Ai un stâlp de electricitate pe proprietate? Iată când poți cere bani și când legea nu îți dă dreptul la chirie

Ai un stâlp de electricitate pe proprietate? Iată când poți cere bani și când legea nu îți dă dreptul la chirie.

În curțile multor români se află și un stâlp de electricitate amplasat pe proprietate. În mod firesc, oamenii se întreabă dacă pot solicita chirie pentru ocuparea terenului. Răspunsul simplu este că da, se poate solicita chirie în această situație. Totuși, depinde de situație, iar uneori șansele de a obține această sumă de bani sunt destul de limitate, scrie Vremea Nouă.

Ce spune legea

În România, regimul juridic al infrastructurii de utilități este reglementat de mai multe acte normative:

Codul civil (art. 755–756) prevede existența servituților legale, care permit amplasarea și menținerea unor rețele de utilitate publică (precum stâlpi, cabluri sau conducte) pe terenuri private.

Legea energiei electrice nr. 123/2012 (art. 48–49) stabilește că operatorii de distribuție au drept de acces și utilizare a terenurilor private pentru construcția, exploatarea și întreținerea rețelelor electrice. Proprietarul este obligat să permită accesul, în condițiile legii.

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică reglementează situațiile în care terenurile au fost afectate prin lucrări de interes public, inclusiv infrastructura energetică.

Se poate primi chirie?

Deși șansele există, situația depinde de mai multe condiții, astfel că nu este garantat că poți primi chirie dacă ai un stâlp pe proprietate. În general, nu se plătește chirie lunară, ci eventuale despăgubiri, dacă este cazul. Astfel, este important să se verifice dacă există cu adevărat un temei legal pentru care ne poate fi plătită o chirie sau despăgubiri în astfel de cazuri.

Recomandările autorului:

CTP pune la îndoială acțiunile lui Nicușor Dan după incidentul de la Galați: „De ce mai expulzăm consulul rus? Ca să ia voturi domnul Dan?”

Avertismentul lui Zelenski în contextul negocierilor complicate cu Putin: Ucraina are doar câteva luni pentru a obține un acord cu Rusia

The post Ai un stâlp de electricitate pe proprietate? Iată când poți cere bani și când legea nu îți dă dreptul la chirie first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Galati drone. Romania requests UN Security Council meeting

Romania has requested a UN Security Council meeting, diplomat...

Romania has requested a UN Security Council meeting, diplomat Cornel Feruță announced. „Immediately after the incident of the Russian drone that exploded on the apartment building...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect de lege privind includerea municipiilor Chișinău și Bălți în lista localităților eligibile pentru amalgamare. Anunțul...

Important

Galati drone. Romania requests UN Security Council meeting

Romania has requested a UN Security Council meeting, diplomat Cornel Feruță announced. „Immediately after the incident of the Russian drone that exploded on the apartment building in Galati, Romania initiated consultations at the UN and requested a Security Council meeting, based on Articles 34 and 35 of the United Nations Charter, which regulate the Council’s role in situations that endanger the maintenance of international peace and security. Romania’s request was...

Zelensky provoacă furia Poloniei după ce a numit o unitate militară după un grup care a masacrat polonezi: "Nu poți glorifica bandiți care au...

Decizia președintelui ucrainean Volodîmîr Zelenski de a redenumi o unitate militară după Armata Insurecțională Ucraineană (UPA) a declanșat o reacție dură în Polonia și a readus în…The post Zelensky provoacă furia Poloniei după ce a numit o unitate militară după un grup care a masacrat polonezi: "Nu poți glorifica bandiți care au ucis femei și copii” first appeared on Nexta.ro.