Atenție, turiști! Noi greve în Europa pot da peste cap planurile de călătorie

Turiștii care și-au planificat vacanțe sau călătorii în Portugalia la începutul lunii iunie ar putea avea parte de întârzieri și anulări de curse. Un nou val de greve anunțat pentru data de 3 iunie riscă să afecteze transportul aerian, feroviar și transportul public din această țară.

Industria transporturilor din Europa continuă să se confrunte cu dificultăți provocate de lipsa personalului, volumul ridicat de curse și nemulțumirile legate de salarii și condițiile de muncă. În ultimele luni, astfel de proteste au perturbat activitatea aeroporturilor și a companiilor de transport din Italia, Belgia, Franța și Grecia.

Cele mai mari probleme sunt așteptate însă în Portugalia, unde personalul de cabină al unor companii aeriene, angajații din sectorul feroviar și lucrătorii din transportul public au anunțat proteste pe fondul reformelor pregătite de autorități.

Potrivit libertatea.ro, până la 500 de zboruri ar putea fi anulate. În același timp, sunt posibile perturbări majore și în circulația trenurilor, feriboturilor, metrourilor și autobuzelor.

Autoritățile recomandă pasagerilor care urmează să călătorească spre Portugalia sau să tranziteze aeroporturile din această țară să verifice din timp statutul zborurilor și eventualele modificări ale programelor de transport.

Ce drepturi au pasagerii

În cazul anulării sau întârzierii curselor, pasagerii pot beneficia de asistență și, în anumite situații, de compensații financiare. Regulamentul european EU261 prevede posibilitatea rambursării costului biletului sau rerutarea către destinație, precum și asigurarea meselor și a cazării atunci când situația o impune.

De asemenea, în anumite condiții, călătorii pot primi despăgubiri cuprinse între 250 și 600 de euro.

Totuși, specialiștii atrag atenția că fiecare caz este analizat individual. Dacă greva este considerată o circumstanță aflată în afara controlului companiei aeriene, operatorul poate refuza plata compensațiilor. Un alt aspect important este momentul cumpărării biletului: pasagerii care au achiziționat bilete după anunțarea oficială a grevei au șanse mai mici să obțină despăgubiri.

Experții recomandă călătorilor să contacteze compania aeriană înainte de plecare, să păstreze toate documentele și chitanțele aferente cheltuielilor suplimentare și să urmărească în permanență informațiile actualizate despre zboruri și alte mijloace de transport.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Atenție, turiști! Noi greve în Europa pot da peste cap planurile de călătorie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Panică la Roma! Zeci de cai speriați de artificii au fugit pe străzile capitalei

Un incident neobișnuit a avut loc în Roma în...

Program extins de vară la Grădina Zoologică din Chișinău

Grădina Zoologică din Chișinău anunță modificarea programului de activitate...

Curs valutar 1 iunie 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

Curs valutar 1 iunie 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

ULTIMA ORĂ

O pastilă zilnică dublează durata de supraviețuire a pacienților cu cancer pancreatic

Un medicament sub formă de comprimate aproape că dublează durata de supraviețuire a pacienților cu cancer pancreatic în stadiu avansat, experții calificând studiul clinic drept...

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, urând...

Important

O pastilă zilnică dublează durata de supraviețuire a pacienților cu cancer pancreatic

Un medicament sub formă de comprimate aproape că dublează durata de supraviețuire a pacienților cu cancer pancreatic în stadiu avansat, experții calificând studiul clinic drept o adevărată revoluție. Medicamentul, denumit daraxonrasib, pare să reprezinte o descoperire majoră în tratarea unei boli care prezintă cea mai ridicată rată de mortalitate dintre toate tipurile principale de cancer. Acesta ajută la prevenirea răspândirii cancerului prin blocarea și dezactivarea genei KRAS mutate, care...

ANUNȚ Aproape toată România sub alertă: averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină

Aproape toată țara o să fie sub incidența unei avertizări cod galben, de luni, de la ora prânzului, până marți dimineață.The post ANUNȚ Aproape toată România sub alertă: averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină first appeared on Nexta.ro.

„Nu mai există locuri sigure pentru ruși”. Dronele Kievului lovesc adânc în spatele frontului, inclusiv în regiunea Lugansk

Dronele ucrainene au ajuns până la punctul de trecere a frontierei Izvarîne, aflat la peste 250 de kilometri de teritoriul controlat de Kiev, demonstrând extinderea capacităților de atac ale armatei ucrainene în zone considerate până acum sigure pentru forțele ruse.The post „Nu mai există locuri sigure pentru ruși”. Dronele Kievului lovesc adânc în spatele frontului, inclusiv în regiunea Lugansk first appeared on Nexta.ro.

Escaladare periculoasă în Orientul Mijlociu în plin armistițiu: Iranul a atacat o bază militară a SUA, ca răspuns la loviturile americane din Golf

Statele Unite și Iranul au efectuat noi atacuri reciproce, în ciuda armistițiului aflat în vigoare din aprilie. Escaladarea militară are loc într-un moment delicat, în care negocierile pentru încheierea conflictului și stabilizarea regiunii par să bată pasul pe loc. Schimbul de lovituri dintre Washington și Teheran continuă să alimenteze tensiunile din Orientul Mijlociu, în timp ce eforturile diplomatice pentru încheierea războiului intrat în a treia lună se confruntă cu obstacole...