Diana Buzoianu: Ministerul Mediului a atras peste 118 milioane de euro din finanțări externe în ultimele 10 luni

Ministerul Mediului a atras peste 118 milioane de euro din finanțări externe în ultimele 10 luni, mai mult decât în întreg intervalul 2021 – iunie 2025, perioadă în care au fost accesate 77 de milioane de euro, a anunțat într-o postare pe Facebook, ministra interimară Mediului, Diana Buzoianu.

„Din prima zi de mandat am spus clar că fondurile externe sunt o prioritate pentru noi. Grija față de țară se măsoară prin rezultate concrete și prin capacitatea de a transforma oportunitățile de finanțare în investiții reale pentru oameni și comunități. Această evoluție arată că, atunci când există prioritizare, rigoare administrativă și asumare, fondurile externe pot fi transformate rapid în proiecte concrete pentru România”, a declarat Diana Buzoianu.

Ministra mediului precizează în mesajul său că cea mai importantă finanțare atrasă în această perioadă este Programul RO-Tranziție Verde, cu o valoare de peste 98 de milioane de euro. Programul, finanțat din fondurile SEE, susține investiții pentru protecția mediului, adaptarea la schimbările climatice și dezvoltarea sustenabilă a comunităților din România.

„Acest program include prima (și singura, în prezent) oportunitate reală de finanțare pentru orașele din România care au făcut pași concreți în reducerea amprentei de carbon și care sunt așteptate să vină cu proiecte inovatoare în acest domeniu. Aproape jumătate din fondurile programului RO-Tranziție Verde vor merge către orașele României care pot să demonstreze că neutralitatea climatică nu este un concept abstract, ci un obiectiv care contribuie la o calitate crescută a vieții locuitorilor, un aer mai curat, un stil de viață mai sănătos”, a explicat Elena Tudose, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Digitalizarea administrației de mediu, o direcție importantă

Potrivit Dianei Buzoianu, o altă direcție importantă este digitalizarea administrației de mediu. Prin proiectul „Digitalizarea procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului”, finanțat din POCIDIF, Ministerul Mediului a accesat peste 15,6 milioane de euro pentru modernizarea și simplificarea proceselor administrative din domeniul protecției mediului. Proiectul urmărește introducerea unor soluții digitale eficiente și transparente, care să reducă birocrația, să crească predictibilitatea pentru beneficiari și să îmbunătățească modul în care instituțiile publice gestionează procedurile de reglementare.

Finanțări în domeniul biodiversității

Ministerul a atras finanțări și în domeniul biodiversității, pentru proiecte care consolidează capacitatea României de monitorizare, raportare și intervenție în raport cu obligațiile europene de mediu. Printre acestea se numără proiectul „Consolidarea sistemului național de management al speciilor alogene invazive din România, în conformitate cu cerințele UE”, în valoare de peste 8,2 milioane de euro, finanțat din PDD, prin care este întărită capacitatea de prevenire, monitorizare și control al speciilor invazive care afectează biodiversitatea și ecosistemele naturale, explică Buzoianu.

În mesajul său, ministra mai arată că tot în zona de biodiversitate, Ministerul Mediului a accesat peste 9,5 milioane de euro din PDD pentru proiectul privind completarea nivelului de cunoaștere a biodiversității prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar din România și raportarea în baza articolului 17 al Directivei Habitate. Proiectul va sprijini România să colecteze date mai bune, să fundamenteze decizii publice pe informații actualizate și să își îndeplinească obligațiile europene privind conservarea naturii.

3 milioane de euro pentru refacerea ecosistemelor degradate

De asemenea, Ministerul Mediului pregătește, cu finanțare europeană, elaborarea Planului Național de Restaurare pentru Natură, proiect în valoare de peste 3 milioane de euro finanțat din POAT. Acesta este un instrument esențial pentru planificarea măsurilor de refacere a ecosistemelor degradate și pentru stabilirea intervențiilor necesare în acord cu obiectivele europene privind biodiversitatea.

