Nicușor Dan, la BBC: România ar putea expulza ambasadorul Rusiei dacă dronele rusești mai încalcă spațiul aerian român

Președintele Nicușor Dan a declarat sâmbătă, într-un interviu telefonic acordat BBC, că închiderea consulatului rus de la Constanța, după incidentul dronei rusești explodate la Galați, reprezintă un „avertisment” dat Moscovei și că următorul pas va fi expulzarea ambasadorului Rusiei, scrie antena3.ro.

Astfel, măsura închiderii consulatului de la Constanța „reprezintă un avertisment pentru partea rusă și sper că se vor opri”, a precizat șeful statului.

„Dacă nu, există și alte măsuri pe care le putem lua împotriva lor”, a adăugat Nicușor Dan.

Întrebat de reporterul BBC care ar fi, concret, aceste măsuri pe care le-ar lua România, în cazul în care astfel de incursiuni cu drone rusești continuă, președintele Nicușor Dan a spus:

„Expulzarea ambasadorului, de pildă. Da, există această ierarhizare a măsurilor care se pot lua la nivel diplomatic”, a precizat președintele României.

Șeful statului a spus cum au determinat autoritățile române că drona explodată la Galați era una Gheran-2, de provenineță rusească.

„Suntem siguri de acest lucru deoarece am avut o altă dronă acum patru sau cinci săptămâni care nu a explodat. Am comparat cele două drone – resturile celei care a explodat ieri și cele ale celei care a ajuns acum o lună – și sunt complet identice. Așadar, putem spune cu certitudine că este o dronă rusească. În al doilea rând, cunoaștem contextul. A existat, de fapt, un roi de 43 de drone care a vizat portul Reni, portul dunărean din vestul regiunii Odesa, adică partea de vest a Ucrainei din regiunea Mării Negre”.

Nicușor Dan a adăugat că în ultimii ani au existat „poate 20-30 care au ajuns aici”.

„La început, acestea nu erau încărcate cu explozibili. Însă, după cum am menționat, acum o lună am avut o altă dronă cu explozibili care, din fericire, nu a explodat. Prin urmare, situația este periculoasă. A devenit periculoasă pentru cetățenii români. Iar atunci când rușii vizează localități aflate de cealaltă parte a Dunării, trebuie să se asigure că nu provoacă răniți în rândul cetățenilor români”, a spus la BBC președintele României.

Nicușor Dan și-a exprimat, totodată, convingerea că SUA vor susține România.

„Sunt convins. Este un proces deja în desfășurare. Ne-au furnizat deja echipamente exact pentru acei 60 de kilometri de frontieră. Avem, așadar, echipamente americane, însă doar pentru o porțiune a frontierei, nu pentru întreaga zonă”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Nicușor Dan, la BBC: România ar putea expulza ambasadorul Rusiei dacă dronele rusești mai încalcă spațiul aerian român apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Italia trimite 100 de militari și avioane de luptă în România, după incidentul cu drona de la Galați

Italia pregătește o operațiune militară pe teritoriul România, care...

Chișinăul nu stă pe loc: Maia Sandu spune că reformele continuă în așteptarea deciziei UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că toate...

Eveniment sportiv la Chișinău: Legal Half Marathon 2026 a adunat sute de participanți

Chișinăul a găzduit duminică ediția 2026 a „Legal Half...

CEC: Mai mult de 8.800 de alegători și-au exprimat votul până la ora 15:00

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, până la ora...

VIDEO Sute de arestări în Franța după victoria PSG în finala Ligii Campionilor, pe fondul unor violențe anticipate

Parisul n-a dormit noaptea trecută: suporterii au provocat dezordine...

Accident cumplit în SUA: O familie de moldoveni a murit în timp ce se îndrepta spre o nuntă

O familie de patru persoane, originară din Republica Moldova,...

FOTO Incendiul de la Ciocana a fost localizat de IGSU la ora 12:07. 90 de pompieri continuă intervenția

UPDATE 12:30 Salvatorii IGSU au reușit localizarea incendiului la...

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ FOTO Nicușor Dan arată dovezi că drona din Galați este rusească: Fără dubiu!

Președintele Nicușor Dan prezintă imagini cu fragmente din drona prăbușită la Galați și cu inscripțiile acesteia, afirmând că aceasta este, fără dubiu, de proveniență rusească.The...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

ULTIMA ORĂ FOTO Nicușor Dan arată dovezi că drona din Galați este rusească: Fără dubiu!

Președintele Nicușor Dan prezintă imagini cu fragmente din drona prăbușită la Galați și cu inscripțiile acesteia, afirmând că aceasta este, fără dubiu, de proveniență rusească.The post ULTIMA ORĂ FOTO Nicușor Dan arată dovezi că drona din Galați este rusească: Fără dubiu! first appeared on Nexta.ro.

ULTIMA ORĂ FOTO Nicușor Dan arată dovezi că drona din Galați este rusească: Fără dubiu!

Președintele Nicușor Dan prezintă imagini cu fragmente din drona prăbușită la Galați și cu inscripțiile acesteia, afirmând că aceasta este, fără dubiu, de proveniență rusească.The post ULTIMA ORĂ FOTO Nicușor Dan arată dovezi că drona din Galați este rusească: Fără dubiu! first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan a publicat primele imagini cu drona Geran-2 care explodat în Galați: „Singurul responsabil este Rusia”

Președintele Nicușor Dan a postat pe Facebook imagini cu resturile din drona militară care a lovit un bloc cu 10 etaje din Galați. Este vorba despre un aparat de zbor rusesc, de tip Geran-2.The post Nicușor Dan a publicat primele imagini cu drona Geran-2 care explodat în Galați: „Singurul responsabil este Rusia” first appeared on Nexta.ro.

Raport tehnic finalizat de specialiștii români: drona căzută la Galați e de proveniență rusească. Dovezile, prezentate de Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că raportul tehnic finalizat de specialiștii români arată faptul că drona prăbușită la Galați este Geran-2, de proveniență rusească. Șeful statului a prezentat și dovezile care au dus la această „concluzie fără dubiu”.The post Raport tehnic finalizat de specialiștii români: drona căzută la Galați e de proveniență rusească. Dovezile, prezentate de Nicușor Dan first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan a prezentat dovezile: Drona prǎbușitǎ la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ

Potrivit lui Nicușor Dan, drona prǎbușitǎ joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ. El spune că aceasta este concluzia fǎrǎ dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. „Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice. Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice „ГЕРАН-2”, iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă, motorul și elementele constructive analizate prezintă...

Nicușor Dan a prezentat dovezile: Drona prǎbușitǎ la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ

Potrivit lui Nicușor Dan, drona prǎbușitǎ joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ. El spune că aceasta este concluzia fǎrǎ dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. „Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice. Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice „ГЕРАН-2”, iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă, motorul și elementele constructive analizate prezintă...

Nicușor Dan publică rezultatele raportului cu privire la drona de la Galați: “este Gera -2, de proveninență rusească/ concluzie fără dubiu a raportului tehnic”....

Președintele Nicușor Dan a publicat raportul privind dron care a căzut pe un bloc din Galați. Conform spuselor președintelui, raportul arată că este de origine rusească. „Drona prǎbușitǎ joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ. Aceasta este concluzia fǎrǎ dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român.Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice.Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere...