consolida rezilienţa şi pentru a răspunde eficient provocărilor actuale”, a arătat el.The post Nicuşor Dan, mesaj pentru militarii în rezervă şi în retragere: Sunteţi repere de...

Fostul preşedinte al Fed Jerome, distins cu un prestigios ”Premiu al Curajului” al Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, pentru că s-a opus presiunilor lui...

Jerome Powell, care tocmai a plecat din funcţia de preşedinte al Băncii centrale a Statelor Unite (Fed), urmează să primească duminică un ”Premiu al Curajului” în politică, pentru că a ”apărat independenţa” instituţiei de asalturile lui Donald Trump, relatează AFP.The post Fostul preşedinte al Fed Jerome, distins cu un prestigios ”Premiu al Curajului” al Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, pentru că s-a opus presiunilor lui Trump first appeared on...

INTERVIU Ce înseamnă pentru Rusia închiderea consulatului de la Constanța. Istoricul Armand Goșu comenteză reacția României după incidentul de la Galați

Consulatul rus de la Constanța  „era un punct de spionaj rusesc într-o zonă foarte, foarte sensibilă”, spune istoricul Armand Goșu, într-un interviu pentru Contributors, în care se declară chiar surprins că încă era deschis. El comentează și reacția Rusiei la această „lovitură teribilă”, afirmând că a fost „ceva straniu” în răspunsul lui Putin.  Contributors.ro: În …The post INTERVIU Ce înseamnă pentru Rusia închiderea consulatului de la Constanța. Istoricul Armand...

Cancerul de piele și expunerea la UV. Cum te protejează corect cremele solare și de ce este important controlul dermatologic

Dacă folosesc creme de protecție solară pot să mă mai bronzez? Da! Cremele de protecție solară rețin doar lungimile de unde UV, care sunt periculoase pentru celulele pielii. Și înseamnă astfel protecție împotriva cancerului de piele.The post Cancerul de piele și expunerea la UV. Cum te protejează corect cremele solare și de ce este important controlul dermatologic first appeared on Nexta.ro.