„Prin accelerarea accesării fondurilor externe deblocăm proiecte strategice și transformăm investițiile în măsuri concrete pentru protecția mediului, pentru comunități și pentru o economie mai sănătoasă. România are nevoie de instrumente reale, de planificare coerentă și de proiecte care răspund direct provocărilor de mediu și schimbărilor climatice. Obiectivul nostru este să folosim fiecare oportunitate de finanțare pentru rezultate vizibile în teren”, a subliniat ministra Diana Buzoianu.

The post Diana Buzoianu: Ministerul Mediului a atras peste 118 milioane de euro din finanțări externe în ultimele 10 luni first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

O balenă cu aripioare femelă eşuează şi moare în Franţa, pe o plajă a Insulei Ré

O femelă balenă de zece metri lungime a eşuat şi apoi a murit pe o plajă a Insulei Ré, au anunţat prefectura din Charente-Maritime şi...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

O balenă cu aripioare femelă eşuează şi moare în Franţa, pe o plajă a Insulei Ré

O femelă balenă de zece metri lungime a eşuat şi apoi a murit pe o plajă a Insulei Ré, au anunţat prefectura din Charente-Maritime şi reţeaua naţională a eşuărilor, relatează AFP.The post O balenă cu aripioare femelă eşuează şi moare în Franţa, pe o plajă a Insulei Ré first appeared on Nexta.ro.

Dmitri Medvedev amenință Occidentul, printr-o memă cu figurile îngrozite ale lui Macron, Merz, Starmer și von der Leyen

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fost președinte rus,  a publicat un videoclip generat de inteligența artificială în care apar versiuni îngrozite ale lui Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și a Ursulei von der Leyen.  În clip, el citește în mod dramatic o postare pe care a publicat-o cu o zi înainte, amenințând Occidentul.The post Dmitri Medvedev amenință Occidentul, printr-o memă cu figurile îngrozite ale...

Bucureşti: Bărbat reţinut după ce a condus băut, a provocat un accident rutier soldat cu pagube şi a refuzat recoltarea de probe biologice pentru...

Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii rutieri din Bucureşti după ce, conducând băut, a provocat un accident soldat cu pagube materiale, iar apoi a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilire alcoolemiei.The post Bucureşti: Bărbat reţinut după ce a condus băut, a provocat un accident rutier soldat cu pagube şi a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei first appeared on Nexta.ro.

Bucureşti: Bărbat reţinut după ce a condus băut, a provocat un accident rutier soldat cu pagube şi a refuzat recoltarea de probe biologice pentru...

Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii rutieri din Bucureşti după ce, conducând băut, a provocat un accident soldat cu pagube materiale, iar apoi a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilire alcoolemiei.The post Bucureşti: Bărbat reţinut după ce a condus băut, a provocat un accident rutier soldat cu pagube şi a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei first appeared on Nexta.ro.

Israelul anunţă că a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz anunţă duminică că armata israeliană a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului, în care şi-a extins operaţiunile împotriva mişcării islamiste libaneze proiraniene Hezbollah, relatează AFP.The post Israelul anunţă că a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului first appeared on Nexta.ro.

Israelul anunţă că a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz anunţă duminică că armata israeliană a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului, în care şi-a extins operaţiunile împotriva mişcării islamiste libaneze proiraniene Hezbollah, relatează AFP.The post Israelul anunţă că a cucerit Fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan, de Ziua Rezervistului Militar: „Sunteţi repere de care societatea noastră are nevoie”

Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis, duminică, militarilor în rezervă şi în retragere, că au avut o contribuţie esenţială la prestigiul de care se bucură Armata României în Uniunea Europeană, în NATO şi ONU. The post Nicușor Dan, de Ziua Rezervistului Militar: „Sunteţi repere de care societatea noastră are nevoie” first appeared on Nexta.ro.